„Starea echității fiscale” este o nouă cercetare istorică făcută publică de Internaționala Serviciilor Publice (PSI), Rețeaua echității fiscale și Alianța globală pentru echitate fiscală, în care au fost dezvăluite, pentru prima oară, sumele enorme ale abuzurilor și evaziunilor fiscale pentru fiecare țară din lume.
În fiecare an, țările pierd în total peste 427 de miliarde de dolari ca impozite din cauza abuzurilor corporative internaționale și a evaziunilor fiscale comise de persoane private, care pricinuiesc lumii pierderi de aproape 34 de milioane de salarii anuale de asistente medicale.
În timp ce țările lumii, istovite de pandemie, încearcă din răsputeri să facă față valurilor doi și trei ale coronavirusului, în studiul inovator publicat recent se arată ce volum de finanțare de stat pierde fiecare țară din cauza abuzurilor fiscale globale, precum și au fost identificate statele care se fac răspunzătoare într-o măsură mai mare pentru prejudiciile suportate de alte țări.
În noul raport „Starea echității fiscale” se arată clar că lumea pierde în fiecare secundă un salariu anual al unei asistente medicale din cauza evaziunilor fiscale comise în zone offshore.
În legătură cu aceasta, Rosa Pavanelli, secretar general al Internaționalei Serviciilor Publice (PSI), a menționat: „Motivul din care lucrătorii medicali din prima linie se confruntă cu o lipsă de mijloace de protecție individuală și cu un deficit acut de cadre rezidă în faptul că guvernele noastre promovează de zeci de ani o politică de austeritate în economie și de privatizare, în acelașii timp admițând abuzuri fiscale corporative. Pentru majoritatea angajaților constituie o insultă să vadă cum aceiași politicieni „aplaudă” acestor guverne. Nemulțumirea socială crescândă ar trebui canalizată spre acțiuni reale: corporațiile și oamenii superbogați să fie obligați, în sfârșit, să-și plătească partea corectă pentru consolidarea și sporirea calității serviciilor publice.
Când se reduc statele de personal ale departamentelor fiscale și se taie din salarii, corporațiilor și miliardarilor le vine și mai simplu să scoată bani din sfera servicii publice și să-i transfere în conturile bancare din zonele offshore. Desigur, acest lucru nu este întâmplător. Mulți politicieni „au trimis paza acasă” în mod conștient. Singurul mijloc de a finanța refacerile pe termen lung este de a ne asigura ca organele noastre fiscale să dețină împuterniciri și sprijinul necesar pentru a împiedica corporațiile și oamenii superbogați să comită evaziuni și să nu-și achite cota corectă. Bogăția există pentru ca societatea să funcționeze, categoriile de populație vulnerabile să supraviețuiască, iar businessul să se mențină pe linia de plutire: pur și simplu, trebuie să oprim retragerea acestuia în zone offshore.
Să fim sinceri: motivul din care cor-porațiile și oamenii superbogați fac abuz cu miliarde de dolari pe care ar trebui să le achite ca impozite nu rezidă în inventivitatea lor. Ei fac acest lucru pentru că știu că politicienii le vor permite să evite pedeapsa. Acum, când am văzut rezultatele uluitoare, liderii noștri ar trebui să oprească miliardele care ies din sfera servicii publice și intră în conturi din offshore. În caz contrar, ei riscă să provoace cinism, proteste și neîncredere față de autorități”.
În cadrul unor manifestări naționale și regionale comune organizate în lume, economiști, sindicaliști și activiști au îndemnat guvernele să adopte neîntârziat măsurile amânate pentru reformarea sistemului fiscal, pentru a curma abuzurile fiscale globale și a depăși inegalitățile și dificultățile agravate de ratarea impozitelor care trebuiau încasate.
Prima ediție a raportului anual „Starea echității fiscale” este prima analiză de acest fel, în care s-a studiat minuțios cât pierde fiecare țară atât din cauza abuzurilor fiscale ale corporațiilor, cât și a evaziunilor fiscale comise de persoane private, ceea ce reprezintă un pas uriaș înainte în asigurarea transparenței fiscale.
În timp ce în procesul investigației anterioare a proporțiilor abuzurilor fiscale corporative la nivel global cercetătorii s-au confruntat cu un impediment ce ține de secretul financiar, cu care s-au „baricadat” corporațiile transnaționale, în „Starea echității fiscale” sunt analizate informații pe care chiar corporațiile respective le-au furnizat organelor fiscale și care au fost făcute publice de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), ceea ce le-a permis autorilor raportului să evalueze direct volumul impozitelor ratate în urma abuzurilor fiscale corporative remarcate.
Aceste informații, numite date din rapoarte referitoare la țări, constituie un element al asigurării transparenței, pentru care a pledat pentru prima oară Rețeaua echității fiscale încă în 2003. După aproape două decenii, companiile respective au fost prezentate opiniei publice de către OCDE în iulie 2020 – totodată, doar după ce datele corporațiilor transnaționale au fost coroborate și depersonalizate.
Potrivit raportului „Starea echității fiscale 2020”, din cele 427 mlrd. de dolari ratate anual ca impozite neplătite la scară mondială din cauza zonelor offshore, 245 mlrd. de dolari se pierd nemijlocit din cauza abuzurilor corporative vizând impozitele achitate de corporațiile transnaționale și 182 mlrd. de dolari din pricina evaziunilor fiscale comise de persoane private. Corporațiile transnaționale au plătit miliarde de dolari mai puțin decât ar fi trebuit să achite, datorită transferului de profit în valoare de 1,38 de trilioane de dolari din țările în care au fost obținute acestea în zone offshore, unde cotele de impozit sunt extrem de scăzute sau în genere lipsesc. Persoanele private care s-au eschivat de la plata impozitelor au achitat mai puține impozite decât ar fi trebuit, deoarece păstrează în zone offshore active financiare în valoare de peste 10 trilioane de dolari.