Insulele Maldive, Thailanda, Bali sau chiar Turcia și Grecia vor rămâne un vis și în acest an pentru mulți vilegiaturiști. Și dacă unii nu au ajuns până acum acolo din lipsă de bani, în vara asta nu o vor putea face din cauza pandemiei de coronavirus. Totuși, moldovenii vor avea acces pe plajele unor state care își deschid hotarul pentru turiști doar dacă au și cetățenie română. În caz contrar, s-ar putea pomeni că vor trebui să stea în carantină 14 zile.
În ciuda faptului că pandemia de coronavirus mai ține în stare de alertă guvernele țărilor europene, situația deja se ameliorează, iar autoritățile au început să discute și să caute soluții pentru sfera turismului, care are o pondere considerabilă în PIB. Unele țări, precum Bulgaria, Grecia, Spania, Turcia, Italia, Ungaria sau Muntenegru au început să-și primească turiștii chiar din primele zile de iunie, iar altele – din prima zi a săptămânii viitoare, 15 iunie. Cele mai multe state însă vor primi turiștii străini începând cu 1 iulie.
Chiar și așa, Republica Moldova nu se regăsește, deocamdată, în nici o listă unde cetățenii ar putea merge. Totuși, moldovenii vor avea acces pe plajele unor țări doar dacă au și cetățenie română, dar și aici opțiunile nu sunt multe.
„Cele mai solicitate destinații de moldoveni sunt Turcia, Grecia și Bulgaria. Aceste țări își deschid hotarul pentru turiști începând cu 15 iunie. Spre regret, Republica Moldova nu se regăsește în lista țărilor cu acces, și asta din cauza evoluției coronavirusului”, ne-a spus Anastasia Rusu, reprezentanta unei agenții de turism.
Nu putem ajunge la mare nici în țările vecine, România și Ucraina. Dacă am trece hotarul cu aceste țări, imediat va trebuie să fim plasați în carantină pentru 14 zile.
Chiar și așa, unele agenții de turism de la noi au început să facă oferte pentru litoral, începând cu luna iulie. „Starea de urgență în sănătate publică expiră pe 30 iunie. Se fac oferte în speranța că până la această dată vom ieși din carantină și ne vom putea deplasa fără restricții. Vreau să vă spun că cetățenii nu vin să facă rezervări. Doar ne telefonează, să se intereseze, dar nu mai mult. Turismul este la pământ în acest an, chiar și cel intern”, ne spune Victoria, reprezentanta unei alte agenții de turism din Chișinău.
Vor ajunge în acest an la mare sau nu turiștii din Republica Moldova? Reprezentanții Agenției Pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APPCSP) îndeamnă turiștii să fie precauți atunci când decid să facă vreo rezervare pentru vacanță.
„În primul rând, trebuie să se intereseze dacă agenția are licență, iar aceasta să fie afișată la vedere. De asemenea, să fie condica de reclamații și lista serviciilor cu prețurile acestora. De obicei, oferta este în euro, la cursul de zi al băncii cu care lucrează agenția de turism. Consumatorul trebuie neapărat să fie informat. Acesta ar trebui să semneze un contract, unde se includ datele despre perioada vacanței, numărul de persoane, în ce hotel vor sta, tipul de servicii, hrana, transportul cu care se vor deplasa. În mod obligatoriu trebuie să fie asigurarea de sănătate”, susține Natalia Sorceac, șef adjunct de direcție la APPCSP.
Încep să primească turiști străini, cu excepția moldovenilor
În cazul în care serviciile incluse în contract nu au corespuns celor indicate, turistul este în drept să scrie o reclamație la agenția de turism, după care, dacă nu se soluționează pe cale amiabilă problema, în termen de 15 zile, depune o plângere și la APPCSP, care intervine în conformitate cu legislația în vigoare.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS), prin intermediul agenţiilor şi operatorilor de turism, în ianuarie-martie anul curent au plecat în străinătate peste 18 mii de turişti sau cu 29,4% mai puțini față de aceeași perioadă a anului trecut.