Consiliul Federației Sindicale a Feroviarilor din Republica Moldova (FSFM) a luat decizia de a amâna desfășurarea, pe 19 martie curent, a Congresului VI, care fusese programat pentru această dată de forul de conducere încă la 13 decembrie anul trecut.
Aceasta pentru a se conforma hotărârilor Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică privind situația epidemiologică din țară legată de infecția cu COVID-19.
Tot în această decizie se menționează că hotărârea privind stabilirea datei desfășurării lucrărilor Congresului VI al FSFM va fi aprobată doar după stabilizarea situației epidemiologice în Republica Moldova, într-un termen de nu mai mare de două săptămâni după anularea interdicției de a organiza și desfășura manifestări, întruniri în masă cu participarea unui număr mai mare de 50 de persoane.
De asemenea, s-a decis prelungirea mandatului organelor elective ale Federației Sindicale a Feroviarilor, inclusiv al lui Ion Zaporojan, președinte în funcție al FSFM, până la data desfășurării Congresului VI al Federației.
Conform agendei Congresului VI al Federației Sindicale a Feroviarilor, cei 80 de delegați, aleși din rândurile a peste 6850 de membri de sindicat, ceea ce reprezintă mai bine de 97 la sută din numărul angajaților întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova”, urmau să audieze și să se implice plenar într-un exercițiu profund, amplu de dezbateri pe marginea dării de seamă ce vizează activitatea Prezidiului Consiliului FSFM în perioada anilor 2015-2020.
Este un document care reflectă realizările Federației Sindicale a Feroviarilor, problemele curente și măsurile de perspectivă în ceea ce privește protecția drepturilor, a intereselor colective și individuale ale angajaților căii ferate din Moldova. Totodată, urma să fie alese organele elective de conducere ale Federației.
La Congresul VI al FSFM urmau să fie prezenți invitați din sindicatele de branșă din țările CSI, din țările baltice și Georgia.