4 October 2024
Chisinau
Varia

Emil Loteanu, Omul pentru care arta a fost mai importantă decât viaţa

Loading
Varia Emil Loteanu, Omul pentru care arta a fost mai importantă decât viaţa
Emil Loteanu, Omul pentru care arta a fost mai importantă decât viaţa
youth.md

Renumitul regizor moldovean Emil Loteanu, autor a mai mul­tor creaţii cinematografice care au cucerit întreaga lume, ar fi împlinit, în această ultimă lună de toamnă, 85 de ani.

În memoria marelui om de artă, care a marcat cultura naţională şi cea universală, la Biblioteca Naţională a Moldovei, a fot inaugurată expozi­ţia de carte, fotografii, articole din ziare şi reviste, casete video, intitula­tă „Emil Loteanu – Romanticul cine­matografiei moldoveneşti”. Expoziția, care va fi deschisă până pe 3 decem­brie, are cinci compartimente: Emil Loteanu – vulcanicul artist de la Clocușna; Emil Loteanu – poet; Emil Loteanu – om al filmului; Personalități despre Personalitate; In memoriam Emil Loteanu.

„Emil Loteanu a fost un om cu suflet mare. Pentru dânsul, arta era mai importantă decât viaţa. Pe el îl interesa tot ce ţine de grandios, tot ce ţine de suflet și de vis”, a declarat, la inaugurarea expoziției, Ana-Maria Plămădeală, doctor habilitat în studiul artelor.

De menționat că Emil Loteanu a avut un rol important în formarea a două promoții de regizori de film în cadrul Școlii superioare de regie. El a fondat „Asociația experimentală de creație Phoenix-M”, revista de teatru și film „Lanterna Magică”, fiind și au­torul emisiunii televizate „Se caută o stea”.

Printre filmele regizate care i-au adus popularitate în multe țări ale lu­mii, se numără: „Luceafărul”, „Gingașa și tandra mea fiară”, „O dramă la vâ­nătoare”, „Anna Pavlova”, „Romii de aur ai Moscovei”, „Șatra”, „Poienile roșii” ș. a.

Emil Loteanu s-a remarcat și ca poet și prozator. În 1956, debutează editorial cu placheta de versuri „Zbu­cium”, urmată de cărțile „Chemarea stelelor”, „Vioara albă”, „Ritmuri”, „Bucolica”, „Versuri”, „Sufletul ciocârliilor”, „Lăutarii”, din colecția „Bibliote­ca școlarului” ș. a.

Ca o recunoaștere a meritelor sale în domeniul regiei de film, i s-au conferit titlurile de Maestru Emerit al Artei din RSSM, Artist al Poporului din Federația Rusă, titlul de membru de onoare al Academiei Internaționale de film Nike. De asemenea, a fost dis­tins cu Premiul de Stat, cu Ordinul Re­publicii, iar în anul 2001 – cu Premiul pentru excelența artei regizorale, de­cernat la Ateneul Român din București. A fost declarat drept „Cel mai bun regizor al secolului XX din cinematografia românească”.

Emil Loteanu s-a stins din viață la 18 aprilie 2003, la doar 66 de ani, fiind înmormântat în cimitirul Vagankovo din capitala Rusiei. În memoria sa, un cinematograf din Chişinău îi poartă numele.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand