Foto: arhivă personală
Didi, Sigmund sau Leonaș sunt ultimele roluri interpretate de proaspătul absolvent al Academiei de Arte, Anatol Guzic, promoția 2013, clasa – Nelly Cozaru. La 26 de ani, este angajat al Teatrului ”Eugene Ionesco”, a apărut într-un spot publicitar și, în genere, face ceea ce-i place, pentru că zice el, ”fericirea reiese din ceea ce vrei să faci cu banii”. De Ziua Actorului, 27 decembrie, citiţi un interviu despre lansarea tinerilor în teatrul moldovenesc.
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice era un vis, un vis nerealizat, pentru că eram un pic mai timid decât ceilalți colegi de-ai mei. Întotdeauna mă gândeam că nu voi reuși să fiu admis. Până la urmă am aplicat datorită unei domnișoare. O blondă frumoasă, cu ochi albaștri, pe nume Uliana. Nu ținem legătura, dar facebook-ul m-a informat ca la ea totul e bine. De la început, am vrut să dau la regie, mă vedeam deja cu scăunașul regizoral, dar nu am intrat. Anume ea m-a convins”.
E de datoria ta să muncești…dacă vrei să ajungi undeva
”După studiile medii, am fost admis la Institutul de Relații Internaționale, facultatea ”Turism și Servicii Hoteliere”. Mă vedeam deja în uniformă măslinie, umblând prin junglă. Până la urmă am renunțat, am învățat doar un an de zile. De altfel, nu ajungeam unde sunt acum. Când eram mic, inventam diverse jocuri, aveam lumea mea. Steven Spielberg povestea că cineva în copilărie îi dăruise un trenuțși el deja inventa istorioare în jurul lui.
Anul I a fost cel mai tare. Unul plin de entuziasm. Atunci am prins la curaj. În anul I – actorii au câștigat Balul Bobocilor. Era mare nebunie. Mă fascina totul. Dacă vrei să ai succese, trebuie să muncești. Asta-i datoria ta. Norocul meu este că am dat peste o echipă bună la academie, Nelly Cozaru, Mihai Fusu, Luminița Țicu, Anatol Durbală, Daniela Burlaca, Vera Mereuță și mulți alții. De la fiecare am luat ce-i mai bun. La noi se merită să faci Academia de Arte, dar totuși depinde de echipa de pedagogi. Poate au existat și cursuri mai puțin bune, nu vreau să judec. Studentul trebuie să aibă posibilitate să se manifeste, să se deschidă, să-l faci să gândească. Să-l deprinzi cu publicul, să treacă de anumite limite”.
Nu am nevoie de stimulente ca să mă manifest în scenă
”Meseria mea nu-i bănoasă, așa este. Milionar n-o să fiu, nu mă deranjează. Aud des chestiile astea, ”că la noi nu se face teatru, ca nu se plătește bine, că e foarte greu”… Dacă eu am să fac ce-mi place, eu voi avea și bani, și plăcere și dorință de a continua, de a-mi pune scopuri și de a reuși. Nu știu cum…dar voi reuși. Probabil, sunt actori care cad pradă patimii alcoolului sau altele. Eu, nu am nevoie de stimulente ca să mă manifest în scenă. Ai mei mă susțin, vin la spectacole, se mândresc. Țin minte că mama îmi zicea când eram mic, în timp ce privea un concert cu Lăutarii, ”tare vreau să te văd pe scenă”. Uite, că s-a îndeplinit visul mamei. În ciuda faptului că nu se plătește, nu mor de foame, fac ceea ce-mi place. Altceva nu știu să fac”.
Publicul – un copil mic, căruia trebuie să-i captezi atenția
”Din păcate, publicul nu e pregătit pentru ceva nou. Oamenii vor comedie, le dai comedie. Omul vine să se înveselească, să se relaxeze, dar teatrul nu e doar pentru asta. La noi, e prea mult divertisment în teatru. Oamenii de teatru ar trebui să facă altceva, să riște, să adopte o altă abordare. Nu vreau să mă implic, pentru că nu știu încă care e locul meu. Teatrul trebuie să aibă personalitate. Nu există un șablon pentru a-l face. Publicul e foarte periculos. E ca un copil mic, dacă nu-i place ceva, se uită pe dealuri și trebuie să-l atragi din nou.
 |
La noi e prea mult divertisment în teatru |
Fiecare actor are stilul său. Lecturile pe care le faci, talentul care trebuie alimentat cu fantezie și curaj, astea sunt ingredientele. Fiecare rol înseamnă s-o iei de la început. E greu, dar e o provocare. Nu există așa ceva, că nu ţi se potrivește rolul. Până la urmă ești actor, trebuie să joci orice. Sunt roluri pe care le prinzi din prima. La altele trebuie să sapi, să răscolești”.
Îți poți descoperi farmecul actoricesc și la 40 de ani
”În film am jucat într-o lucrare studențească. Ele nu sunt făcute pentru bani, la baza stă voluntariatul, contează experiența pe care o obții. Mi-a plăcut să mă văd într-o peliculă, fiecare actor vrea să facă film. Mi-ar plăcea să cunosc domeniul cinematografic, dar acum nu am posibilitate. La noi, situația cu filmele e foarte acută. Sunt oameni care se ocupă cu asta, dar și de la noi trebuie să vină idei, de la tineri. Este un domeniu costisitor să aduni o echipă, trebuie s-o plătești. Câți sunt în domeniu, sunt ai noștri, poate de la ei va porni totul.
Nu mă deranjează vârstă, că am 26 de ani și poate e târziu, deși aceasta nu contează, poți să ajungi la culmele carierei, a farmecului tău actoricesc la 40-50 de ani. Alfred Hitchcock spunea că un maestru adevărat prezintă piesa și în ziua premierei, el se află în studioul său și lucrează la altceva.
Dorinţa mea s-a împlinit, am lucrat cu Petru Vutcarău. Poți fi un actor extraordinar de talentat, dacă regizorul nu-ți dă nimic, personajul nu e complet. Mi-așfi dorit să lucrez la spectacole originale. Am lucrat la Godot și Chirița, dar acest lucru înseamnă să preiei un rol, e ca și cum ai face o copie, te limitează ca actor”.
Ușurel, ca să nu te izbești de un perete
”În orice domeniu, tânărul trebuie să aibă dorință și s-o urmeze. Dar să n-o urmeze cu frenezie, sa rupă cămașa de pe el. Lucrurile vin de la sine, te miști pas cu pas. Am avut și eu cazuri când îmi ziceam, ”acușies pe scenă și rup tot”, deodată totul dispărea. Dacă o începi în viteză, riști să te izbești de un perete. Ia-o ușurel, e imposibil să nu realizezi nimic.
Concurență?…Nu am văzut așa ceva. Aere de vedetă?….Eu nu le am…
Vreau să aplic la masterat. În România sau în altă parte. Dacă iese, rămân acolo…sigur, dar vin și acasă. Am anumite scopuri, care sunt sigur c-o să se împlinească. Vreau să încerc să scriu scenarii de film, ulterior să aplic la festivaluri. Fericirea reiese din ceea ce faci tu cu banii”.
