22 iulie 2024
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Dreptul la o retribuţie echitabilă. Desfacerea contractului individual de muncă

Loading
Cetăţeanul şi legea Dreptul la o retribuţie echitabilă. Desfacerea contractului individual de muncă

 

 

salarii-echitabile

Foto: newsmoldova.md

Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze.
La întrebările primite la redacţie va răs­punde şeful Departamentului juridic al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Ion PREGUZA.
hot Linia fierbinte la tel. 022-23-76-39
Luni şi joi de la 14.00-16.00.

 

Dreptul la o retribuţie echitabilă, prioritar în politicile de salarizare

 

guestion

Ce înseamnă salarizare echitabilă?

 

Elena Lungu, Ocnița

 

Art. 4 din Carta Socială Europeană revizuită prevede că, în vede­rea asigurării exercitării dreptului la o salarizare echitabilă, părțile contractante se angajează: să recunoască dreptul lucrătorilor la o salarizare suficientă, care să le asigure acestora, precum și famili­ilor lor, un nivel de trai decent; să recunoască dreptul lucrătorilor la un coeficient major la salarizare pentru orele suplimentare de muncă, cu excepția unor cauze particulare; să recunoască dreptul lucrătorilor la salarizare egală pentru muncă de valoare egală; să recunoască dreptul tuturor lucrătorilor la o perioadă de preaviz rezonabilă în cazul încetării angajării; să nu autorizeze reținerile din salariu decât în condițiile și în limitele prescrise de legislația sau reglementarea națională ori fixate prin convenții colective sau sentințe de arbitraj.

Același articol stabilește că exercitarea acestor drepturi trebuie să fie asigurată prin intermediul convențiilor colective încheiate în mod liber, fie prin metode legale de fixare a salariilor, fie prin orice altă modalitate adecvată condițiilor naționale.

Realizarea dreptului la o salarizare echitabilă în sensul Cartei Sociale Europene constituie angajamente și obiective principale în politica salarizării din Republica Moldova.

 

Desfacerea contractului individual de muncă în legătură cu reorganizarea unităţii

 

guestion

Am fost preavizată că voi fi concediată pe motivul reorganizării unităţii. Doresc să aflu dacă reorgani­zarea unităţii poate servi drept motiv pentru conce­dierea salariaţilor.

 

Daria Gîlcă, Străşeni

 

Reorganizarea unităţii ca fapt juridic nu poate servi drept temei pentru desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului. Motiv pentru aceasta poate servi doar refuzul sala­riatului de a continua munca în legătură cu reorganizarea acesteia (art. 86, alin. (1), lit. v) din Codul muncii).

Reorganizarea unităţii poate avea loc cu sau fără reducerea nu­mărului sau a statelor de personal din unitate. Art. 86, alin. (1), lit. c) din Codul muncii stabileşte drept temei de desfacere a con­tractului individual de muncă nu reorganizarea unităţii, ci faptul reducerii numărului sau a statelor de personal, indiferent dacă a avut loc sau nu reorganizarea.

Reorganizarea unităţii, după caz, poate servi drept motiv de re­ducere a numărului sau a statelor de personal care, la rândul său, constituie temei juridic de concediere a salariaţilor în legătură cu reducerea locurilor de muncă (a funcţiilor deţinute).

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand