Cea de-a 19-a ediție a Forumului Comisiei de Tineret din cadrul Federației Sindicatelor din Industria Chimică și Resurse Energetice (FSCRE) a avut loc, în perioada 16-18 mai, la Vadul lui Vodă. Evenimentul a reunit lideri sindicali și 50 de tineri sindicaliști din organizațiile sindicale primare.
În cadrul forumului, care are loc o dată în an, s-a desfășurat și etapa finală a concursului „Tânăr lider sindical al FSCRE”.
Margareta Strestian, președinta federației, a relevat, în discursul său: „Prin intermediul Comisiei de Tineret și al organizațiilor de tineret din cadrul organizațiilor sindicale primare, membre ale FSCRE, promovăm, încurajăm, implicăm, reprezentăm și susținem tinerii din ramură și din cadrul celor 18 organizații sindicale primare membre ale FSCRE.Având mai multe direcții de activitate, FSCRE își dorește să mărească numărul tinerilor în structurile de conducere, să-i implice în procesul de luare a deciziilor și să le formeze spiritul civic, promovând participarea tinerilor la diverse activități sindicale la nivel ramural, național și internațional”.
Liderul sindical a precizat pentru „Vocea poporului” că FSCRE reunește la ora actuală în jur de 7 mii de membri de sindicat, dintre care aproximativ 30% sunt tineri. 98 la sută dintre salariații din ramură sunt membri de sindicat.
Potrivit liderului sindical, Convenția colectivă la nivel de ramură a fost semnată pentru perioada anilor 2022-2026. „În ajun de expirare a termenului, vom iniția negocieri colective cu partenerii sociali. În cadrul parteneriatului social, noi semnăm cu SA „Moldova-gaz”, SRL „Moldovatransgaz”, SRL „Chișinău-gaz”, SRL „Flacăra Albastră”, care este instituția de instruire continuă a salariaților din ramură, SRL„Transautogaz”. E vorba de câteva companii, cu care urmează să semnăm Convenția colectivă la nivel de branșă. Acest act juridic servește drept bază pentru contractele colective de muncă la nivel de unitate. Contractele colective de muncă au prevederi mai bune decât clauzele Convenției, inclusiv garanții sociale pentru tineri” a ținut să menționeze Margareta Strestian.

Ea a adăugat că CNSM a înaintat deja partenerilor sociali un proiect, potrivit căruia tinerii după absolvirea unei instituții de învățământ, nu doar cei din sectorul bugetar, dar și cei din sectorul real, să beneficieze de ajutor financiar, care să compenseze cheltuielile de chirie a locuinței sau de procurare a unei locuințe.
Oxana Raducan este membră de sindicat la SRL „Ialoveni-gaz”, maistru evidență a gazelor naturale. „Negocierile dintre sindicate și administrație au dat roade bune, în anul trecut leafa mea a crescut cu aproximativ 5 mii de lei, în comparație cu anul precedent, de exemplu”, a precizat Oxana Raducan.
Numărul tinerilor din ramură a crescut, în ultimii trei ani, de la 20 la 25 la sută din numărul total al salariaților din branșă, a specificat Lilia Terentiev, președinta Comisiei de Tineret din cadrul FSCRE.
Convenția colectivă la nivel de ramură prevede mai multe garanții sociale, inclusiv pentru tineri. La nașterea unui copil, salariații, care sunt membri de sindicat, primesc un ajutor material în valoare de 10 mii de lei, ca urmare a negocierilor dintre sindicate și angajatori, a precizat Lilia Terentiev.
Prezentă la forum, Lilia Franț, vicepreședintă a CNSM, a îndemnat tinerii să se implice în diferite proiecte în care să se dezvolte. Avem nevoie de tineri, pentru că ei sunt nu doar viitorul, dar și prezentul țării. Avem nevoie de tineri pentru a avea continuitate pe piața muncii, a spus Lilia Franț.
Sindicaliștii au beneficiat de instruiri susținute de formatori naționali și speakeri naționali și internaționali: Mariana Meg Țurcan, Elena Anton, Eugeniu Covrig.
La ultima etapă a forumului, a avut loc „Victorina sindicală”, un concurs interactiv. La această probă au participat câte doi concurenți, iar membrii Comisiei de concurs au adresat fiecărui concurent câte o întrebare din tematicile instruirilor desfășurate online și offline, în perioada 27 februarie – 26 aprilie anul curent.
La finele activității, Margareta Stretian, președinta FSCRE, a înmânat participanților și învingătorilor concursului diplome, cupe și cadouri.



