Ecaterina Sturzinschi, preşedinta Consiliului interramural al sindicatelor din raionul Ocniţa şi preşedinta Asociaţiei raionale a Sindicatului Angajaţilor din Învăţământ „Viitorul”, este de părerea că tinerii specialişti din educaţie, dar şi cei din sănătate, refuză să activeze în provincie, nu doar pentru că au salarii mici, dar şi pentru că nu sunt asiguraţi cu locuinţe. „Şi în medicină am putea să păţim la fel cum am păţit-o cu şcolile – se vor investi bani în edificii şi, până la urmă, spitalele vor rămâne în paragină, pentru că tinerii nu sunt motivaţi să muncească în raioane, iar o bună parte a populaţiei apte de muncă pleacă din ţară”.
Referindu-se la situaţia salariaţilor din învăţământ, liderul sindical a ţinut să evidenţieze faptul că profesorii din gimnazii şi licee sunt suprasolicitaţi, în special cei care au în grijă copii cu dizabilităţi, iar guvernanţilor nu le pasă de situaţia în care s-a ajuns, din moment ce nu acceptă o majorare substanţială a salariilor cadrelor didactice. „Profesorii care au în clase copii cu cerinţe educaţionale speciale fac voluntariat. Nu avem nimic împotriva copiilor cu dizabilităţi, doar că profesorii care lucrează cu aceşti copii trebuie să beneficieze de salarii mai mari. În urma comasării unor instituţii de învăţământ, în unele şcoli sunt câte 35 de elevi în clasă. Despre ce fel de calitate a studiilor poate fi vorba? În sistemul educaţiei nu există continuitate – vin unii specialişti, încep reforme într-un sector, apoi vin alţii, fac reforme în alt sector, iar drept urmare, suferă atât elevii, cât şi profesorii”, a menţionat Ecaterina Sturzinschi.
Liderul sindical s-a referit şi la aspectul privind alimentaţia copiilor în instituţiile preşcolare şi şcolare: „Toţi bucătarii calificaţi fug din şcoli şi grădiniţe, pentru că statul le achită salarii mizere. Avem şi bucătari care activează cu 250-300 de lei pe lună, 25 la sută din salariul tarifar. Lucrătorii medicali din gimnazii lucrează toţi prin cumul, aflându-se în şcoli timp de doar două ore pe zi. Ce poate să facă acest asistent medical în două ore, dacă elevii se află în şcoli de la ora 8.30 până la 16.00? Dacă se întâmplă ceva cu copiii în acest răstimp, cine răspunde? Oare le pasă guvernanţilor de soarta copiilor?”, se întreabă indignată Ecaterina Sturzinschi.