Energeticienii au făcut bilanțul pentru patru ani

Uniunea Sindicatelor din Energetică (USE) și-a desfășurat Congresul IV. Conducerea entității a rămas neschimbată. În calitate de președinte și vicepreședinte au fost realeși Veaceslav Rufala și, respectiv, Vasile Stan­cev, însă denumirea a suferit anumite schimbări. Astfel, acum uniunea se numește Federația Sindicatelor din Energetică și Industrie (FSEI).

Economii pe seama angajaților

În total, FSEI reunește cinci organizații sindicale primare care numără circa 1,5 mii de membri. Printre aceștia sunt 105 pensio­nari neangajați în câmpul muncii și 134 de tineri cu vârsta de până la 35 de ani. Doar în anul 2014 au reușit să recruteze 42 de tineri membri de sindicat.

În condițiile unei economii de piață, sin­dicatul are misiunea de a soluționa o pro­blemă din trei componente. Este vorba de ocupare, salarizare și securitatea muncii, a menționat Veaceslav Rufala, vorbind despre principiile de bază ale sindicatului.

„În perioada de creștere, veniturile în­treprinderii sunt orientate pentru achitarea dividendelor și achiziționarea de active noi, iar salariile sunt indexate cu un procent ceva mai mare decât rata inflației în cele mai fe­ricite cazuri, a indicat liderul sindical în ra­portul său.

În perioadele de recesiune, patronii re­curg la economii din fondul de salarizare și trec povara ce ține de disponibilizări pe umerii statului. Chiar dacă admitem că mâi­ne productivitatea muncii în țară va spori de două ori, acest fapt nu va avea absolut nici un impact asupra modelului de comporta­ment al angajatorilor”.

Pentru o viață decentă, angajatul are nevoie de un salariu de 40 de mii de lei

Veaceslav Rufala a enunțat o cifră impre­sionantă care ar suscita interesul fiecărui angajat din țara noastră. Așadar, în 2015, în cadrul USE au fost făcute niște calcule despre mărimea salariului care ar trebui să-i fie achitat angajatului pentru o viață decentă. Astfel, s-a constatat că pentru ca salariatul să se poată întreține pe sine și să mai întrețină și un copil, să achite chiria spațiului locativ, să se îmbrace, să se cultu­ralizeze împreună cu familia, să-și cumpere automobil, să meargă în vacanță pe litoral, să beneficieze de o asistență medicală de ca­litate etc., acesta ar avea nevoie să încaseze o retribuție lunară de 25 de mii de lei, iar pentru a-și cumpăra o locuință prin ipotecă, ar avea nevoie să ridice lunar câte 40 de mii de lei. Acum să facem o comparaţie cu situa­ţia reală. Diferenţa este una dezolantă.

În domeniul energetic, situaţia salariză­rii lasă de dorit. Potrivit noului preşedinte, dacă salariile lucrătorilor RED Union Feno­sa şi Gas Natural Fenosa Furnizare Energie sunt achitate la timp şi le permit mai mult sau mai puţin să achite facturile la energia electrică, lucrătorii întreprinderilor care oferă servicii pentru RED UF, unde anul cu­rent practic s-au terminat proiectele investi­ţionale, salariul s-a redus mai bine de două ori. Şi a adus exemplul întreprinderii „Elec­trostat”, ale căror contribuţii s-au redus de la 4000 mii până la 1500 de lei pe an.

„Şi să nu ne spună autorităţile că în ţara noastră forţa de muncă este ieftină, deoare­ce, de fapt, este vorba de diminuarea excesi­vă a costului forţei de muncă. Până în pre­zent, cu toate că noi am abordat problema în repetate rânduri, în Moldova nu există un studiu de fezabilitate a valorii forţei de mun­că – de ce femeia de servici primeşte 1000 de lei sau un electrician montator – 5000 de lei şi nu 25.000 de lei”, spune preşedintele.

Potrivit lui Rufala, pe parcursul anilor, la toate forumurile şi şedinţele Comitetului Confederal şi ale Consiliului CNSM, sindica­tul a atenţionat despre necesitatea unei alte abordări a soluţionării problemei la nivel de salariu. „Credem că e destul să umblăm cu mâna întinsă şi să cerșim banii mizeri. Tre­buie să abordăm problema din alt punct de vedere – salariaţii trebuie să fie asiguraţi cu salarii demne. Am fost auziţi. Acum, sindi­catele vorbesc despre un minimum de 60% din cuantumul salariului mediu pe ţară. Dar nici asta nu reflectă realităţile muncii noas­tre. Din păcate, sindicatele rămân neauzite, atât de patronate, cât şi de guverne”, a men­ţionat el.