20 aprilie 2024
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Înlesniri legate de catastrofa de la Cernobîl. Refuzul angajatorului de a acorda concedii.

Loading
Cetăţeanul şi legea Înlesniri legate de catastrofa de la Cernobîl. Refuzul angajatorului de a acorda concedii.
Înlesniri legate de catastrofa de la Cernobîl. Refuzul angajatorului de a acorda concedii.
ssputnik-georgia.com

Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).

Ion PREGUZA

expert

în Departamentul juridic al CNSM

 

Înlesniri legate de catastrofa de la Cernobîl

 

Ce înlesniri prevede legislația pentru persoanele care au su­ferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl?

Victor Prițcar, Chișinău

 

Categoriile de cetăţeni și înlesnirile de care beneficiază acestea ca urmare a catastrofei de la Cernobîl sunt determinate de Legea privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl nr. 909-XII  din  30.01.1992 (republi­cată: Monitorul Oficial nr.80-82/413 din 21.05.2004).

Prin urmare, persoanele indicate în pct. 1 al art.6 din Legea nr. 909 din 30.01.1992 au dreptul de: a procura gratis medicamente (la prezentarea reţetelor eliberate de medici); a fi deservite prio­ritar în instituţiile curativo-profilactice şi în farmacii; a fi asigurate anual, peste rând, cu bilete gratuite (în cazul indicaţiilor medicale) la instituţiile balneo-sanatoriale aflate pe teritoriul țării, precum şi la sanatoriile amplasate pe teritoriul Ucrainei: “Moldova” (Odesa), “Moldova” (Truskaveţ), “Sănătatea”, “Serghei Lazo” şi “Zolotaia niva” (Sergheevka), iar în cazul în care nu există posibilitatea acordării de bilete, de a primi o compensaţie bănească în mărimea costului mediu al biletului, în condiţiile stabilite de Guvern; a fi supuse unui examen medical anual şi a fi dispensarizate cu concursul specialiş­tilor necesari; a primi indemnizaţie pentru incapacitatea temporară de muncă în mărime de 100 de procente din salariu, indiferent de vechimea neîntreruptă de muncă și alte înlesniri prevăzute de art.7 din aceeași lege.

 

Refuzul angajatorului de a acorda concedii

 

Sunt angajat în serviciu de peste trei ani, dar din anumi­te motive angajatorul nu mi-a acordat nici un concediu de odihnă. Permite oare legea așa ceva? Dacă nu, ce răspundere poartă angajatorul în acest caz?

Dumitru Șerban, Chișinău

 

Neacordarea de către angajator a concediului anual de odih­nă prevăzut de lege constituie o formă de manifestare a încălcării legislației muncii, fapt pentru care angajatorul poartă răspundere contravențională.

Art. 55, alin. (1) din Codul contravențional al Republicii Moldova dispune că încălcarea legislaţiei muncii manifestată prin refuzul an­gajatorului de a acorda concedii anuale de odihnă potrivit modului stabilit de lege se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de uni­tăţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 70 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răs­pundere şi cu amendă de la 150 la 240 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand