slot88
Femeile sindicaliste, preocupate de problemele din societate « Vocea poporului
19 February 2026
Chisinau
Без рубрики

Femeile sindicaliste, preocupate de problemele din societate

Loading
Без рубрики Femeile sindicaliste, preocupate de problemele din societate
Femeile sindicaliste, preocupate de problemele din societate

femeile-sindicaliste

 

Recent, Consiliul de Femei din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova s-a întrunit într-o şedinţă, în care au fost discutate mai multe probleme.

 

În cadrul întrunirii, femeile sindicaliste şi-au expus părerea referitor la adresarea CNSM către conducerea ţării privind scum­pirea energiei electrice, impactul economiei informale asupra situației angajaţilor, pre­cum și majorarea vârstei de pensionare a femeilor.

 

Vocea femeilor trebuie să fie auzită

 

Potrivit Liubei Rotaru, președinta Consi­liului de Femei din cadrul CNSM, este im­portant ca femeile sindicaliste să-şi exprime părerea referitor la subiectele propuse şi să fie active. Totodată, Liuba Rotaru a ţinut să-şi împărtăşească impresiile şi a făcut un schimb de opinii cu femeile sindicaliste.

„Am avut ocazia să particip la o întrunire privind lucrările Şcolii sindicale a femeilor din cadrul Consiliului Regional Paneuro­pean din or.  Kobuleti (Georgia). În cadrul discuţiilor au apărut propuneri ca sindicatele să obţină mai multe drepturi, care să fie re­alizate în comun cu Inspectoratul Muncii al Sindicatelor, deoarece s-a dovedit că Inspec­toratul de Stat al Muncii în mai multe cazuri intră în cârdăşie cu angajatorii şi nu arată si­tuaţia reală. Au fost audiate informaţiile pri­vind starea de lucruri la capitolul economie informală din mai multe ţări. De asemenea, s-a vorbit despre planul de acţiuni al sindi­catelor pentru dezrădăcinarea acestui viciu. Femeile sindicaliste trebuie să fie active, să-şi expună părerea la timp, ca vocea lor să fie auzită”, a precizat Liuba Rotaru.

Pe de altă parte, Vera Mereuţă, profesoară la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plas­tice din Moldova, s-a referit la subiecte ce ţin de formarea abilităţilor de comunicare a femeilor-lideri de sindicat, cultura comuni­cării, pregătirea discursului etc.

„Un om bine educat îşi va asculta atent interlocutorul, dând dovadă de tact şi res­pect pentru el. Unul din cele mai importante secrete ale diplomaţiei este de a te arăta in­teresat de ceea ce spune cineva. Tendinţa de a nu acorda întreaga atenţie persoanei care vorbeşte este o formă comună de impolite­ţe, cu părere de rău, des răspândită în zilele noastre”, a precizat Vera Mereuță.

Consiliul de Femei al CNSM este o struc­tură a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, care își desfășoară activitatea în conformitate cu Statutul CNSM, Legea Sindicatelor, Regulamentul Consiliului și alte acte juridice și normative ce reglemen­tează activitatea sindicatelor în Republica Moldova.

Din componenţa Consiliului de Femei CNSM fac parte preşedintele, doi vicepreşe­dinţi, secretarul executiv şi 27 de membri – reprezentanţi ai structurilor de femei din ca­drul centrelor sindicale naţional–ramurale.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
link slot gacor
Slot
slot thailand