Dragă redacție,
De mai mult timp încercăm să ne facem auziți de cei înscăunați (cu scaun la cap cum ar veni), de potentații zilei, însă aceștia ori nu aud, ori nu vor să audă. Nu că noi, oameni ai muzicii, am avea pretenții față de cei care nu au ureche muzicală. Problema e de altă natură. Încercăm să scoatem la lumină durerea noastră, ce ne provoacă insomnie pe care nu o poți combate cu nici o pastilă. Această prolemă are un impact negativ aspra întregului sistem educațional. Venim cu rugămintea de a ne ajuta să fim auziți de cei cu pâinea și cuțitul. Am adresat scrisori deschise doamnei Maia Sandu, ministru al Educației din Republica Moldova, domnului Anatol Arapu, ministru al Finanțelor din Republica Moldova, doamnei Valentina Buliga, ministru al Muncii, Protecției Sociale și Familiei din Republica Moldova. Iată conținutul:
Scrisoare deschisă
Subsemnații, educatori muzicali din instituțiile preșcolare din raionul Sângerei, suntem foarte revoltați de modificările care au avut loc la salarizarea acestor cadre didactice în baza Ordinului nr. 542/108 din 21 august 1999 (!) „Cu privire la statele titulare provizorii ale instituțiilor preuniversitare” și a scrisorii ministrului Educației și Științei din RM nr. 64-1/903 din 26.IX. 1999, a Ministerului Finanțelor din RM nr. 09/3-17 98 din 29.IX.1999.
Dacă, până la emiterea acestor acte, pentru un salariu, educatorul de muzică preda ore la patru grupe de copii de diferite vârste, adică pentru fiecare grupă de copii i se plătea 0,25 de salariu, după implementarea acestor documente, ordine și dispoziții, pentru un salariu, educatorul de muzică trebuie să predea ore la 7-8 grupe, adică dublu față de munca prestată anterior. Pentru orele predate copiilor de până la trei ani – 0,25 de salariu pentru o grupă, copiilor de la trei la șapte ani – 0,25 de salariu pentru două grupe.
Adică la grupele de copii care abia de îngână câteva silabe, pentru care programele prevăd material didactic simplu, educatorul de muzică va fi remunerat cu 0,25 de salariu, iar la grupele mari și cele pregătitoare, care au de însușit material mai mult și mai complicat pentru matinee, pentru alte manifestări, educatorul de muzică va fi remunerat cu 0,25 de salariu pentru două grupe!
Aceste documente nu fac altceva decât să stopeze, să diminueze avântul și buna dispoziție cu care activau educatorii de muzică în aceste instituii preșcolare.
Vor avea de suferit toți. educatorii de muzică se vor retrage din aceste instituții și vor îngroșa rândurile celor plecați în străinătate. Lângă copii vor rămâne cei bătrâni, cei cu o brumă de carte și educatoarele vor acompania copiii la sărbători cu „la-la-la”, ca pe timpuri. Sau și mai rău, educatoarele vor apela la casete, discuri. Această „soluție” va robotiza generația tânără, peste care trec zilnic avalanșe de sunete străine, care numai educație muzicală nu este.
În ultimii ani, în instituțiile preșcolare au venit persoane cu studii superioare, medii speciale, persoane care au împrospătat mult educația muzicală și ar fi păcat să se retragă din aceste instituții, să-și caute o bucată de pâine peste hotare, însă aceste legi, ordine favorizează înstrăinarea respectivelor cadre didactice. După 14 ani (!) de la emiterea acestor acte, tăvălugul trece și peste raionul Sângerei, nu știm însă pentru care păcat. Să fie oare educatorii de muzică din grădinițe cei mai bogați, cei mai corupți? Suntem de părere că aceste ordine au fost emise fără a se ține cont de impactul negativ pe care îl vor avea ele asupra copiilor. Actele respective ar trebui revăzute de actuala conducere, discutate în presă și, de ce nu, anulate.
În numele educatorilor de muzică din raionul Sângerei,
Mihai Ungureanu,
conducătorul întrunirilor metodice din r. Sângerei
P.S. Scrisoarea a fost discutată și aprobată unanim de către educatorii de muzică de la instituțiile preșcolare din raionul Sângerei la ședința metodică din 30 octombrie 2013.
Răspunsul specialistului:
Serafima Țurcanu, șefa Sectorului instituții preuniversitare de la Sindicatul Educației și Științei din Republica Moldova, ne-a relatat în context:
După câte sunt informată, ordinul ministerului emis încă în anul 1999 cu privire la statele titulare provizorii ale instituțiilor preuniversitare nu a fost modificat. Situația legată de timpul de muncă și plata pentru orele prestate rămâne în vigoare, care este stabilită conform legislației. Vom investiga, să vedem care este situația reală. Sindicatele se vor implica să vedem care este situația la locul de muncă a fiecărui specialist și ce condiții sunt – poate s-au micșorat grupele. Ordinul rămâne în vigoare. El nu a fost abrogat. Dacă ei știu că documentul este în vigoare și se încalcă drepturile, au tot temeiul să se adreseze la inspecția teritorială a muncii, să facă verificările respective, apoi pot apela în instanța de judecată. Dar cred că situația se va clarifica atunci când va intra în vigoare noua formulă de finanțare a instituțiilor preșcolare, așa cum este în instituțiile școlare.