Despre intelectuali s-a mai vorbit, cu multe alte ocazii. Literatura, muzica, pictura o practică, în special, oamenii cultivați, cu studii profunde.
Desigur, sunt și excepții (mai ales în literatură), potrivit cărora oameni fără studii, doar cu școala vieții, cu minte genială, au făcut minuni, dar acestea confirmă regula. Sunt destule exemple de acest fel în SUA, în Franța, în Rusia etc.
În spațiul nostru cultural, Panait Istrati, supranumit „scriitorul vagabond”, cu doar patru clase, care a practicat 14 meserii lipsite de intelectualitate, este un exemplu elocvent în acest sens. Când a ajuns în Franța, nu cunoștea defel limba franceză, pe care a învățat-o cu dicționarul. Apoi a scris și în limba franceză, pe lângă limba română, ajungând să fie un scriitor de referință atât pentru literatura franceză, cât și pentru cea română.
Alți mari intelectuali români, din perioada interbelică, revendicați atât de poporul francez, cât și de cel român, sunt Constantin Brâncuși, Eugen Ionescu, Emil Cioran și alții.
Pe marii intelectuali i-a caracterizat simplitatea, generozitatea. Brâncuși și-a lăsat drept moștenire operele create în Franța, prin testament, poporului român. Regimul comunist de la București, însă, a refuzat (a fost nu că o prostie, un gest arogant, ci chiar o crimă), cele mai multe opere ale lui Brâncuși rămânând în posesia Franței…
Literatura, spre deosebire de pictură, sculptură, este un bun al tuturor, de circulație universală. Este interesantă și o istorie legată de Emil Cioran, supranumit „filosoful disperării”, istorie care i-a scos în vileag modestia. Un cercetător de la filosofie, care și-a scris disertația pe baza operelor lui Cioran publicate în presă, dar care nu îl cunoștea personal pe filosof, l-a găsit, într-o locuință modestă dintr-o suburbie a Parisului. Când i-a zis că unii nu cred că există o astfel de persoană cu acest nume, Cioran i-a cerut: „Să nu le spui că m-ai găsit! Lasă-i să creadă că eu nu exist…”.
Intelectualii au avut, pe parcursul istoriei, un rol esențial, primordial nu numai în literatură, în artă, ci și în politică.
Pașoptiștii în Europa au schimbat cursul istoriei, chiar dacă revoluția din 1848-1849 a fost înăbușită în sânge în mai multe țări, inclusiv în România. Până la urmă, pașoptiștii români, printre cei mai importanți fiind Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo ș. a., au pregătit Unirea Principatelor Române de la 1859.
Tot intelectualii au făcut Unirea Basarabiei cu România la 1918, chiar dacă mulți dintre ei erau foști ofițeri în armata țaristă.
Fără a diminua importanța maselor în mersul istoriei, suntem convinși că teza bolșevică despre rolul maselor a fost îndreptată împotriva intelectualilor, de fapt. Imaginați-vă o armată fără un general! Ce capacități ar avea aceasta?
În timpul revoluțiilor din Rusia din 1917 (din februarie și din octombrie), intelectualii s-au eschivat, au refuzat să se implice în politică, chipurile, „noi nu facem politică, noi creăm literatură, artă…”. Dar nu în zadar se spune că dacă nu te ocupi tu de politică, se va ocupa politica de tine. Ce au făcut bolșevicii când au cucerit puterea prin minciuni și prin forța armelor? La scurt timp după aceasta, mulți intelectuali au luat calea exilului, iar unii dintre cei care au rămas fie că au fost „sinuciși” (Esenin, Maiakovski ș. a.), băgați în pușcărie ca „dușmani ai poporului”, umiliți, aduși la starea de „sclavi intelectuali”, care s-au manifestat prin fenomenul „proletcultism”, cu literatură plină de minciuni și ipocrizie… Foarte puțini au rezistat și nu și-au trădat menirea, crezul, dar aceștia au fost marginalizați, îndurând lipsuri și mizerie.
Ei bine, cum se manifestă un intelectual într-o societate liberă? Și care e menirea lui? Rostul unui intelectual este să creeze, având drept reper doar adevărul și binele societății, al națiunii sale în tot ceea ce face.
Dostoievski spunea că nu te poți considera intelectual dacă nu ai citit Biblia… Noi nu putem judeca cu măsura lui Dostoievski, dar trebuie să spunem că idei și precepte din Biblia trec ca un fir roșu prin cărțile multor scriitori clasici și contemporani. Cartea Cărților a slujit drept izvor de inspirație pentru Thomas Mann, el scriind excepționalul roman „Iosif și frații săi”…
Intelectualii de astăzi, adică de prin 1991 încoace, de când am scăpat, chipurile, de imperiul sovietic: au clacat impardonabil. Fiindcă au pus mai presus decât interesul național propriul orgoliu și dorința de căpătuire…
Totuși, societatea are nevoie de intelectuali cu idei, care să miște lucrurile înainte, punând în capul mesei adevărul și interesul social-economic al celor mulți, prosperitatea societății.
