4 December 2024
Chisinau
Social

Instanţele specializate, un pas spre o justiţie eficientă

Loading
Social Instanţele specializate, un pas spre o justiţie eficientă
Instanţele specializate, un pas spre o justiţie eficientă

 

 

sistem-judecatoresc

Foto: cotidianul.ro

Crearea în ţara noastră a instanţelor specializate în rezolvarea litigii­lor de muncă este o necesitate pe care factorii de decizie o conştienti­zează, dar nu dau deocamdată dovadă de suficientă voinţă.

 

Victor Puşcaş, fost preşedin­te al Curţii Supreme de Justiţie, afirmă că susţine cu trup și suf-let crearea instanţelor speciali­zate.

„Eu cred că litigiile de muncă trebuie să fie examinate de in­stanţe specializate. Dosarele de acest tip sunt foarte complica­te, dar şi importante, deoarece vizează viaţa, familia, multe as­pecte legate de om, de salariaţi”, a declarat Victor Puşcaşpentru „Vocea poporului”.

 

Litigii numeroase

 

În prezent, asigurarea calităţii în activitatea instanţelor judecă­toreşti este o problemă, iar pen­tru a îmbunătăţi actul de justiţie, este necesar ca judecătorii să fie specializaţi şi, cu atât mai mult, să fie întruniţi în instanţe specia­lizate. În condiţiile actuale, când în ţara noastră sunt instituţii de stat, dar şi private, unde există şi interese care nu întotdeauna sunt la suprafaţă, este necesar să se pătrundă mai adânc în aceste probleme.

 

g_social

O metodă de îmbunătăţire a justiției ţine de specializarea judecătorilor

 

„Eu încă prin 2000 am înain­tat ideea ca în ţara noastră să fie create judecătorii specializate în apărarea proprietăţii intelectu­ale, industriale şi a drepturilor de autor. Sunt foarte complicate deciziile care influenţează dez­voltarea economiei”, a accentuat fostul preşedinte al Curţii Supre­me de Justiţie.

Un caz similar este şi cel al li­tigiilor de muncă. Au dreptul la viaţă şi instanţele specializate în alte domenii, cum ar fi: dreptu­rile minorilor, ale familiei, con­tenciosul administrativ etc., dar cele mai importante sunt legate de sfera muncii, unde apar nu­meroase litigii.

 

Aspectul financiar

 

Ministerul Justiţiei ar putea avea rezerve legate de punerea în practică a acestei idei, deoarece sunt necesare alocaţii financiare. Este vorba însă de o aritmetică simplă: de a lua dintr-o parte şi a muta în alta, poate chiar cu ace­laşi număr de judecători.

Ţara noastră dispune în pre­zent de instanţe de drept comun şi, din momentul instituirii celor specializate, o parte din compe­tenţe vor fi preluate de acestea, iar volumul de lucru al celor din­tâi s-ar micşora.

Astfel, nu vor fi necesare chel­tuieli enorme. Totodată, prin specializarea judecătorilor şi de­limitarea competenţelor, activi­tatea acestora se va îmbunătăţi, iar justiţia va deveni mai eficien­tă.

 

Calitatea justiţiei

 

Pe de altă parte, în ultimii ani, în sistemul judiciar al ţării noas­tre au fost alocate sume conside­rabile de bani, dar nu se prea văd rezultate. De aceea, este necesar să se lucreze în primul rând la ca­litatea actului de justiţie.

Totodată, rezultate nu există pentru că şi construcţia întregu­lui sistem nu este una adecvată. Dacă ar fi create instanţe speci­alizate, iar în domeniul muncii acestea ar trebui să existe în mod prioritar, calitatea justiţiei s-ar îmbunătăţi.

„Am lucrat judecător aproape 40 de ani şi am examinat diverse litigii de muncă. De aceea, ştiu din experienţă proprie că aces­te dosare sunt foarte complicate şi de ele depinde soarta multor oameni”, a argumentat Victor Puşcaş.

 

Exemple de specializare

 

În Germania există cinci siste­me judecătoreşti de la nivelul de jos şi până la cel de sus, sunt cinci curţi supreme de justiţie. Există o instanţă de drept comun, care examinează mai multe catego­rii de litigii, iar celelalte sisteme sunt pe domenii, inclusiv dreptul muncii. La fel e şi în Franţa, dar şi în alte ţări europene.

Pentru ţara noastră, ar fi bine ca măcar la nivelul primei in­stanţe, acolo unde sunt rezolva­te litigiile şi unde e nevoie de o abordare de calitate, să fie apli­cată specializarea. Totodată, în a doua instanţă, Curtea de Apel, şi la Curtea Supremă de Justiţie, ar putea avea loc doar specializarea judecătorilor, în caz că nu ajung bani.

Cu referire la propunerea sin­dicatelor ca instanţele speciali­zate în litigiile de muncă să fie numite tribunale, Victor Puşcaşa remarcat că, din 1996 până în 2003, în ţara noastră au existat tribunale. Acestea examinau ca­uzele în prima instanţă şi ca in­stanţă de apel. În 2003, acestea au fost însă lichidate, dar nu este exclus ca în viitor să se revină la tribunale.

 

Evoluţie exemplară

 

În context, vorbitorul a făcut referire şi la felul în care sunt re­zolvate problemele în alte dome­nii. În opinia sa, jurisprudenţa și medicina sunt două sfere de acti­vitate care pot fi puse pe acelaşi cântar. Cele două luptă pentru integritatea morală şi, respectiv, fizică a omului, ambele sunt cre­ate pentru ca omul să funcţione­ze bine, să poată trăi.

În schimb, medicina s-a dez­voltat mult în ultimii 20-30 de ani. Astfel, la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” au apă­rut, între timp, diferite facultăţi, profesii şi specialităţi noi.

 

seminar

Foto: vocea.md

 

Pe de altă parte, judecătorii se ocupă cu toate genurile de pro­bleme ca şi acum 40 de ani.

În acelaşi timp, oamenii cer dreptate şi pot să nu le fie acor­date multe alte lucruri, dar dem­nitatea este pe primul loc şi, dacă nici aceasta nu este respectată, atunci e rău în ţară. Răul cel mai mare e atunci când instituţiile statului nu iau măsurile necesa­re, iar omul este pus în situaţii care îi încalcă demnitatea.

Este important să se conştien­tizeze că baza tuturor reformelor este cea din sistemul judiciar şi că numai de aceasta din urmă de­pinde creşterea economică, dar şi protejarea adevărată a dreptu­rilor şi libertăţilor fundamentale ale oamenilor. Dacă se doreşte cu adevărat să fie dezvoltată eco­nomia, atunci procesul în cauză trebuie să fie susţinut la nivel de rezolvare a litigiilor, în special, a celor de muncă.

„O justiţie ieftină costă foarte scump societatea. Dacă vrem ca justiţia, atât de mult criticată în prezent, să fie mai eficientă, una din metodele de îmbunătăţire a activităţii acesteia ţine de speci­alizarea judecătorilor”, a menţio­nat Victor Puşcaş.

 

Modificarea legislaţiei

 

În ţara noastră, sunt intro­duse în permanenţă diverse amendamente în legislaţie şi este foarte complicat chiar şi pentru judecătorii cu experienţă să țină evidenţa acestor modificări. În consecinţă, magistraţilor le ia foarte mult timp şi efort pentru a pătrunde în esenţa actelor juri­dice şi a putea argumenta o anu­mită poziţie.

În aceste condiţii, Victor Puş­caş propune ca, în corespundere cu experienţa internaţională, în ţara noastră să fie instituită o nouă practică ce ţine de punerea în aplicare a tuturor modificări­lor în legislaţie, de la începutul anului viitor. În acest fel, cei care aplică legea vor avea destul timp pentru a pătrunde în esenţa mo­dificărilor operate.

În context, fostul preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie a sugerat că şi pentru promovarea iniţiativei legate de crearea in­stanţelor specializate ar fi nece­sar să fie creat un grup de speci­alişti care să elaboreze un proiect de lege în acest sens. O astfel de abordare ar determina şi factorii de decizie de la Ministerul Jus­tiţiei să se gândească la modul concret cum să îmbunătăţească calitatea justiţiei din ţara noas­tră, a conchis Victor Puşcaş.

 

Acţiuni sindicale

 

Ideea instituirii în ţara noas­tră a unor instanţe specializate în examinarea cauzelor de mun­că a fost lansată, la finele anului trecut, de Federaţia „Sindicons” şi dezbătută cu reprezentanţi ai tuturor părţilor interesate.

Ulterior, „Sindicons” a lan­sat şi o iniţiativă privind crearea unui grup de lucru pentru elabo­rarea propunerilor necesare în vederea instituirii în ţara noastră a instanţelor specializate în solu­ţionarea litigiilor şi a conflictelor colective de muncă.

În consecinţă, Comitetul Con­federal al Confederaţiei Naţio­nale a Sindicatelor din Moldova a decis, la o şedinţă recentă, să solicite acest lucru în cadrul pri­mei şedinţe din 2015 a Comisiei naţionale pentru consultări şi ne­gocieri colective.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand