19 aprilie 2024
Chisinau
Без рубрики

FMI susţine poziţia sindicatelor din Republica Moldova

Loading
Без рубрики FMI susţine poziţia sindicatelor din Republica Moldova
FMI susţine poziţia sindicatelor din Republica Moldova

 

 

fmi-cnsm

Foto: sindicate.md

Politica bugetar-fiscală a statului, transparenţa elaborării şi a adoptării deciziilor de către guvernare, hotărârea fer­mă a sindicatelor de a îmbunătăţi sistemul de salarizare şi de a aplica cele mai bune practici de retribuire a mun­cii din lume în Republica Moldova. Acestea au fost, potri­vit lui Oleg Budza, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, principalele subiecte care au fost abordate în cadrul întrevederii dintre conducerea CNSM şi reprezentanţii misiunii Fondului Monetar Inter­naţional. Aceștia s-au aflat, în perioada 25 septembrie – 7 octombrie, în ţara noastră, pentru a doua post-monito­rizare a îndeplinirii programului elaborat, convenit între FMI şi Republica Moldova acum cinci ani. Evenimentul a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în incinta Casei Sindicatelor din Moldova.

 

Gafă a Guvernului de la Chișinău

 

Oleg Budza a remarcat că în cadrul întrevederii s-a revenit la unele probleme abordate la şedinţele comisiei tripartite gu­vern–sindicate–patronate. Înde­osebi, CNSM şi-a manifestat do­rinţa să cunoască în mod detaliat conţinutul proiectului bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale şi al bugetului asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul viitor.

În opinia preşedintelui CNSM, Guvernul Republicii Moldova a comis o gafă, excluzând parte­nerii sociali – sindicatele şi pa­tronatele – din procesul de con-sultări privind elaborarea buge­tului consolidat al ţării pentru 2015.

De asemenea, Oleg Budza a precizat că a informat misiunea FMI despre faptul că sindicatele din Moldova pledează pentru un mecanism cât mai eficient, mai clar de reglementare a activită­ţii băncilor din ţară, pentru un grad mai avansat de transparen­ţă în acest domeniu financiar, ca premise sigure ale funcţionării stabile a sistemului bancar, de acordare a creditelor preferenţi­ale pentru tineri, pentru repre­zentanţii categoriilor social vul­nerabile ale populaţiei.

 

g_cnsm

Mai multă transparenţă în activitatea băncilor, la privatizarea întreprinderilor

 

Conducerea misiunii FMI a avut posibilitatea să audă încă o dată, în cadrul întrevederii, că CNSM rămâne tot atât de intran­sigent în ce priveşte măsurile de combatere a economiei informa­le. În context, Oleg Budza a rele­vat că sunt două perspective: fie reducerea poverii fiscale pentru anumite categorii de contribua­bili, fie înăsprirea măsurilor pu­nitive pentru agenţii economici care practică munca la negru. Or, acest flagel a luat proporţii ame­ninţătoare. Astfel, conform cal­culelor unui expert german, bu­getul ţării este prejudiciat anual de 15 miliarde de lei ca urmare a achitării salariilor „în plic”.

De mai multă transparenţă este nevoie şi în procesul priva­tizării întreprinderilor din ţară. Este o altă doleanţă a sindicate­lor, care a fost adusă la cunoştin­ţa reprezentanţilor FMI. În acest sens, CNSM insistă ca delegaţii angajaţilor să facă parte din co­misiile de privatizare, pentru că poporul trebuie să fie la curent în mâinile cui ajung întreprinde­rile, ce garanţii sociale se oferă salariaţilor.

 

FMI se solidarizează cu sindicatele

 

La rândul său, Max Alier, şe­ful actualei misiuni a FMI în Republica Moldova, a declarat că instituţia financiară interna­ţională susţine poziţia sindicate­lor în multe privinţe, îndeosebi în ceea ce priveşte combaterea fenomenului economiei infor­male, inclusiv folosirea muncii „la negru”, plata salariilor „în plic”.

Totodată, dumnealui a deza­probat ultimele acţiuni ale Gu­vernului care ţintesc înlăturarea sindicatelor de la exerciţiul de elaborare, de consultare a unor documente capitale de stat, pre­cum proiectul bugetului de stat, al asigurărilor sociale şi al asigu­rării obligatorii de asistenţă me­dicală.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand