4 December 2024
Chisinau
Без рубрики

Instruirea, cea mai sigură cale pentru obținerea performanțelor

Loading
Без рубрики Instruirea, cea mai sigură cale pentru obținerea performanțelor
Instruirea, cea mai sigură cale pentru obținerea performanțelor
tineret-cnsm

Foto: sindicate.md

 

Viitorul sindicatului sunt tinerii sindicaliști bine instruiți, cu viziuni moderne asupra activității sindicale. Și e îmbucurător faptul că interesul tinerilor față de sin­dicate este în creștere. Nici nu poate fi altfel, în condițiile în care CNSM, în comun cu partenerii sociali, depun toate eforturile pentru a crea locuri și condiții de muncă atractive pentru tineri, pentru a-i convinge să rămână acasă și să-și găsească rostul aici.

 

Tinerii lideri sindicali acordă o mare atenție instruirii. Zilele trecute, de exemplu, membrii Comisiei de Tineret din cadrul Con-federației Naționale a Sindicate­lor din Moldova au participat la seminarul „Pro echipă de succes”. Timp de două zile, participanții și-au dezvoltat capacitățile de muncă în echipă în așa fel încât, prin interacțiunea lor, vor realiza obiectivele stabilite și vor asigura succesul activității.

Cu un cuvânt de salut a venit la deschiderea seminarului Petru Chiriac, vicepreședinte al CNSM, care a subliniat că „mișcarea sin­dicală acordă permanent o atenție deosebită domeniului de tineret. Tinerii sunt viitorul nostru. Ei vin cu idei și viziuni inovative. Noi suntem deschiși colaborării cu ti­nerii și le suntem alături”. Petru Chiriac le-a povestit tinerilor des­pre traseul parcurs de el pe tărâ­mul sindicatelor, însuflețindu-i pe cei care visează să-și facă o carieră în acest domeniu. I-a înveselit pe participanți remarca vicepreședin-telui că în unele sindicate de peste hotare nu sunt șefi și subalterni, membrii numind-se frați și surori. Imediat, Tatiana Marian, președinta Comisiei de Tineret din ca­drul CNSM, adresându-se parti-cipanților, i-a numit „frați și su­rori”, lucru ce i-a amuzat pe toți.

Pe o astfel de notă pozitivă și cu dispoziție bună au început activitățile de instruire moderate de formatorii naționali Tamara Mirovschi, șefa Departamentul or­ganizare, educație și informare din cadrul CNSM, și Dorin Suruceanu, șef al Departamentul educație și cercetare de la Institutul Mun­cii. Aceștia au realizat un transfer de cunoștințe și competențe ti­nerilor sindicaliști privind rolul, importanța sindicatelor, precum și managementul echipei. Astfel, ti­nerii au avut posibilitatea de a 

asi­mila concepte de muncă individu­ală și cea în echipă, de a distribui rolurile și de a identifica punctele forte în echipă, de a-și dezvolta spiritul unei echipe echilibrate și inteligente.

 

Tineri și neliniștiți, capabili, cu obiective clare

 

De asemenea, tinerii au partici­pat la o serie de discuții, exerciții, sesiuni de brainstorming și jocuri interactive, oferite de către Tati­ana Marian, președinta Comisiei de Tineret din cadrul CNSM, prin intermediul cărora aceștia au fost familiarizați cu practicile de orga­nising, au dezvoltat capacitatea de a direcționa realizările individuale spre obiectivele organizaționale și abilități orientate spre lucrul în echipă pentru realizarea eficientă a obiectivelor propuse.

Aplicând principiile muncii în echipă și elaborând hărți de ope­rare, tinerii au conturat cerințele creării unei platforme de comuni­care și a unei rețele de relaționare cu tinerii sindicaliști din toate cen­trele sindicale național–ramurale la nivelul țării. Membrii echipei au stabilit apartenența la diferite grupe de lucru specializate pe arii concrete: organising și comuni­care, protecția social-economică, protecția juridică, securitatea și să­nătatea în muncă, cultură și sport, scrierea proiectelor.

„O echipă poate ajunge de înal­tă performanță și de succes atunci când membrii acesteia se bucură de o diversitate de aptitudini și personalități, iar eforturile aces­tora sunt îndreptate spre aceleași obiective clare. Și în acest caz, comunicarea și armonia relațiilor între membri sunt indispensabi­le. De aceea, mizez pe o atmosferă bazată pe buna organizare, încre­dere, pe onestitate și deschidere. Consider că munca în echipă este motorul succesului unei acțiuni și anume aceasta sporește calitatea și randamentul muncii în echipa Co­misiei de Tineret a Confederației Naționale a Sindicatelor din Mol­dova”, a conchis Tatiana Marian.

Comisia de Tineret acordă o mare atenție instruirii, precum am afirmat și la început, pentru pri­măvară și vară fiind programate o serie de astfel de activități. Astfel, în luna mai va avea loc o masă ro­tundă cu genericul „Tinerii și mun­ca decentă”. Pentru luna iunie, este programată, în cadrul unor școli profesionale, acțiunea de infor­mare „Tinerii și sindicatele”. Tot în iunie se va desfășura Forumul V destinat tinerilor sindicaliști, conferința „Tinerii și piața mun­cii”, masa rotundă cu genericul „Rolul tinerilor în mișcarea sindi­cală”. Pentru luna iulie, este pla­nificată Școala de vară, iar pentru august – un flash-mob civic de informare cu genericul „Împreună pentru sindicate”.

 

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand