A muncit toată viaţa în condiţii greu de calificat şi cu o leafă mizeră, iar când a ajuns la vârsta de pensionare, i-a fost oferit mai întâi un contract de angajare pe durată determinată, iar apoi a fost concediată împotriva voinţei sale şi lăsată să trăiască dintr-o pensie de sărăcie. Vorbim despre Emilia Dănilă, fostă poştăriţă din satul Branişte, Râşcani, care îşi pune acum un şir de întrebări, dar în primul rând, ar vrea să ştie dacă are dreptul de a munci mai departe.
Într-o scrisoare trimisă la redacţie, femeia povesteşte că, în 2015, a împlinit vârsta de pensionare. A continuat să muncească în calitate de poştaş pe arşiţă, ploaie sau viscol. Iarna, nici în oficiul poştal nu era asigurată prea multă căldură.
Pe 1 februarie 2016, a semnat un contract de muncă pe o durată de un an. În 2017, pe aceeaşi dată, şi-a pus semnătura pe un ordin al cărui conţinut nu l-a înțeles până la capăt. Angajatorul i-ar fi spus însă că ulterior îi va oferi un alt contract pentru încă un an.
Ordin după ordin
Pe 31 ianuarie din acest an, a fost emis un alt ordin, de eliberare a Emiliei Dănilă din funcţia de poştaş, pe motiv că ar fi deja la pensie şi nu ar mai avea dreptul să lucreze mai departe şi că ar exista și o cerere de la altă persoană de a fi angajată în locul său.
În prima zi a lunii curente, Emilia Dănilă s-a prezentat la serviciu ca de obicei, iar locul său era ocupat.
Femeia se întreabă nedumerită dacă a meritat o asemenea atitudine din partea directorului, care nu i-a spus cel puţin un simplu mulţumesc pentru munca de ani de zile în condiţii nici pe departe de invidiat şi cu o leafă mizeră.
„Oare aşa trebuie să fie petrecuți pensionarii la odihnă? Mă simt ca un lucru de care nu mai are nevoie nimeni şi că mi s-ar fi călcat drepturile în picioare. Oare lucrătorii de rând nu merită nimic, nici o atenţie? Vreau să ştiu dacă am avut dreptul să lucrez mai departe”, menţionează autoarea în încheierea scrisorii sale.
Legislaţia din ţara noastră reglementează strict cazurile în care
poate fi încheiat contractul individual de muncă pe durată determinată, a remarcat Ion Preguza, şeful Departamentului juridic al CNSM.
De exemplu, art. 55 din Codul muncii indică în mod explicit cazurile în care angajatorul poate încheia un contract de muncă pe o perioadă determinată. Ele nu includ însă şi situaţia descrisă mai sus.
Mai mult, potrivit ultimelor amendamente la Codul muncii, angajatorii sunt obligaţi să indice temeiul legal al încheierii contractului pe o perioadă determinată. Temeiurile respective nu se referă însă şi la cazul de mai sus. În concluzie, putem spune că încheierea acestui contract pe o durată determinată nu a fost fondată.
Contractul, nefondat
Legea mai spune că încheierea unui contract cu încălcarea normelor juridice nu poate avea loc nici măcar atunci când salariatul îşi dă acordul în acest scop. În acelaşi timp, în contract trebuie să fie indicat temeiul legal, dar şi motivul care ar fi admis, de asemenea, de lege.
În această situaţie, angajatul ar fi trebuit să se adreseze la Inspectoratul de Stat al Muncii, care să elibereze o prescripţie ce ar fi devenit obligatorie pentru angajator.
Ion Preguza a mai precizat că, la iniţiativa sindicatelor, în prezent, sunt elaborate unele modificări la Codul muncii, care vor prevedea ca, în cazurile în care contractul individual de muncă a fost încheiat de două ori la rând pe perioadă determinată, el va fi în mod automat considerat ca fiind pe durată nedeterminată.
