Care sunt reglementările principale privind asigurarea drepturilor și garanțiilor juridice ale salariaților în domeniul securității și sănătății în muncă și ce forme de răspundere juridică se aplică pentru încălcarea normelor juridice din acest domeniu?
Constantin Cojocaru, Chișinău
Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în ajutorul cititorului nostru care caută răspunsuri la întrebări de ordin juridic. Continuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprinderi, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).
Ion PREGUZA
expert
în Departamentul juridic al CNSM
Pentru asigurarea drepturilor și a garanțiilor juridice ale salariaților în domeniul securității și sănătății în muncă, legislația națională cuprinde mai multe prevederi ale Convențiilor Organizației Internaționale a Muncii (OIM) ratificate de Republica Moldova, precum și ale normelor europene.
Prin urmare, cadrul normativ național în domeniul securității și sănătății în muncă (Constituția Republicii Moldova, Codul muncii, Legea securității și sănătății în muncă nr. 186/2008, Legea privind Inspectoratul de Stat al Muncii nr. 140/2001, Hotărârea Guvernului nr. 1335/2002, Hotărârea Guvernului nr. 1487/2004, Hotărârea Guvernului nr. 95/2009 și altele) determină drepturile și garanțiile de bază ale salariaţilor în acest domeniu.
În această ordine de idei, statul, potrivit art. 225 alin. (1) din Codul muncii, garantează salariaţilor apărarea dreptului acestora la o muncă ce trebuie să corespundă cerințelor de securitate și sănătate în muncă.
Astfel, condițiile de muncă stipulate în contractul individual de muncă trebuie să corespundă cerințelor de securitate și sănătate în muncă. În cazul în care salariatul refuză să presteze munca pe motivul apariției unui pericol pentru viața ori sănătatea sa, angajatorul este obligat să-i acorde salariatului o altă muncă, corespunzătoare nivelului de pregătire profesională a salariatului, până la înlăturarea pericolului, cu menținerea salariului de la locul de muncă precedent.
Mai mult, refuzul salariatului de a presta munca în cazul apariției unui pericol pentru viața ori sănătatea sa din cauza nerespectării cerințelor de securitate și sănătate în muncă sau de a presta munca în condiții grele, vătămătoare și/sau periculoase ce nu sunt prevăzute în contractul individual de muncă nu atrage răspunderea disciplinară (art. 225 alin. (7) din Codul muncii).
Angajatorul este obligat să asigure securitatea lucrătorilor sub toate aspectele ce țin de activitate
Legea securității și sănătății în muncă nr.186/2008 constituie mecanismul principal de transpunere a Directivei Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă (89/391/CEE). În modul acesta, legea prenotată are drept obiectiv reglementarea raporturilor juridice care țin de instituirea de măsuri privind asigurarea securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă.
Cât privește asigurarea securității și sănătății în muncă, art. 9 din Legea respectivă dispune că angajatorul este obligat să asigure securitatea și sănătatea lucrătorilor sub toate aspectele ce țin de activitatea desfășurată.
În cadrul realizării responsabilităților, angajatorul este obligat inclusiv: să asigure aplicarea dispozițiilor actelor normative de securitate și sănătate în muncă; să adopte și să aplice acte de securitate și sănătate în muncă interne în cazul lipsei unor acte normative naționale sau ramurale relevante domeniului de activitate; să întreprindă măsurile necesare pentru prevenirea riscurilor profesionale; să evalueze riscurile profesionale, în special, la alegerea echipamentelor de lucru, a substanțelor sau a preparatelor chimice utilizate; să ia în considerare capacitatea lucrătorilor în ceea ce privește sănătatea și securitatea acestora ori de câte ori le încredințează o sarcină etc.
Cu referire la formele de răspundere juridică. Încălcarea normelor de securitate și sănătate în muncă poate antrena diverse forme de răspundere juridică în raport cu normele încălcate, tipul de faptă săvârșită, persoana prejudiciată și natura pagubei suferite. Așadar, în domeniul securității și sănătății în muncă poate interveni răspunderea disciplinară, materială, contravențională și chiar penală.
