29 martie 2024
Chisinau
Social

Fumatul în locurile publice, scos în afara legii

Loading
Social Fumatul în locurile publice, scos în afara legii
Fumatul în locurile publice, scos în afara legii
fumat-interzis

Foto: puterea.ro

 

Fumatul în spaţiile publice din ţara noastră va fi interzis, începând cu ultima zi a lunii curen­te, de Ziua Mondială fără Tutun. În legătură cu aceasta, autorităţile publice și angajatorii vor fi obligaţi să aplice interdicţia fumatului pentru tot spaţiul administrat. Totodată, ei vor afişa în cele mai vizibile locuri, la intrare în încăperi şi spaţii, pe mijloacele de trans­port public semnul de interzicere a fumatu­lui, a comunicat Elena Carchilan, şefa Inspec­toratului Muncii al Sindicatelor.

 

Fumatul nu va fi permis în raza de zece metri de la intrarea în spaţiile publice închise, de la ferestrele care se deschid şi de la locurile sau instalaţiile de captare a aerului pentru acestea.

Interdicţia se referă şi la parcurile de distracţie, te­renurile de joacă pentru copii, stadioane, arene, pieţe şi alte spaţii publice deschise pe durata evenimentelor distractive sau de alt gen. Fumatul va fi interzis şi sub copertina staţiilor de transport public, precum şi în mijloacele de transport public şi privat în care se află minori.

În acelaşi timp, conform Legii privind controlul tutunului, angajatorii, proprietarii sau managerii spațiilor publice, ai locurilor de muncă pot amenaja locuri speciale pentru fumat. Acestea pot fi spații des­chise sau semideschise, amplasate astfel încât să nu permită pătrunderea fumului în locurile publice și în cele de muncă.

În obligaţiile persoanelor responsabile va intra să-i avertizeze pe cei care vor fuma în locuri interzise că acest lucru nu este permis, iar în caz de neconformare, să anunţe poliţia.

Astfel de restricții au fost deja implementate în ma­joritatea țărilor europene, inclusiv în România, Rusia, Ucraina sau Turcia.

Vicepremierul pe probleme sociale, Gheorghe Bre­ga, este de părere că 

temerile agenților economici lega­te de eventualele prejudicii aduse de această interdicţie nu sunt întemeiate. Potrivit lui, nefumătorii prevalează în rândul persoanelor care vizitează localurile.

Şi mai mulţi parlamentari au anunţat susținere necondiționată și ireversibilă a procesului de imple­mentare a acestor prevederi. Conform lor, în țările care au aplicat astfel de restricţii numărul fumătorilor este în descreștere, iar sănătatea oamenilor s-a îmbunătățit.

Reprezentanţii Guvernului au anunţat că agenților economici le-au fost oferite instruiri și susținere informațională şi le-a fost pus la dispoziție un Ghid practic privind organizarea spațiilor libere de tutun. Totodată, în prezent, sunt realizate un şir de campanii de informare și spoturi sociale.

Potrivit statisticilor, din cauza consumului de tu­tun, în ţara noastră mor anual aproximativ 4600 de oameni.

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand