5 December 2024
Chisinau
Dialoguri

Igor ZUBCU: „Orice problemă poate fi soluționată de către sindicaliști în conlucrare cu partenerii sociali”

Loading
Dialoguri Igor ZUBCU: „Orice problemă poate fi soluționată de către sindicaliști în conlucrare cu partenerii sociali”
Igor ZUBCU: „Orice problemă poate fi soluționată de către sindicaliști în conlucrare cu partenerii sociali”
Vocea poporului

– Domnule Igor Zubcu, în primul rând, felicitări cu ocazia alegerii în funcția de președinte al CNSM, cu o majoritate covârșitoare de voturi. Cu ce sentimente v-ați început primele zile de muncă în noua postură?

– Am fost onorat de încrederea co­legilor sindicaliști. Eu, la rândul meu, mă angajez să depun toată străduința, să fiu mai devotat ca oricând mișcării sindicale. Voi promova imaginea sindicatului în relația cu partenerii sociali de nivel național, voi lua cele mai înțelepte deci­zii, în urma consultării cu colegii, pentru a promova cele mai urgente revendicări întru îmbunătățirea condițiilor de muncă și de trai ale membrilor de sindicat.

– Veți deține președinția CNSM într-o perioadă dificilă pentru soci­etate în general și pentru mișcarea sindicală în special. Care sunt prin­cipalele priorități de activitate sin­dicală pe care vi le propuneți să le realizați până la Congresul IV al CNSM din 2022?

– Am identificat mai multe problemeurgente, priorități pe termen scurt. La domeniul consolidării și dezvoltării in-stituționale, îmi propun ca prioritate or­ganizarea și desfășurarea Congresului IV al CNSM. Este nevoie de a găsi forme noi de consolidare a mișcării sindicale, de a fortifica spiritul de echipă. Orice problemă poate fi soluționată în strânsă conlucrare cu partenerii sociali.

Precum se știe, principala misiune a sindicatelor este protecția socială a an-gajaților, dar și a tinerilor și a pensionarilor. În acest domeniu trebuie, în primul rând, asigurată majorarea salariilor. Trebuie să fie majorat cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real și obținută sta­bilirea unui salariu minim unic pe țară. De asemenea, un alt pas este să promovăm modificarea Legii 270/2018 privind siste­mul unitar de salarizare în sectorul bugetar, care ar asigura echitate în fixarea salariilor (la cadrele didactice, funcționarii publici (CNAS), personalul medical finanțat din bugetul de stat ș. a.)

– Un pilon al mișcării sindicale este dialogul social la nivel național. Ce acțiuni vă propuneți să realizați pentru perioada următoare ca să revitalizați dialogul tripartit, pen­tru a pune pe agendă și a rezolva problemele membrilor de sindicat?

– Într-adevăr, revitalizarea dialogului social și a parteneriatului social este un alt obiectiv al nostru, pe care urmează să-l re­alizăm împreună cu partenerii. Trebuie să fie reluată activitatea Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC) în condițiile legii (convocarea lunară) și să insistăm asupra discutării ce­lor mai stringente probleme la ședințele acesteia. Vom promova propuneri de mo­dificare a Legii 245/2006 astfel încât să fie asigurată rotația la conducerea CNCNC. De asemenea, vom intensifica comunica­rea cu comisiile parlamentare pe subiec­tele cele mai stringente, inclusiv pe margi­nea proiectelor și a inițiativelor legislative promovate de deputați.

– Ați pomenit mai sus despre pensi­onari. Majoritatea oamenilor în eta­te o duc destul de greu, unii trăind doar din pensie, neavând sprijin din partea copiilor. Ce prevede condu­cerea CNSM pentru ușurarea vieții acestora?

– CNSM are un șir de propuneri privind sistemul de pensii și asigurări sociale. În primul rând, vom discuta cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale și cu comisi­ile parlamentare propunerile ce vizează modificarea Legii 156/1998. Evident, vom pune în discuții și propuneri ce se referă la îmbunătățirea sistemului de asigurări sociale, întainte de toate fiind vorba de acordarea prestațiilor sociale din ziua an­gajării. Există multe probleme pe care le putem soluționa doar împreună, în strânsă conlucrare cu partenerii sociale, cu factorii de decizie.

– Numărul de membri de sindicat scade proporțional cu reducerea populației și, s-ar putea spune, este legat de exodul în Europa cu scop de muncă. Cum vedeți dvs. soluționarea problemei vitale: menținerea popu-lației acasă, a fondului genetic, le­gat de problemele sociale, de nivelul de trai?

– Sindicatele fac parte din societate, sunt parte integrantă, suflet din sufletul acesteia, și orice mișcare, orice zdrunci­nătură se răsfrânge și asupra sindicatelor. Da, mulți tineri au plecat în străinătate în căutarea unei vieți mai bune, a unui rost în viață. Și de acum înainte sindicatele vor depune toate eforturile pentru a-i antre­na pe tineri în proiecte, a stimula crearea de locuri de muncă, pentru că o societate nu are viitor dacă îmbătrânește pe an ce trece, iar tinerii pleacă afară, pierzând în­crederea într-un trai mai bun aici, acasă. Noi credem că putem construi ceva dura­bil aici, muncind cinstit pentru binele nos­tru și al copiilor noștri.

– Domeniul drepturi sindicale și dreptul muncii constituie, de ani buni, câmpul de luptă al sindicate­lor. Știm că sindicatele și-au mani­festat dezacordul în repetate rân­duri cu amendamentele promovate de ultimele guvernări…

– În primul rând, o să insistăm ca să fie exclusă taxa de înregistrare de stat pen­tru organizațiile sindicale. E nevoie de un mecanism facil de dobândire a statutului de persoană juridică de către organizația sindicală.

Iar cât privește litigiile de muncă, vom promova implementarea unui mecanism simplificat (extrajudiciar) de soluționare a litigiilor individuale de muncă, inclu­siv prin procedura medierii. Evident, este nevoie de un mecanism de monitorizare a respectării drepturilor sindicale și de muncă ale membrilor de sindicat. Insis­tăm să fie sporit numărul reprezentanților CNSM în cadrul grupului de lucru înființat sub egida Ministerului Muncii și Protecției Sociale pentru elaborarea propunerilor de modificare a Codului muncii. Nu trebuie să admitem amendarea Codului muncii în defavoarea salariaților, lucru despre care sindicatele au tras nenumărate semnale de alarmă.

– Multe probleme ale angajaților, uneori cu consecințe grave, țin de domeniul securității și sănătății în muncă. CNSM are un departament serios, unde lucrează specialiști buni: Inspectoratul Muncii al Sindi­catelor. Cum vedeți lucrurile aici, în această sferă, în timpul apropiat?

– Într-adevăr, securitatea și sănătatea la locul de muncă este o prioritate pentru noi. Este nevoie să revizuim cadrul nor­mativ existent în domeniul securității și sănătății în muncă și al Inspecției Muncii pentru a asigura conformitatea cu pre­vederile actelor internaționale ratificate de Republica Moldova. Racordarea Legii privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător nr. 131 din 8 iunie 2012 și a Legii privind Inspectoratul de Stat al Muncii nr. 140-XV din 10 mai 2001 la standardele internaționale (Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 81 privind inspecția muncii în industrie și comerț și Convenția OIM nr. 129 privind inspecția muncii în agricultură), prin pris­ma observațiilor comitetului de experți OIM.

Drept consecințe ale instituirii morato­riului asupra controlului de stat din anul 2016 pe o perioadă de 6 luni și în urma modificărilor și completărilor unor acte legislative, începând cu 28.04.2017, s-a diminuat controlul de stat în domeniul securității și sănătății în muncă. Dacă luăm în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut se constată o creștere a accidentării la locul de muncă a lucrătorilor. Vom lucra și în acest domeniu cu toată seriozitatea și dăruirea, fiindcă nu este nimic mai de preț decât viața și sănătatea oamenilor.

– Domnule Zubcu, vă mulțumim pen­tru timpul acordat și vă urăm succes în activitatea dumneavoastră.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand