21 November 2024
Chisinau
Social

Control de stat: mii de încălcări la locul de muncă

Loading
Social Control de stat: mii de încălcări la locul de muncă

Peste 20 de mii de procese-verbale de control şi tot atâtea încălcări şi abateri de la legislaţie au fost con­semnate de inspectori de la înce­putul anului. Acestea sunt datele Inspectoratului de Stat al Muncii (ISM), care, în perioada ianuarie-septembrie anul curent, au efectuat aproape trei mii de vizite de control la diferite entităţi, pentru a vedea cum sunt respectate legislaţia mun­cii, drepturile angajaţilor, securita­tea şi sănătatea în muncă.

inspectia-muncii

Potrivit datelor ISM, au fost efectuate 2800 de vizite de control şi au fost moni­torizate circa 2500 de unităţi, dintre care 369 sunt din sectorul public, unde sunt angajaţi circa 80 de mii de salariaţi.

 

Salariul în plic, problemă majoră

În urma acțiunilor de inspecție, au fost întocmite procese–verbale de control, în care au fost consemnate peste 20 de mi de încălcări şi abateri de la prevederile actelor legislative şi normative din do­meniul muncii. Din numărul total, peste 15 mii sunt încălcări în domeniul relaţiilor de muncă şi circa şapte mii – în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Potrivit acestora, cele mai multe încălcări ţin de stabilirea salariului, adaptarea condiţiilor de muncă la cerinţele de securitate şi să­nătate în muncă.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand