Drepturi și libertăți ale sindicaliștilor prin prisma actelor internaționale

Strămoșii noștri latini aveau o frază – ignoranța nu-i un argument – care se potrivește atât pentru cei care încalcă legea și ajung pe banca acuzaților, cât și pentru cei cărora le sunt încălcate drepturile și nu se pot apăra, tot din necunoașterea legilor și a actelor normative. Vom vorbi, în rândurile care urmează, despre respectarea Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO), ce ţin de domeniul activităţii Confe­deraţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova privind protecţia social-economică a membrilor de sindicat. Credem că aceste texte vor fi utile activiștilor, liderilor sindicali, precum și membrilor de rând ai sindicate­lor pentru apărarea drepturilor și libertăților lor.

 

(Urmare din nr. 9)

 

Criză de angajați calificați

 

S-a constatat că 85% din companii menţionează că se confruntă cu problema lipsei forţei de muncă calificate, între­prinderile solicită un nivel mai înalt de profesionalism sau competenţe specifice din partea lucrătorilor.

Deși conform datelor agenţiilor de ocu­pare există locuri de muncă disponibile, din cauza nivelului redus de salarizare, acestea nu sunt ocupate.

Se atestă ponderea relativ mică a ab­solvenţilor care se încadrează în câmpul muncii conform calificărilor obţinute în instituţiile de învăţământ. Circa 30% din absolvenţi nu activează conform califică­rilor obţinute în şcoli profesionale, colegii şi universităţi, fapt care denotă irelevanţa studiilor şi incapacitatea de angajare.

11. Convenţia nr.144 privind con­sultările tripartite destinate să promoveze aplicarea normelor internaţionale ale muncii, adopta­tă pe 21.07.1976 la Geneva, şi Con­venţia nr. 154 privind promovarea negocierilor colective, adoptată pe 19.06.1981 la Geneva

CNSM nu a fost sesizată despre vreun caz de nerespectare a Convenţiei în cauză. A fost adoptată Legea 245 din 21.07.2006 privind organizarea şi funcţionarea Co­misiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, a comisiilor pentru consultări şi negocieri colective la nivel de ramură şi la nivel teritorial. Partene­rii sociali au negociat şi încheiat la nivel naţional 14 convenţii colective în diferite domenii, 15 convenţii colective la nivel de ramură, 14 convenţii colective la nivel de teritoriu, şi 3583 de contracte colective de muncă la nivel de unitate economică.

Totodată, CNSN, făcând o analiză a si­tuaţiei în domeniul negocierilor colective, constată următoarele momente negative:

– consiliile de specialitate permanente din cadrul Comisiei naţionale pentru con­sultări şi negocieri colective practic nu se convoacă şi nu activează;

– mai mulţi parteneri sociali de dife­rite niveluri propun a relua practica an­terioară vizând negocierea şi semnarea unei Convenţii colective generale la nivel naţional;

– partenerii sociali (mai cu seamă sin­dicatele şi patronatele) se confruntă cu dificultăţi la îndeplinirea de către Guvern a deciziilor şi hotărârilor Comisiei naţio­nale aprobate prin consens de către mem­brii acesteia, ele având doar un caracter recomandabil;

– este necesar să se asigure respectarea principiilor egalităţii şi parităţii partene­rilor la prezidarea şedinţelor Comisiei na­ţionale, astfel încât preşedintele Comisiei naţionale, inclusiv la celelalte niveluri (de ramură şi teritorial) să fie aleşi prin rota­ţie, stabilindu-se durata fiecărui mandat;

– lipsesc partenerii sociali din partea patronilor, precum şi din partea adminis­traţiei publice de specialitate la nivel de ramură;

– este necesar să se efectueze modifi­cări în legislaţie pentru a extinde acţiunea convenţiei colective la nivel de ramură asupra tuturor salariaţilor, fiind respec­tată o anumită reprezentativitate a celor care participă la negocieri (de exemplu, 50%+1 atât din partea sindicatelor, cât şi din partea patronilor);

– este pusă la îndoială necesitatea pur­tării negocierilor colective la nivel de te­ritoriu;

– este subdezvoltat parteneriatul soci­al la nivel de unitate economică. Practic, în unităţile economice nu există comisii pentru dialog social „angajator-salariaţi”, în cadrul cărora s-ar derula negocierile colective.

12. Convenţia nr. 181 privind agen­ţiile private de ocupare a forţei de muncă, adoptată pe 19.06.1997 la Geneva

Dat fiind faptul că în ultimul timp au fost adoptate mai multe acte normative care reglementează activitatea agenţiilor private pentru ocuparea forţei de muncă, CNSM consideră necesar să menţioneze următoarele:

1. La articolul 1, paragraful 1 c), arti­colul 2, paragraful 4, articolele 3 şi 7, se va specifica, respectiv, că CNSM nu a fost consultată asupra următoarelor aspecte:

– serviciile care pot fi prestate de agen­ţiile private pentru ocuparea forţei de muncă;

– condiţiile în care agenţiilor priva­te pentru ocuparea forţei de muncă li se poate interzice oferirea serviciilor unor categorii de lucrători;

– statutul juridic şi condiţiile de licen­ţiere a activităţii agenţiilor private pentru ocuparea forţei de muncă;

– autorizarea excepţiilor ce ţin de pre­starea unor servicii anumitor categorii de lucrători.

2. La articolul 8, paragraful 1 şi arti­colul 13, paragraful 1, se va menţiona, de asemenea, că CNSM nu a fost înştiinţată şi nu i s-a propus să participe:

– la elaborarea cadrului normativ care reglementează colaborarea între agenţiile de stat pentru ocuparea forţei de muncă şi agenţiile private de ocupare a forţei de muncă;

– la elaborarea măsurilor pentru asigu­rarea unei protecţii adecvate şi neadmite­rea abuzului faţă de lucrătorii-emigranţi care au fost recrutaţi sau plasaţi în câm­pul muncii de către agenţiile private pen­tru ocuparea forţei de muncă.

13. Convenţia nr. 182 privind inter­zicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imedi­ată în vederea eliminării lor, adop­tată pe 17.06.1999 la Geneva

CNSM nu a fost sesizată despre vre­un caz de nerespectare a Convenţiei în cauză.