În Republica Moldova, femeile câștigă, în medie, cu 16,6% mai puțin decât bărbații, potrivit datelor prezentate de UN Women Moldova. Subiectul a fost discutat la un Media Brunch dedicat egalității salariale, organizat la 13 februarie, la Artcor.
La eveniment a participat vicepreședinta Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Lilia Franț, alături de reprezentanți ai mai multor companii din țară, mass-media, experți și lideri de opinie. Discuțiile s-au concentrat pe o întrebare esențială: de ce, în Republica Moldova, femeile continuă să fie plătite mai puțin decât bărbații?
Participanții au abordat cauzele diferențelor salariale, au analizat exemple concrete din organizații și au discutat soluții aplicabile. Dialogul a fost susținut de expertele Cezara Nanu și Alina Andronache, care activează în domeniul politicilor publice și al mecanismelor de asigurare a egalității, evenimentul fiind moderat de Daniel Vodă, expert asociat în domeniul afacerilor externe și al comunicării strategice, Institutul pentru Politici și Reforme Europene.
Sindicatele pledează ferm pentru egalitate de plată, echitate și respectarea drepturilor tuturor salariaților. Diferențele salariale nu reprezintă doar statistici, ci reflectă dezechilibre structurale care trebuie corectate prin transparență, politici clare și aplicarea consecventă a principiului „plată egală pentru muncă egală”. Despre aceasta a accentuat în cadrul discuțiilor Lilia Franț, vicepreședinta CNSM.
Potrivit estimărilor, din cauza decalajului salarial, femeile ajung să „lucreze aproape două luni în plus” pe an pentru a obține venituri comparabile cu cele ale bărbaților. Această realitate evidențiază necesitatea unor intervenții sistemice, nu doar a unor recomandări individuale.
CNSM subliniază că echitatea salarială nu se obține prin simple „sfaturi de negociere”, ci prin reguli și mecanisme clare, colectare și analiză de date, transparență salarială și decizii manageriale asumate. Implementarea acestor măsuri aduce beneficii atât angajaților – prin încredere și motivație sporite – cât și angajatorilor, prin echipe mai stabile și performante.
„Zero diferență începe cu 100% transparență.” Este timpul ca dialogul despre plata egală să fie transformat în acțiuni concrete, pentru a asigura respectarea drepturilor și șanse egale pentru toate femeile și toți bărbații din Republica Moldova.
Conform raportului „Disparitatea salarială între femei și bărbați în Moldova: tendințe recente și recomandări de politici”, elaborat de către Organizația Internațională a Muncii, prezentat la Chișinău în septembrie 2024, în întreaga lume diferența salarială în bază de gen este de aproximativ 20% la sută, în defavoarea femeilor.
În Republica Moldova, femeile câștigă cu 5-9% mai puțin decât bărbații în cazul salariului pe oră și cu 11-15% mai puțin în cazul salariilor lunare. Decalajul respectiv este mai mare pentru anumite grupuri. De exemplu, femeile între 25 și 34 de ani câștigă mai puțin, alegând locuri de muncă mai flexibile, dar mai puțin plătite, pentru a se implica mai mult în îngrijirea copiilor.



