
Foto: nacentralohio.com
“Buna ziua stimată redacție “Vocea poporului”!
De mult timp am dorit să adresez un mesaj de mulțumire prin intermediul redacției Dvs. celor care mi-au întins o mână de ajutor în clipele grele pentru familia noastră. De ce anume “Vocea poporului?”. Pentru că acești oameni cu inima mare au făcut şi fac multe lucruri bune şi pentru ziarul vostru. Sunt abonată și citesc cu deosebită atenție ziarul. Pe lângă materialele interesante pe care le citesc cu plăcere, mă bucur când întâlnesc în paginile săptămânalului chipul blând și omenos al preşedintelui CNSM, Oleg Budza, a celui om cu literă mare care mi-a întins mâna și m-a salutat acum 12 ani. Deși a trecut mult timp de atunci, pentru mine și copiii mei Oleg Budza este un simbol al dreptății și omeniei. Alături de el, atunci la „Sindicons”, m-au susținut şi preşedintele Federaţiei „Sindicons”, Victor Talmaci, precum și vicepreşedintele „Sindicons” Oleg Mîrleanu. Datorită acestor oameni, eu cu copiii mei, care au rămas fără tată în urma unui accident de muncă la cariera “Petriș”, am reuşit să găsim dreptatea. Deoarece mai suntem în febra sărbătorilor, vreau să vă doresc la toţi să vă fie casa casă, să vă fie masa masă, Domnul să vă aibă în pază! Totodată, îi doresc dlui Oleg Budza multă sănătate şi putere, ca să-i ajute în continuare pe oameni să-și apere drepturile.
Cu mult respect pentru Dvs., Liuba Cipelenco” |
Redacția “Vocea poporului” Vă mulțumește, stimată dnă Cipelenco, pentru cuvintele calde, adresate persoanelor sus-menționate și Vă asigurăm că și în continuare nu vom rămâne indiferenţi faţă de problemele cetăţenilor. Totodată, aducem sincere mulțumiri pentru multiplele mesaje de felicitare cu prilejul sărbătorilor de iarnă, primite la redacție din diferite colțuri ale micului nostru plai cu numele Moldova.