Garantarea libertății de a munci sau de a nu munci

Ce presupune libertatea muncii sau care sunt aspec­tele juridice ale garantării libertății de a munci și a dreptului persoanei de a nu munci? Care este menirea sindicatelor în asigurarea libertății muncii?

Simion Vulpe, Călărași

Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).

 

Ion PREGUZA

expert

în Departamentul juridic al CNSM

 

Cu referire la libertatea muncii, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului proclamă că orice persoană are dreptul la mun­că, la libera alegere a muncii sale.

În Republica Moldova, libertatea muncii este garantată, în primul rând, prin prevederile art. 43 din Constituția țării, care dispun că orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la protecția împotriva șomajului.

În materia raporturilor de muncă, art. 6 din Codul muncii al Re­publicii Moldova are drept obiectiv neîngrădirea dreptului la muncă și libertatea muncii și stabilește că orice persoană este liberă în ale­gerea locului de muncă, a profesiei, meseriei sau activității sale. Mai mult, potrivit acestei norme, nimeni, pe toată durata vieții sale, nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă sau într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea.

Așadar, din punct de vedere strict juridic, fiecare persoană este li­beră să decidă singură dacă muncește sau nu, precum și să-și aleagă profesia și locul de muncă, pe când muncă forțată este interzisă.

 

Sindicatele contribuie la apărarea intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților

 

În ceea ce privește menirea sindicatelor în asigurarea libertății muncii, aceasta (menirea lor), trebuie privită prin prisma prevederi­lor art. 42 din Constituția Republicii Moldova, care dispune că „Ele contribuie la apărarea intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților”. Astfel, sindicatele pot contribui  la apărarea drep­turilor și a intereselor membrilor lor prin prisma libertății muncii, doar în măsura ce ține de competența acestora. Legea sindicatelor conține mai multe reglementări necesare în scopul detalierii și apli­cării acestor prevederi constituționale.

Cu titlu de exemplu, cităm prevederile alin. (1) al art. 16 din Legea sindicatelor, potrivit cărora sindicatele apără dreptul membrilor lor de a dispune liber de aptitudinile lor, de a alege domeniul de acti­vitate și profesia, dreptul la remunerarea muncii, care ar asigura un nivel de trai decent.

Un rol aparte al sindicatelor în asigurarea libertății muncii îl con­stituie participarea lor, în măsura ce ține de competentă, la exer­citarea controlului asupra aplicării și respectării de către Republica Moldova a Convențiilor Organizației Internaționale a Muncii (OIM): nr. 29/1930, privind munca forțată, și nr. 105/1957, privind abolirea muncii forțate. Aceste două Convenții ale OIM țin de reglementarea libertății muncii și fac parte din legislația națională prin faptul ratifi­cării lor de către Republica Moldova.

Este important de menționat că practica mondială nu cunoaște o formă juridică mai bună a realizării libertății muncii în raporturile de muncă decât contractul individual de muncă, ce acordă, pe de o parte, posibilitatea de o obține sau de a îndeplini o muncă ce corespunde intereselor salariatului, iar pe de altă parte, ține cont de interesele angajatorului.

Libertatea de a munci și libertatea de a nu munci constituie două elemente ale libertății muncii. Libertatea de a munci presupune dreptul persoanei de a-și alege profesia și locul de muncă în mod liber.

În ceea ce privește dreptul de a nu munci, este de menționat faptul că munca nu este o obligație. Din acest considerent, dreptul persoanei de a nu munci cuprinde două aspecte – dreptul de a refu­za munca și dreptul de a înceta munca.

Dreptului de a înceta munca se realizează prin desfacerea con­tractului individual de muncă din inițiativa salariatului, adică prin aplicarea dreptului la demisie în temeiul art. 85 din Codul muncii.