Orice început este dificil, în special, pentru tineri. Dar când ai inițiativă, ești susținut. Așa a fost și în cazul lui Dan Mămăligă, discipol al Școlii Profesionale din Hâncești, condusă de directoarea Ludmila Petrușan.
Inițial el, împreună cu mai mulți colegi, a fost instruit în cadrul proiectului „Cum să lansezi o afacere la tine acasă”, care a avut un impact benefic asupra multor tineri din diferite raioane, inclusiv din Hâncești. Un rol esențial în implementarea proiectului l-au avut organizațiile primare ale Federației Sindicale a Educației și Științei din acest raion.
În urma instruirilor, au fost selectați cei mai activi 30 de tineri care, ulterior, au fost instruiți timp de trei zile în Chișinău, deja de către partenerii din Estonia. Deoarece în ianuarie încă eram în plină pandemie și a fost suspendată legătura aeriană, instruirea s-a făcut on-line de către trainerii Irina Oleinits și Marika Juuse din Tallinn.
Cunoscând oportunitățile oferite de proiectul menționat mai sus, în calitate de președinte al Consiliului raional al Federației Sindicale a Educației și Științei, am recomandat această școală profesională drept potrivită, fiindcă pregătește elevi pentru diverse meserii: electrogazosudor–montator, zugrav, tencuitor, placator cu plăci, cusătoreasă (industria confecțiilor), brutar și aceștia au nevoie de cunoștințe și susținere pentru a lansa o afacere aici, acasă.
Chiar dacă nu toți participanții la instruire au intrat în următorul tur, oricum ei au avut de câștigat, deoarece au însușit informații utile pentru lansarea și administrarea unei afaceri. Ei au învățat cum să se prezinte, cum să scrie un business plan, cum să facă calcule elementare pentru necesitățile afacerii, cum să înregistreze firma și multe alte lucruri folositoare. Mai mult decât atât, perioada instruirilor a fost dificilă, noi fiind prinși de pandemie, și nu toți elevii au avut posibilitate să lucreze on-line.
Respectiv, după mai multe instruiri, condiția de bază a proiectului a fost ca să se prezinte un business plan al propriei intenții, iar apoi, cel mai bun plan de afaceri va fi susținut și promovat. Astfel, la final au fost selectați cinci învingători din diferite raioane, inclusiv din Hâncești. Învingătorii au primit câte un laptop în valoare de 500 de euro pentru a-și înregistra afacerea, a ține contabilitatea și a rezolva alte chestiuni legate de start-up. Să le urăm succes și să fie într-un ceas bun.
Acest proiect, implementat de Asociația Femeilor Profesioniste și de Afaceri din Moldova (BPW Moldova), este susținut de Ministerul Afacerilor Externe din Estonia. De aceea, a fost un lucru firesc ca premiile să fie înmânate de către estonienele Marika Juuse și Irina Oleinits, care au putut veni și la Hâncești pentru a strânge mâna învingătorului Dan Mămăligă și a-i ura succes.
Ana Cimpoieșu, președintele CR Hâncești al FSEȘ