„Buna ziua. Am 58 de ani şi am o vechime în muncă de 18 ani. Am născut şi crescut şase copii. Îmi puteți spune la ce vârstă mă pot pensiona şi care ar fi pensia minimă pe care aş putea să o primesc?
Ana Goraş, mun. Chişinău”
Polina Fisticanu, specialist principal în Departamentul protecţie social-economică al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, a precizat că femeile care au educat până la vârsta de opt ani cinci şi mai mulţi copii pot ieşi la pensie la vârsta de 54 de ani. Pentru aceasta, este necesar însă ca ele să aibă un stagiu total de cotizare la pensie de 30 de ani. În caz contrar, nu va fi aplicat un stagiu sau o pensie parţială.
Regula generală spune că femeile pot ieşi la pensie la 57 de ani şi ele au nevoie de un stagiu de 30 de ani sau minimum 15 ani, pentru a le fi stabilită pensia de vârstă.
Posibilitatea de asigurare individuală
Unei persoane de genul feminin cu cinci şi mai mulţi copii, care dispune de un stagiu de cotizare de numai 28 de ani, nu-i poate fi stabilită pensia propriu-zisă. În acelaşi timp, aceasta dispune de posibilitatea de a-şi procura cei doi ani, în baza unui contract de asigurare individuală. O altă soluţie ar fi să mai lucreze doi ani, pentru a-şi completa stagiul.
În situaţia descrisă în scrisoarea de mai sus, femeia are dreptul să solicite să-i fie stabilită pensia de vârstă în baza condiţiilor generale. Însă ea nu va avea anumite privilegii legate de cuantumul pensiei pentru persoanele care au crescut cinci şi mai mulţi copii.
Legea prevede pentru femei şi ieşirea la pensie cu trei ani mai devreme |
În prezent, există multe probleme legate de stabilirea pensiei pentru persoanele cu mai mult de cinci copii şi care vor să iasă la pensie mai devreme, dar nu au un stagiu de cotizare de 30 de ani. Aceste persoane sunt nevoite să procure anii care nu le ajung, dar, din păcate, nu toate sunt în stare să achite sumele necesare în acest scop. Şi atunci nu au altă soluţie decât să aştepte până la atingerea vârstei standard de pensionare, de 57 de ani pentru femei.
O situaţie similară este şi cea a persoanelor care lucrează în condiţii nocive. Acestea au dreptul să iasă mai devreme la pensie, dar numai dacă dispun de un stagiu de cotizare de 30 de ani. În caz contrar, nu le va fi stabilită şi, corespunzător, nu vor putea primi pensia pentru limita de vârstă.
Micşorarea stagiului de cotizare
În aceste condiţii, sindicatele au solicitat de mai multe ori să fie aplicată aceeaşi posibilitate de stabilire a pensiei parţiale pentru femeile cu mulţi copii şi pentru persoanele care activează în condiţii nocive. Totodată, reprezentanţii salariaţilor au cerut să fie micşorat stagiul total de cotizare, cel puţin cu numărul de ani cu care este redusă vârsta de pensionare sau să fie stabilită pensia pentru un stagiu de 20 sau 25 de ani lucraţi.
Este totuşi complicat pentru o persoană care educă mulţi copii să activeze concomitent şi în câmpul muncii. De aceea, aceasta ar trebui să dispună de condiţii avantajoase nu doar legate de vârsta de stabilire a pensiei, dar şi de stagiul de cotizare, a opinat Polina Fisticanu.
În prezent, pensia minimă din ţara noastră este de 861 de lei şi 80 de bani. Stagiul total de cotizare pentru o pensie deplină constituie 30 de ani pentru femei şi 32 de ani – pentru bărbaţi. Pentru fiecare an lucrat peste acest stagiu, se mai calculează o creştere cu doi la sută a pensiei.