4 December 2024
Chisinau
Без рубрики

Curentul electric ar putea să se scumpească de aproape două ori, iar gazele naturale cu 50 la sută

Loading
Без рубрики Curentul electric ar putea să se scumpească de aproape două ori, iar gazele naturale cu 50 la sută
Curentul electric ar putea să se scumpească de aproape două ori, iar gazele naturale cu 50 la sută
monopol-moldova

Колаж: vocea.md

„Gas Natural Fenosa” a depus o cerere la Agenţia Naţională pentru Regle­mentare în Energetică (ANRE), prin care a cerut costul unui kilowatt-oră de energie electrică pentru consumatorii casnici în mărime de 2,88 lei, faţă de 1,58 lei, cât s-a plătit din mai 2012 până în prezent. Aceasta ar însemna scumpirea de aproape două ori sau, mai precis, cu peste 80 la sută, a cu­rentului electric pentru populaţie. De asemenea, SA „Moldova Gaz” a cerut de la ANRE aprobarea unui preţde 8,386 lei pentru un metru cub de gaze naturale livrat consumatorilor casnici, faţă de 5,6 lei/metru cub, cât plă­teşte populaţia la momentul de faţă. De unde rezultă o scumpire a gazelor naturale cu aproape 50 de procente.

 

De ce monopoliştii cer scumpirea curentului electric şi a gazelor naturale?

 

Ce i-a determinat pe monopoliştii din sectorul energetic al ţării să ceară o ase­menea majorare bruscă, spectaculoasă a tarifelor la curent electric, la gaze naturale? Aproape la unison, ambele companii dau vina pe devalorizarea monedei naţionale în raport cu dolarul SUA, în condiţiile în care preţurile de achiziţionare a energiei electrice şi a gazelor naturale se calculează în valuta americană. Astfel, „Gas Natural Fenosa” susţine că deprecierea leului mol­dovenesc a influenţat în proporţie de 96 la sută nevoia de majorare a tarifului la ener­gie electrică, iar „Moldova Gaz” declară că prăbuşirea monedei naţionale a determinat în raport de 60 la sută scumpirea gazelor naturale. În afară de acest argument, sunt invocate şi alte motive. De exemplu, „Gas Natural Fenosa” se plânge că s-a majorat preţul mediu de achiziţie a energiei elec­trice, a crescut tariful pentru transportarea acesteia, a acumulat pierderi de 1miliard 472 de milioane de lei, a efectuat investiţii de sute de milioane de lei şi multe altele.

Cam aceleaşi cauze sunt sonorizate şi de către „Moldova Gaz”: creşterea preţurilor de achiziţie ca urmare a deprecierii mone­dei naţionale, pierderi de peste 3,9 miliarde de lei, investiţii de 320 de milioane în infra­structură şi altele, multe şi mărunte. Par­că special aranjate spre a năuci pe toţi acei care doresc să afle cât de întemeiate sunt solicitările pentru scumpirea energiei elec­trice şi a gazelor naturale. Or, chiar ANRE a declarat pe site-ul său, la primirea aces­tor două solicitări de scumpire a resurselor energetice, că apreciază drept „nejustificat nivelul tarifelor propuse de operatori”.

 

Veniturile cresc, pofta pentru profit nu scade

 

De bună seamă, dacă analizăm rapoarte­le financiare pentru anul 2014, valoarea ve­niturilor obținute de „Gas Natural Fenosa” în Moldova, fără deducerea impozitelor, a cheltuielilor de amortizare și a dobânzilor la credite, a constituit 37 de milioane de euro, sporind cu 5,7 la sută față de anul 2013. Veniturile din activitatea operațională ale companiei în anul 2014 au însumat 31 de milioane de euro, depășind cu 6,9 la sută indicatorul înregistrat în anul 2013. Toto­dată, în trimestrul IV al anului 2014, aces­tea au sporit cu 28,6 la sută în comparație cu perioada analogică a anului 2013, con­stituind 9 milioane de euro.

 

Suspiciuni la contractarea preţurilor de achiziţii

 

O altă cauză a scumpirii curentului elec­tric, indicată de către distribuitorul şi fur­nizorul de energie electrică, ar fi creşterea preţului de achiziţie. Însă experţii Centru­lui analitic „Expert–Grup” au acuzat cu mai bine de jumătate de an în urmă „Gas Natural Fenosa” pentru faptul că nu caută să-şi diversifice sursele, pieţele. În opinia acestora, compania spaniolă procură ener­gie electrică de la centrala termoelectrică Cuciurgan, unde preţurile arată mai mari decât în Ucraina.

Aceştia susţineau că schemele după care se face importul de energie electrică în Re­publica Moldova sunt impuse de Guvern, care, începând cu 2011, refuză să respecte angajamentele de liberalizare a pieţei ener­getice. Astfel încât toate negocierile derula­te de companiile importatoare de energie electrică din ţară se desfăşoară sub privirile vigilente ale funcţionarilor de la Ministerul Economiei. Drept consecinţă, ne alegem, practic, cu preţuri umflate la curentul elec­tric, indiferent de faptul care este furnizo­rul: centrala termoelectrică Cuciurgan sau piaţa ucraineană. Din păcate, nici „Gas Natural Fenosa”, nici alţi operatori de pe piaţa energetică a ţării nu au dorit să comen­teze aceste afirmaţii ale Centrului analitic „Expert Grup”.

 

g_economie

Experţi: Argumentele „Gas Natural Fenosa” şi SA „Moldova Gaz” nu sunt convingătoare

 

De altminteri, argumentele privind scumpirea energiei electrice au fost contes­tate şi de către experţii din acest domeniu în cadrul consultărilor publice organizate de către ANRE pe marginea solicitărilor de scumpire a energiei electrice şi a gazelor. Astfel, Nicolae Mogoreanu, preşedintele Asociaţiei consumatorilor de energie din Republica Moldova, a declarat că argumen­tele acestui operator în favoarea majorării tarifului la curentul electric nu conving. Compania spaniolă nu a prezentat o infor­maţie concludentă, nu conţine date con­crete, doveditoare pentru societate. La fel, dumnealui a precizat că există anumite sus­piciuni în ceea ce priveşte negocierea pre­ţurilor de achiziţie a energiei electrice, iar acele 250 de milioane de lei, pe care, chipu­rile „Gas Natural Fenosa” le-ar fi investit în infrastructură, nu se ştie dacă au contribuit la modernizarea reţelelor electrice.

 

Practica internaţională arată că gazele naturale trebuie să se ieftinească

 

De-a dreptul stranie, nelalocul ei mi s-a părut solicitarea SA „Moldova Gaz” privind scumpirea gazelor. Da, este adevărat, leul moldovenesc s-a prăbuşit prăpăstios în ul­timele luni, dar să nu scăpăm din vedere faptul că preţurile mondiale la petrol s-au micşorat de două ori în comparaţie cu vara trecută. Or, trebuie să amintesc că preţul gazelor, după formula internaţională, se calculează în funcție de evoluţia costurilor la ţiţei pe pieţele externe. Pentru compara­ţie, moneda noastră naţională s-a depreciat cam cu 55 la sută în raport cu dolarul SUA, iar petrolul, după cum am spus, s-a ieftinit de două ori. În plus, surse de la Moscova anticipau micşorarea de către „Gazprom” a preţului de livrare a gazelor către Republi­ca Moldova, iar administraţia SA „Moldova Gaz” s-ar face că habar nu are despre aceas­tă intenţie a exportatorului rus de gaze na­turale.

Un alt detaliu deloc de neglijat. Pe bune, leul s-a depreciat, dar s-ar putea ca mone­da noastră naţională să-şi revină, după cum promite BNM, chiar spre finele acestui an, însă aceşti doi monopolişti nu au ţinut cont de o asemenea perspectivă.

 

Care vor fi acţiunile sindicatelor?

 

Experţii care au participat la dezbaterile publice vizavi de tarifele solicitate de către SA „Moldova Gaz” şi „Gas Natural Feno­sa” consideră că situaţia încordată privind scumpirea gazelor naturale şi a energiei electrice este provocată în mod artificial. Pierderile enorme pe care le suportă aceşti doi agenţi economici dau de bănuit, spun ei, aşa că cineva trebuie să răspundă pentru acumularea lor. Acceptarea tarifelor cerute de aceşti doi monopolişti ar putea să ducă la tensionarea vieţii sociale în ţară, adică s-ar putea declanşa greve, acţiuni de protest.

Acum totul depinde de Agenţia Naţio­nală pentru Reglementare în Energetică. Deoarece aceasta este singura instituţie din statul nostru care este abilitată să accepte sau nu solicitările de scumpire a energiei electrice şi a gazelor naturale. Deocamdată, dinspre ANRE avem doar semnale pozitive, încurajatoare. Agenţia promite că va exa­mina suplimentar argumentele prezentate de către operatori referitor la majorarea tarifelor și precizează faptul că va proteja consumatorii și va spori calitatea serviciilor prestate, nu va permite majorarea nejusti­ficată a acestora.

În caz contrar, promite Petru Chiriac, vicepreşedinte al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, sindicatele din ţară vor cere Guvernului să majoreze sala­riile în măsura în care s-au scumpit gazele naturale, energia electrică.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand