
Foto: arhivă personală
A început de jos, atunci când Moldova abia încerca să se vindece după ruperea de URSS. A muncit mult, a investit în cunoștințe ca să ajungă pe tărâmul făgăduinței. Mai spune că a înconjurat Globul Pământesc de trei ori. Este povestea lui Jan Dobreniuc, omul care stă în spatele primului pilot de vaccinare contra hepatitei B a nou-născuților din R. Moldova. De mai bine de 15 ani locuiește în Atlanta, SUA. Și-a dedicat întreaga viață sănătății publice, iar atunci când vine acasă, în Moldova, nu ratează ocazia să se întâlnească cu prietenii dragi.
În 1985, am absolvit Universitatea de Medicină din Chișinău, specialitatea Doctor Igienist/Epidemiolog. În aceeași vară am avut oportunitatea de a aplica la programul de rezidențiat al Academiei de Științe Medicale a URSS. Au urmat şase săptămâni de studii intense, dupa care am trimis la Academie un referat despre hepatita virală B. Primind nota excelentă la examenul de specialitate, am fost admis la aspirantura de pe lângă Institutul de Virusologie “D. Ivanovski” din Moscova.
În 1988, am susținut teza de doctor. Am ales un subiect legat de răspândirea hepatitei pe teritoriul Republicii Moldova. Rezultatele erau catastrofale: circa 12% din populație, aparent sănătoasă, purta virusul hepatitei B în sânge. În unele localităţi din sudul Moldovei, aproape o treime din populație era infectată. Nu puteam rămâne indiferent. Imediat după susținerea tezei, m-am întors la Chișinău, unde am obținut postul de cercetător științific în laboratorul de hepatite al Institutului de Medicină Profilactică.
![]() |
În medicină, nepotismul și pilele trebuie omise |
În 1988, în fosta URSS, nu exista vaccin contra hepatitei B. În Vest, acest vaccin era folosit pe scară largă din 1982. Îmi doream mult să fac rost de acest vaccin și să mă întorc în Moldova pentru a începe o campanie de vaccinare a bebelușilor, deoarece ei sufereau cel mai mult. Cu datele obținute în urma muncii la teza de doctor, am mers la viceministrul sănătății din fosta URSS și, după o discuţie de vreo patru ore, am reușit să fac rost de circa 800 de doze de vaccin Engerix-B, importat din Belgia. Îmi rămânea doar să găsesc bani pentru bilet de tren. Am vândut cel mai de prețobiect pe care-l aveam – mașina de dactilografiat și mi-am luat bilet până la Chișinău. La sfârșitul anului 1988, am început primul pilot de vaccinare contra hepatitei B a nou-născuților din Moldova.
Anii ‘88-90 au fost grei. În special mari probleme erau în sistemul de sănătate publică. Institutul unde lucram nu avea cămin unde să mă cazeze, iar salariul îmi ajungea doar pentru pâine și chefir, nu și pentru chirie. Locuiam pe la prieteni, dar cel mai des, ca să nu-i mai deranjez, dormeam în laborator, în camera de termostate, unde era cald și care servea drept bucătărie şi cameră de odihnă. Mă consolam cu gândul că proiectul de vaccinare îmi aducea o satisfacție profesională enormă.
Succesul pilotului l-a încurajat pe șeful meu de laborator, professorul Petru Iarovoi, să mai facă rost de vaccin pentru a continua programul. Moldova era prima dintre țările Europei de Est care a început să vaccineze copiii împotriva hepati-tei B. Către 1992, programul a devenit un succes la nivel național. Vaccinarea a stopat cazurile de transmitere a hepatitei B la copiii născuți de mamele infectate, astfel prevenind la micuţi hepatita cronică, ciroza și cancerul ficatului. În termeni simpli, programul salva viața copiilor, care altfel s-ar fi putut întrerupe deja în adolescență. Ce altă remunerare putea fi mai mare pentru noi, toți cei care au pus în practică programul de vaccinare? O astfel de satisfacție profesională, probabil, nu are preţ.
Devenise evident că acest vaccin trebuie introdus în programul național de imunizări. Împreună cu echipa domnului doctor Anatolie Melnic de la Sanepidul Național, am început pregătirile. Aveam nevoie de suport internațional. Am scris un demers la Organizația Mondială a Sănătătții (OMS). Răspunsul nu s-a lăsat așteptat. În vara lui 1993, la Chișinău, au sosit domnii Rafael Harpaz și Bradley Woodruff, epidemiologi de la Centrul de Control și Prevenire a Bolilor din SUA. Rezultatele noastre preliminare i-au impresionat. Pentru a învăța metode contemporane și a le aplica în Moldova, am fost invitați la Cursul de Epidemiologie a Bolilor prevenibile prin vaccinare, care s-a desfășurat în Atlanta. La întoarcere, am propus introducerea vaccinului de hepatita B în calendarul imunizărilor. Implementarea a fost susținută financiar, parțial de Guvernul Republicii Moldova și de JAICA – Agenția Japoneză de Cooperare Internațională. După primul an, Guvernul a preluat totalmente asigurarea fondurilor pentru acest program. În prezent, în Moldova, hepatita B este o raritate excepțională pentru tinerii cu vârsta de până la 25 de ani și poate fi considerată eliminată pe acest segment al populației.

Foto: arhivă personală
Plecarea mea a fost rezultatul colaborării cu Centrul de Control și Prevenire a Bolilor (CDC) din SUA. Credeam că e o chestie temporară, o altă treaptă în cariera profesională. Eram convins că, după un an, mă voi întoarce în Moldova, cum am facut-o de fiecare dată când plecam de-acasă. S-a dovedit a fi, însă, o surpriză pe care ne-a pregătit-o soarta. În 2000, printr-o hotărâre emisă în baza unui număr impresionant de scrisori de referință de la savanții din mai multe țări cu care colaboram, departamentul de stat al SUA mi-a recunoscut categoria de Cercetător Extraordinar (Outstanding Researcher). În baza acestei categorii distinse mi se deschidea posibilitatea șederii permanente și continuarea carierei profesionale în SUA. Am înțeles că Patria rămâne acolo unde te-ai născut, iar casa ți-i acolo unde ți-o construiești cu mâinile tale, acolo unde sunt cei dragi. Nimic nu-mi erau mai dragi decât soția Viorica și fiica Ana, care erau alături de mine în Atlanta. Începusem o viață nouă, pe un continent nou.
Salariul e un termen relativ și piața dictează salariul. Totuși, un medic în SUA are un salariu suficient ca să-și poată exersa profesia cu demnitate. Un medic de familie îşi începe activitatea cu un salariu de peste 100 de mii de dolari pe an. Această cifră este dictată de câțiva factori. În primul rând, educația medicală în SUA este foarte scumpă: un absolvent de la medicină, de obicei, are în jur de 250 de mii de dolari datorii pentru studii. În al doilea rând, medicii sunt nevoiți să-și procure asigurarea profesională, care e foarte scumpă. Nu în ultimul rând, medicii sunt remunerați bine din simplul motiv că societatea respectă specialiştii care au cunoștințe profunde.
O țară ca Moldova, care are un buget minuscul, trebuie să investească în primul rând în Medicina Preventivă. Această investiție poate preveni stările avansate ale bolilor care sunt cele mai costisitoare pentru sistemul de sănătate.
Excelența trebuie cultivată și remunerată, nepotismul trebuie dezrădăcinat. Medicilor cu adevărat buni le trebuie create condiții ca să-și dezvolte o practică medicală înalt calificată în Moldova. Eu nu zic că nepotul unui demnitar nu poate avea un post. Îl poate avea, dar trebuie să-l merite prin excelența profesională. Si atunci părinții lui (demnitarii) nu ar trebui să meargă în România sau Germania după asistență medicală calificată.
Încrederea americanilor în medicină este enormă. Nivelul de asistență medicală în SUA este excelent și calificarea specialiștilor este foarte înaltă. În orice profesie, dar înainte de toate în medicină, competiția este în capul mesei.
Are si Moldova oameni cu care se poate mandri si trebuie sa-i cunoastem. Foarte bine ca scrieti despre ei. Domnul Jan Dobreniuc este un exemplu excelent si demn de urmat!