Vă rog să ne spuneți care este delimitarea dintre Convențiile și Recomandările Organizației Internaționale a Muncii și efectul acestora asupra legislației naționale în prezența unor prevederi interne mai favorabile?
Leonid Martînenco, Bălți
Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în ajutorul cititorului nostru care caută răspunsuri la întrebări de ordin juridic. Continuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprinderi, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).
Ion PREGUZA
expert
în Departamentul juridic al CNSM
Delimitarea dintre Convențiile și Recomandările Organizației Internaționale a Muncii (OIM) vizează diverse aspecte ale acestora, inclusiv natura juridică, scopul, gradul de obligativitate pentru statul membru al OIM, procedura de adoptare a acestora etc. Iată câteva aspecte specifice privind delimitarea dintre Convențiile și Recomandările OIM.
Aspectele Convențiilor. Convențiile OIM: sunt tratate internaționale adoptate în cadrul Conferinței OIM, care stabilesc standardele minime în domeniul muncii; sunt obligatorii pentru statele care le ratifică; cuprind reglementări fundamentale ale dreptului muncii, precum: libertatea sindicală, negocierea colectivă, interzicerea muncii forțate și a muncii copiilor, sănătatea și securitatea în muncă etc.; sunt rigide juridic (inflexibile), având norme precise; odată ratificate, statul trebuie să armonizeze legislația internă cu prevederile acestora și se obligă să prezinte rapoarte periodice privind implementarea convenției respective (lipsa implementării poate duce la critici din partea organelor de control ale OIM, la presiune internațională, la afectarea imaginii statului în domeniul muncii) și altele.
Aspectele Recomandărilor. Recomandările OIM sunt instrumente nesupuse ratificării; nu creează obligații juridice internaționale pentru statele membre; conțin sugestii privind modul de aplicare a principiilor dintr-o Convenție asociată; sunt folosite de statele membre pentru modernizarea relațiilor de muncă; detaliază sau concretizează anumite convenții; oferă standarde tehnice sau procedurale; servesc drept reper pentru sindicate și angajatori în negocieri; oferă orientări detaliate, bune practici și explicații privind aplicarea Convențiilor; nu sunt supuse controlului obligatoriu, dar pot fi analizate în contextul Convențiilor; sunt adoptate de aceeași Conferință a OIM.
Convențiile OIM constituie norme obligatorii, iar Recomandările OIM reprezintă orientări neobligatorii
În același timp, Convențiile sunt supuse unui proces de adoptare mai riguros, deoarece creează obligații internaționale. Recomandările sunt adoptate adesea împreună cu Convenția respectivă (de exemplu, Recomandarea privind eliminarea violenței și a hărțuirii a fost adoptată împreună cu Convenția nr. 190 privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii la 21 iunie 2019, care a fost ratificată de Republica Moldova prin Legea nr. 440 din 28.12.2023); sunt folosite ca ghiduri tehnice, standarde internaționale de referință, inspirație pentru legislație; sunt flexibile, adaptabile la particularitățile fiecărui stat; nu creează obligații de prezentare a rapoartelor periodice etc.
Astfel, Convențiile OIM constituie norme obligatorii. Recomandările OIM reprezintă orientări neobligatorii. Împreună, acestea formează sistemul normativ al OIM: convențiile stabilesc standarde, iar Recomandările explică, completează și facilitează aplicarea lor în practică.
În ceea ce privește efectul Convențiilor și al Recomandărilor OIM asupra legislației naționale în prezența unor prevederi interne mai favorabile, menționăm următoarele.
Atât Convențiile, cât și Recomandările OIM, nu au scopul de a înlocui dispozițiile naționale mai avantajoase pentru salariați. Dacă legislația națională oferă un nivel de protecție mai ridicat, statul nu este obligat să reducă acest nivel de protecție existent pentru a se conforma Convenției ratificate. Dimpotrivă, Convenția acționează ca un minim care trebuie respectat, nu ca un „maxim permis”.
Dacă standardele naționale sunt mai favorabile decât standardul convențional, atunci se aplică prevederile legislației naționale, care sunt considerate, în continuare, în conformitate cu prevederile Convenției respective.
