Noile reguli de evidenţă a modului în care sunt repartizate biletele pentru taberele de odihnă a copiilor şi cele pentru tratamentul balneosanatorial al angajaţilor, stabilite pentru anul curent, sunt într-atât de stricte, încât exclud încălcările de orice natură, susţin reprezentanţii sindicatelor.
În acest context, liderii sindicali din cadrul Federaţiei „Agroindsind” au participat recent la un seminar axat pe respectarea Regulamentului de funcţionare a taberelor de odihnă şi întremare a sănătăţii copiilor şi adolescenţilor, precum şi a Regulamentului cu privire la prestaţiile în sistemul public de asigurări sociale pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă a asiguraţilor prin tratament balneosanatorial.
În acest proces apar în permanenţă situaţii noi, sunt antrenaţi oameni noi şi, de aceea, pentru prevenirea abaterilor, este nevoie de informare, a precizat Leonard Palii, şeful Direcţiei educaţie a Federaţiei „Agroindsind”. Mai mult ca atât, conform noilor reguli, la întreprinderi, dreptul de odihnă şi de tratament va fi atribuit de membrii unei comisii constituite din reprezentanţi ai sindicatelor şi ai angajatorului.
doar pentru utilizatorii înregistrați
Logare