Încetarea contractului individual de muncă și temeiurile rezilierii acestuia

Vă rog să ne spuneți ce constituie încetarea contractului individual de muncă și care sunt temeiurile acesteia?

Ruslan Siminiuc, Edineț

Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).

 

Ion PREGUZA

expert

în Departamentul juridic al CNSM

 

Contractul individual de muncă presupune nu numai egalitatea de tratament în domeniul raporturilor juridice de muncă, ci și asigurarea stabilității acestor raporturi de muncă.

În acest sens, legislația muncii prevede încheierea contractului indi­vidual de muncă pe durată nedeterminată, iar excepția se referă la du­rata determinată a contractului individual de muncă numai în anumite situații, expres și limitativ prevăzute de lege.

Elementul de stabilitate a raporturilor juridice de muncă se regăsește în caracterul continuu al prestațiilor și reglementarea legală imperativă a modului de încetare a contractului individual de muncă.

Potrivit art. 81 alin. (1) din Codul muncii, contractul individual de muncă poate înceta: în circumstanțe ce nu depind de voința părților (art. 82, 305 și 310); prin acordul scris al părților (art. 82 prim); la inițiativa uneia dintre părți (art. 85 și 86).

Dispoziția art. 82 din Codul muncii reglementează o serie de situații în care dispune încetarea contractului individual de muncă în circumstanțe ce nu depind de voința părților. Aceste situații vizează inclusiv cazurile de: constatare a nulității contractului prin hotărâre a instanței de judecată, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 84 alin. (3) din Codul muncii; retragere, de către autoritățile competente, a autorizației (licenței), permisului care îi acordă salariatului dreptul de a activa într-o anumită profesie, meserie sau de a efectua o anumi­tă lucrare; expirare a termenului contractului individual de muncă pe durată determinată; alte cazuri prevăzute la art. 305 și 310 din Codul muncii etc.

Încetarea contractului individual de muncă în circumstanțe ce nu depind de voința părților survine prin simplul efect al legii, fără a fi necesară intervenția salariatului sau a angajatorului.

În temeiul art. 82 prim din Codul muncii, contractul individual de muncă poate înceta în orice moment, prin acordul scris al părților. În așa caz, părțile nu sunt obligate să invoce motivul de încetare a rapor­turilor juridice de muncă.

 

Procedurile de încetare a raporturilor de muncă: concediere sau demisie

 

Acordul respectiv al părților poate fi constituit dintr-o decizie co­mună a angajatorului și salariatului, o cerere a salariatului acceptată de angajator sau o propunere scrisă a angajatorului acceptată de sa­lariat.

Încetarea contratului individual de muncă la inițiativa uneia dintre părți (art. 85 și 86 din Codul muncii) poate avea loc atunci când una dintre părțile contractante decide că nu mai dorește să beneficieze de pe urma acestui contract. Oricare dintre părțile semnatare ale contrac­tului poate să inițieze această acțiune, procedura de încetare fiind însă denumită diferit și având caracteristici diferite.

Astfel, dacă inițiativa aparține salariatului, procedura este denumită demisie. Atunci când inițiativa aparține angajatorului, încetarea con­tractului de muncă se poate realiza prin concediere.

Demisia, în sensul art. 85 alin. (1) din Codul muncii, constituie drep­tul salariatului la desfacerea contractului individual de muncă, după împlinirea unui anumit termen de preaviz.

Dreptul salariatului de a desface contractul individual de muncă în mod unilateral se bazează pe interzicerea muncii forțate sau obliga­torii.

După cum rezultă din prevederile art. 85 alin. (1) din Codul muncii, salariatul are dreptul de a nu motiva demisia și angajatorul nu poate impune în vederea operării demisiei nici un fel de justificări.

Cu toate acestea, art. 85 alin. (2) din Codul muncii stabilește cazurile în care angajatorul este obligat să accepte dreptul salariatului la de­misie în termenul redus indicat în cererea depusă, la care se anexează documentul respectiv ce confirmă acest drept.

Concedierea este definită prin art. 86 alin. (1) din Codul  muncii și se admite numai în cazul existenței motivelor indicate în mod expres în legislație.