Rata de ocupare a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani pe piața muncii este de circa 30% în Republica Moldova, iar pentru a obține un loc de muncă, după finalizarea studiilor, tinerii au nevoie în medie de trei ani. Sunt datele unei cercetări publicate de Ministerul Educației și Cercetării, cu suportul agențiilor de dezvoltare din alte țări.
Un motiv al situației în care s-a ajuns este migrația masivă a acestei categorii de populație, spun responsabilii în domeniu.
„Mulți dintre tinerii noști pleacă în străinătate. Un alt motiv ar fi că unii dintre ei, rămași în țară, nu neapărat se implică în procesul educațional sau în procesul de angajare în câmpul muncii”, ne spune Galina Rusu, secretară de stat la Ministerul Educației și Cercetării.
Responsabila a mai declarat că Ministerul Educației își propune să ofere mai multe oportunități, astfel încât tinerii să se încadreze mai ușor în câmpul muncii.
Târg de cariere
Pentru a atrage tinerii în câmpul muncii, în capitală a fost organizat, recent, și un târg al carierelor. Zeci de oameni, cu experiență în spate sau abia ieșiți de pe băncile facultății, au venit să afle ofertele expuse. Salariile oferite de angajatori nu sunt pe placul tinerilor. Dar nici pretențiile acestora nu sunt văzute cu ochi buni de angajatori. Un loc de muncă bine plătit și condiții decente. Asta își dorește să obțină Pavel Rusu, când l-am întrebat ce fel de job caută. De câțiva ani, tânărul lucrează în construcții, dar și-ar dori să se angajeze oficial ca lăcătuș, profesie pe care a însușit-o. „Locuri de muncă sunt, dar nu îmi convin condițiile oferite de angajator. Salariul este foarte mic”, ne-a spus tânărul.
La târg, am întâlnit și angajatori impor-tanți pe piața din Republica Moldova. Unii spun că din cauza migrației duc lipsă de lucrători și sunt gata să ia și tineri fără experiență. Deseori, însă, aceștia au aștep-tări mari, raportat la situația din țară și la faptul că nu au un dram de experiență.
„Acum, tinerii doresc să se angajeze repede la muncă, fără studii și cu un salariu mare. Așa nu prea iese, trebuie mai întâi să înveți ceva, să acumulezi experiență și apoi reușești să obții un salariu mai mare”, menționează una dintre angajatoare, prezentă la târgul de cariere.
Susținere din partea structurilor de resort
Potrivit specialiștilor în domeniu, una dintre problemele cu care se confruntă tinerii din țară este tranziția de la școală la muncă, care ține de mai mulți factori, inclusiv de rezultatele la școală, de alegerea corectă și inspirată a carierei, dar și de informarea potrivită despre oportunitățile care există pe piața muncii.
„O altă problemă este numărul destul de mare de tineri care nu se află nici în proces de instruire, și nici nu sunt angajați. Pentru a motiva tinerii să participe activ pe piața muncii, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin intermediul ANOFM, implementează un șir de măsuri și servicii, inclusiv instruirea la locul de muncă a tinerilor, cursuri gratuite de formare profesională cu achitarea bursei, angajarea subvenționată pentru tinerii orfani sau granturi pentru inițierea propriei afaceri de către tineri. Prin implementarea acestor politici, ANOFM lucrează anual cu circa 10 mii de tineri, dintre care o treime sunt și angajați în câmpul muncii. Ministerul va continua să încurajeze și să susțină tinerii să-și găsească un job potrivit, să acceseze toată informația necesară pentru a lua decizia corectă sau pentru a-și lansa propria afacere. Avem nevoie de energia și cunoștințele tinerilor pentru a construi o societate modernă”, a relevat Corina Ajder, secretară de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, într-o conferință națională la tema respectivă.