Interviu cu Igor Zubcu, președintele CNSM, realizat de postul TV „Vocea Basarabiei”.
– Dle Zubcu, pe parcursul celor 31 de ani de independență, la Chișinău niciodată nu a fost directorul OIM. Acum a reușit să vină în Republica Moldova. Cum vă explicați acest lucru?
– La conferința de la Geneva, la care am participat anul acesta, am avut ocazia să vorbesc de la tribuna centrală. Am avut și o întâlnire cu fostul director al OIM și, la acel moment, împreună cu patronatele, cu Guvernul, am decis să-i facem o invitație. Guy Ryder își finaliza mandatul de director OIM și ni s-a spus că, posibil, va veni la noi noul director general. În septembrie, a venit în R. Moldova Maria Helena Andre, directoarea Biroului OIM pentru Activitățile Lucrătorilor (ILO-ACTRAV). Aceasta, văzând care este aportul mișcării sindicale, inclusiv la gestionarea crizei refugiaților, schimbările care au loc în dialogul social, în parteneriatul social din Republica Moldova, a apreciat activitatea noastră și a promis că va face tot posibilul ca directorul general OIM să viziteze Republica Moldova. Într-adevăr, este o vizită istorică, în care directorul general s-a întâlnit și cu reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale, cu președinta Maia Sandu, precum și cu patronatele și cu sindicatele. În cadrul întrevederii, noi am vorbit despre problemele cu care se confruntă mișcarea sindicală, problemele care urmează să fie soluționate cu suportul OIM.
– Convenția nr. 190 a OIM privind violența și hărțuirea în lumea muncii se pare că e o piatră de încercare chiar și pentru multe țări considerate avansate, democratice. Care e situația în Republica Moldova în privința ratificării acestei convenții?
– Violența și hărțuirea în lumea muncii este un fenomen contrar libertății muncii. Convenția 190 a fost printre ultimele aprobată la nivel de OIM. Este imperativ ca ea să fie ratificată. În Programul de Țară pentru Muncă Decentă noi, împreună cu partenerii sociali, ne-am fixat această prioritate. Obiectivul trebuia să fie realizat în 2022. Nu s-a reușit, dar la sfârșit de an am solicitat sprijin de la OIM și am demarat acțiuni de promovare a importanței ratificării acesteia. Avem susținerea deputaților. Avem promisiunea că anul acesta, împreună cu partenerii sociali, vom reuși să convingem parlamentul să ratifice această convenție.
– Dle Zubcu, în ce domenii apartenența la sindicat e mai mare?
– De exemplu, în medicină avem circa 90% de sindicalizare, peste 90% avem și în educație. În Poliția de Frontieră, în alte structuri de forță, de asemenea, avem o cuprindere în jur de 90%. Ceea ce ne îngrijorează este activitatea sindicală în sectorul privat. Privatizarea a dus la lichidarea sau închiderea multor instituții, inclusiv a organizațiilor sindicale din acestea. Trebuie să menționez și faptul că în sectorul privat angajatorii sunt mult mai reticenți sau chiar se opun înființării de organizații sindicale, considerând că acestea ar putea, într-o anumită măsură, să le creeze probleme atunci când vor fi încălcate drepturile salariaților. Mai receptiv este sectorul privat unde sunt investiții străine.
– Sindicatele apără drepturile și promovează interesele angajaților, precum și negociază unele condiții decente și echitabile de muncă și salarizare. Haideți să vorbim despre nivelul de salarizare în Republica Moldova. Cum îl considerați dvs.?
– Când am fost eu ales, pe 2 decembrie 2021, salariul minim pe economie era de 2.935 de lei. Noi imediat, împreună cu partenerii sociali, chiar din prima ședință a Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, am abordat această problemă, abordare care a fost acceptată de partenerii de discuții. Astfel am stabilit ca pentru anul 2022 salariul minim să fie 3.500 de lei, adică a fost o creștere cu 19,25%, o creștere care nu a mai fost așa de mare a salariului minim până la acel moment. Desigur, noi am crezut că am făcut un salt și pentru puterea de cumpărare a lucrătorilor, dar, odată cu creșterea respectivă, au venit și crizele, una peste alta – criza energetică, criza războiului și, desigur că toată această creștere de salariu s-a erodat.
– A crescut inflația…
– Despre inflație am vrut să vorbesc. La sfârșit de an, am avut o inflație de peste 30% și văzând, creșterea inflației și a prețurilor, desigur că noi am venit iarăși, deja spre sfârșit de an, în toamnă, cu o inițiativă către partenerii noștri ca să stabilim, începând cu 1 ianuarie 2023, un salariu minim de 5.000 de lei. Și aici am venit cu argumente, fiindcă noi nu ne-am dorit o creștere cantitativă, ci una calitativă a salariului. De ce calitativă?
Din motiv că, în primul rând, atât Carta socială europeană, cât și Directiva Uniunii Europene privind salariul minim, stipulează că salariul minim în țară trebuie să fie de cel puțin 50% din salariul mediu. Având în vedere că pentru anul trecut salariul mediu prognozat era de 9.900 de lei, noi am propus ca salariul minim să fie 5.000 de lei, adică ceea ce reprezenta un pic peste 50%. Totodată, salariul minim trebuie să-i permită angajatului care ridică acest salariu, atunci când se pensionează, să poată beneficia de o pensie minimă, dar nici 3.500, și nici 4.000 de lei, care este în prezent, nu-i permite salariatului să iasă la o pensie minimă și, respectiv, statul trebuie să compenseze această diferență.
Noi am venit cu motivații că de ce statul să compenseze, mai bine să stabilim un salariu care deja să permită acest lucru și, totodată, 5.000 de lei acoperea acea inflație de 34% și chiar asigura o mică creștere a salariului, fiindcă acesta crește nominal, dar pe noi, sindicatele, ne interesează nu doar creșterea cantitativă, dar și calitativă. Din ce punct de vedere? Fiindcă cantitativ poate să fie doar la limita inflației 34%, care doar păstrează puterea de cumpărare a salariului din anul trecut în comparație cu anul acesta, deci nu putem să vorbim despre o creștere a nivelului de trai. La fel și în discuțiile cu colegii noștri, omologi din țările Uniunii Europene și non-UE, care sunt dezvoltate, de exemplu, colegii din Elveția, au spus: „Noi negociem cu patronatele un salariu de 4.000 de franci”, dar 4.000 de franci să nu credeți că este un salariu minim care e destul pentru Elveția, fiindcă 2.000 de franci sunt folosiți pentru achitarea utilităților. De aceea, și ei ne-au îndemnat, dar și noi recunoaștem acest lucru, nu este destul doar să majorăm salariul, ca după creșterea prețurilor, inflația să erodeze acest lucru. E foarte important ca să menținem și nivelul prețurilor, și puterea de cumpărare să fie ridicată. Fiindcă, ce folos dacă am avea mulți bani în buzunar, dar nu am putea cumpăra mare lucru cu ei?
– La masa de negocieri stau trei actori: Guvernul, patronatele și sindicatele. Guvernul permanent o să vă spună că „da, noi acceptăm ca să majorăm salariile, dar țineți cont și de banii care se acumulează în buget și cât permite pușculița statului” și atunci trebuie și dvs. fie să insistați și să aveți argumente suficiente ca să-i convingeți pe parteneri, fie să vă conformați realităților pe care le descriu cei care guvernează.
– Argumentele pe care le-am înaintat noi pe masa negocierilor între trei parteneri au fost foarte convingătoare. Patronatele au acceptat, deși patronatele permanent erau într-o opoziție, hai să spunem așa, fiindcă interesele sindicatelor și ale patronatelor desigur că de multe ori nu coincid, dar de data aceasta noi am găsit un numitor comun pe motiv că și patronatele au recunoscut că este posibil de achitat un salariu minim de 5.000 de lei și asta ar duce inclusiv la eliminarea concurenței neloiale, fiindcă toți recunosc faptul că practic nici un angajator nu plătește salarii mai mici de 4-5.000 de lei. Adică o parte din remunerare este salariul oficial, dar posibil că există o diferență a economiei informale, „gri”, care achită și o diferență „în plic”.
Și cu cât mai mult am majora salariul, cu atât mai mult am face ca și patronii să achite mai mult salariul „în alb” și, totodată, vor veni mai multe impozite și taxe la stat.
Noi am venit și cu anumite calcule argumentate, că dacă era nu 4.000 de lei (așa cum s-a stabilit de la 1 ianuarie), fiindcă guvernul, în calitatea sa de angajator, nu a găsit resursele respective ca să asigure creșterea la 5.000 de lei, dar acest lucru, dacă ar fi fost 5.000 de lei, cred că avea să ducă și la creșterea veniturilor la fondurile de asigurări obligatorii de asistența medicală și la fondurile asigurărilor sociale, întrucât, pentru moment, un salariat practic întreține un pensionar și acesta este un risc pentru noi. Ar fi bine ca măcar doi salariați să întrețină un pensionar, peste hotare chiar 3-4 salariați întrețin un pensionar. Noi ne confruntăm și cu o problemă demografică foarte mare, unde considerăm că sindicatele, de asemenea, au un rol foarte important, deoarece statistica relevă că perioada de reproducere la momentul actual o constituie cei care s-au născut în anii ’90, dar și în anii ’90 natalitatea a fost scăzută, fiindcă și atunci erau ani de criză. De aceea, va scădea numărul de elevi, numărul de studenți și, respectiv, numărul de angajați în câmpul muncii.
