4 December 2024
Chisinau
Без рубрики

Femeile trebuie să fie unite, dacă vor să obţină rezultate

Loading
Без рубрики Femeile trebuie să fie unite, dacă vor să obţină rezultate
Femeile trebuie să fie unite, dacă vor să obţină rezultate

seminar-femei

 

Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova trebuie să schimbe statutul organizaţiei, astfel ca, din trei vicepreşedinţi ai confe­deraţiei, măcar unul să fie reprezentat de o femeie. O propunere în acest sens a lansat miercuri la Chişinău Olga Nicolae, expert din ca­drul Consiliului Regional Pan–European (PERC), în cadrul unui seminar interna­ţional, la care au participat femei sindicaliste din noile state independente (state ex-URSS).  

 

„Deşi Republica Moldo­va a făcut progrese în acest sens şi trei dintre preşedin­ţii federaţiilor sindicale de ramură sunt femei, e nevoie de o schimbare şi la nivel de conducere a CNSM. Cu atât mai mult cu cât aproximativ 50 la sută dintre membrii de sindicate din Republica Mol­dova sunt femei, care achită cotizaţii sindicale”, a sublini­at Olga Nicolae.

Totodată, expertul de la PERC a relatat despre Pro­gramul Confederaţiei In­ternaţionale a Sindicatelor (ITUC) „Count us in!” („Lu­aţi-ne în consideraţie!”), care are drept scop de a promo­va cât mai multe femei în organizaţiile sindicale. „La acest program au aderat deja confederaţii ale sindicatelor din 18 state. Am vorbit şi cu Liuba Rotaru, preşedinta Consiliului de Femei din ca­drul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, care a spus că este pentru ca CNSM să adere la acest program”. Pe de altă parte, Oleg Budza, preşedintele CNSM, a spus că, în cadrul сonfederaţiei, egalitatea gen­der se încalcă cel mai mult la Inspectoratul Muncii al Sin­dicatelor. „Din nouă angajaţi, doar unul este femeie – Elena Carchilan, directorul Inspec­toratului, care se descurcă foarte bine în ceea ce priveş­te obligaţiile de serviciu”.

Totodată, Oleg Budza a menţio­nat faptul că, la propunerea Consiliului de Femei din cadrul con­federaţiei, pe 29 noiembrie va fi sărbătorită oficial în Republica Moldova 

drept Ziua Bărbaţilor. „Parlamentul de la Chişinău a aprobat o decizie în acest sens, astfel că Ziua Bărbaţilor va fi zi de odihnă. O astfel de sărbătoare există în peste 10 ţări din lume”, a accentuat liderul sindical.

„Din moment ce a semnat Acor­dul de Asociere Republica Mol­dova – Uniunea Europeană, ţara noastră va trebui să implementeze mai multe directive ale UE, inclu­siv cele privind munca femeilor. Nu pot să spun că toate directivele UE sunt loiale faţă de femei. Nu îi înţeleg pe bărbaţii sindicalişti care sunt indiferenţi faţă de problemele femeilor. Cine poate înţelege mai bine decât femeia problemele le­gate de maternitate, de îngrijire a copiilor? Liderii sindicalişti băr­baţi trebuie să susţină femeile sin­dicaliste în acţiunile lor, în special, în cadrul dialogului cu reprezen­tanţii Parlamentului, cu alţi actori ai dialogului social. Avem dialog eficient cu membrii mai multor comisii parlamentare, cu Minis­terul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Există voci care propun egalarea vârstei de pensionare pentru bărbaţi şi femei. Nu m-aş grăbi să susţin această propune­re”, a adăugat Oleg Budza.

Ana Selina, preşedinta Federa­ţiei „Sindindcomservice”, a subli­niat că în Republica Moldova miş­carea sindicală a femeilor are deja 20 de ani. „Am avut mult de mun­cit până ce Parlamentul a ratificat Convenţia Organizaţiei Internaţio­nale a Muncii cu privire la protec­ţia maternităţii. Consiliul de Femei din cadrul CNSM a lucrat mult şi la elaborarea Legii cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. În prezent, orga­nizaţii ale femeilor există practic la toate întreprinderile din ţară. Fe­meile sindicaliste sunt tacticoase, dar foarte perseverente. Discutăm diverse probleme cu membri ai mai multor comisii parlamentare, cu reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale”.

Liuba Rotaru, preşedinta Consi­liului de Femei din cadrul CNSM, a spus că, în cadrul seminarului, femei sindicaliste din zece ţări vor putea face schimb de experienţă în ceea ce priveşte apărarea drep­turilor salariaţilor şi a drepturilor femeilor. „Trebuie să fim unite şi insistente, dacă vrem să obţinem rezultate”, a adăugat Liuba Rotaru.

Zhumagul Tazhibekova, repre­zentantă a Federaţiei Sindicatelor din Kazahstan, a spus: „Îmi doresc să aflu de la acest seminar cum sindicatele din Republica Moldova rezolvă probleme ale femeilor an­gajate în câmpul muncii”.

Un seminar de trei zile a avut loc la Institutul Muncii de la Chi­şinău, în perioada 21-23 septem­brie. La eveniment au participat femei sindicaliste din Ucraina, Belarus, Georgia, Armenia, Rusia, Kazahstan, Uzbekistan, Republi­ca Moldova. Rodica Popescu, şefa Departamentului mass-media şi relaţii internaţionale din cadrul CNSM, a precizat că, în cadrul se­minarului, femeile sindicaliste au aflat mai multe despre egalitatea gender, precum şi despre modali­tăţi de apărare a drepturilor sala­riaţilor.

 

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand