3 December 2024
Chisinau
Varia

Construiește-ți inteligent cariera profesională

Loading
Varia Construiește-ți inteligent cariera profesională
Construiește-ți inteligent cariera profesională

cariera

 

Angajează-te. Acumulează experiență. Perseverează și excelează în domeniul ales. Acesta este dreptul tău socioeconomic.

 

Odată angajat, îți asiguri un nivel de trai cel puțin satisfăcător din punct de vede­re financiar. Mai mult de atât, vei pune în aplicare cunoștințele teoretice dobândite pe parcursul anilor de studii, vei acumula experiență și, cu puțin efort, vei deveni un bun specialist în domeniul în care activezi. Altfel spus, avantajele unui loc de muncă sunt nenumărate, tu trebuie doar să știi să prioritizezi strategic creșterea ta profesiona­lă. Cel mai complicat din întreg traseul: an­gajarea propriu-zisă, îndeosebi prima.

 

Nimeni nu va vinde imaginea ta dacă tu nu o faci

 

De ce te-ar angaja compania X, dacă mai are încă 10-20 de candidați la fel ca tine pe același post? Contează cum te poziționezi: ce ai tu diferit față de ceilalți? „Piața mun­cii” este o piață ca oricare alta, în care există cumpărători și vânzători. Cei care vând tim­pul, puterea de muncă, expertiza lor sunt cei care caută un loc de muncă. Și nimeni nu îi va angaja dacă ei nu știu să „se vândă”. Or, aceasta înseamnă „marketing personal”. Cei care știu cum și când să vină în întâmpina­rea cererii de pe piața muncii au șanse mai mari de a dobândi satisfacții profesionale, de a-și dezvolta o reală carieră. Mai succint: în­treprinde „orice” pentru a te evidenția. Fiind în mijlocul concurenței acerbe de pe piața muncii, este primordial să te deosebești de ceilalți.

 

Marketing prin propria persoană

 

În vederea creșterii șanselor de a obține un loc de muncă (sau cel puțin a unui in­terviu pentru angajare), este necesară pro­movarea profesională. Aceasta se realizează prin instrumente precum CV-ul, scrisoarea de intenție, cartea de vizită sau portofoliul personal, dar și prin comportamente și ati­tudini pe care le manifestă candidatul în cadrul relațiilor interpersonale: dezvoltarea rețelei sociale, pregătirea pentru interviul de angajare, încercarea de a citi gândurile potențialului angajator etc.

Brandul personal sau, mai desfășurat: contextul, comportamentul și competențele tale definesc imaginea ta. „Poartă-te cum ți-e portul și vorbește cum ți-e vorba”. Pe termen lung, o componentă indispensabilă a brandului personal este atitudinea generală pe care o prezinți, iar aceasta se reflectă în credibilitate. Branding personal nu înseam­nă crearea unei imagini false pentru lumea din exterior, ci descoperirea și maximizarea punctelor tari. Înseamnă să îți construiești o reputație solidă și autentică în domeniul tău de lucru. Prin branding-ul personal îți sporește încrederea în forțele proprii, automotivația și vizibilitatea, astfel încât să atragi noi oportunități și să îți îndeplinești obiectivele fără să trebuiască „să lupți contra întregii lumi” pentru asta.

În economia de piață se constată faptul că cei care dețin informația dețin și puterea. Iar de calitatea informațiilor depinde calitatea schimbărilor parvenite în urma unui inter­viu de angajare sau deja după angajare.

Așadar, Asociația pentru Copii și Tineret „Făclia” îți recomandă:

1. Creează-ți o calitate unică. Găsește o formă cât mai reprezentativă pentru a re­zuma calitățile tale cele mai deosebite, ceva ce te-ar avantaja față de alții și folosește-o atât în CV, cât și la interviuri.

2. Învață să vinzi, să asculți și apoi negociază. Cercetează piața înainte să îți cauți un job. Află cât mai multe despre men­talitatea potențialilor angajatori, dar și des­pre punctele forte și slabe ale concurenților tăi. Apoi încearcă să-ți vinzi serviciile ținând cont de nevoile angajatorului.

3. Formează-ți gândire de învingă­tor. Creierul gândește așa cum îl învățăm, cum îl deprindem noi să lucreze. Dacă îl lă­săm să lenevească, leneveşte din ce în ce mai mult. Dacă îl învăţăm să viseze fără rost, îşi pierde timpul cu reverii.  Cum gândești, așa acționezi. „Voi face asta!”, „Voi aduna banii”, „Voi obține cutare serviciu” – sunt exemple de gânduri de învingător care privește me­reu spre viitor, căci din trecut a extras toate învățămintele necesare.

4. Alege ce-ți place. Ai decis deja ce vrei să devii în viitor? Toate profesiile sunt importante. Brutar sau profesor universitar, nu există alegeri bune sau rele. Există doar profesii care îți plac și te motivează să devii cel mai bun.

5. Construiește-ți inteligent carie­ra profesională. Alege angajatorii în mod strategic; fiecare își va lăsa amprenta în CV-ul tău. Apoi depune tot efortul posibil pen­tru a excela la locul de muncă. Dezvoltă-ți abilitățile profesionale. Gândește-te la bran­dul tău personal.

IMPORTANT: Carta Drepturilor Fun­damentale a Uniunii Europene îți garan­tează dreptul la muncă liber întreprinsă. În vederea asigurării exercitării efective a drep­tului copiilor și tinerilor la protecție, artico­lul 7 din Cartă obligă societatea publică și, respectiv, angajatorul să fixeze 18 ani vârsta minimă pentru angajare (cu excepție, 15 ani pentru munci ușoare) și să recunoască drep­tul tinerilor lucrători și ucenici la o salarizare echitabilă sau la o alocație corespunzătoare. În aceeași ordine de idei, Codul muncii al Re­publicii Moldova, prin articolul 128, prevede garanțiile de stat în domeniul salarizării: „La stabilirea și achitarea salariului nu se admite nici o discriminare pe criterii de sex, vârstă, origine socială, situație familială […]”.

Totodată, pentru informarea tinerilor și îmbunătățirea situației social-economice a acestora, se află în plină desfășurare proiec­tul „Muncă Decentă pentru TINEri”, axat pe 4 piloni: promovarea drepturilor la locul de muncă, ocuparea forței de muncă, protecția socială și dialogul social.

Ce înseamnă drepturi socioeconomice? Sunt drepturile care înglobează perfect con­ceptul de „Muncă decentă”. Drepturi care, pentru majoritatea, reprezintă condiția esențială pentru o viață demnă.

Pentru a avea mai multă încredere, pen­tru a-ți cunoaște mai bine drepturile socio­economice, pentru consiliere privind anga­jarea, dar și sfaturi privind căutarea unui loc de muncă, te invităm pe www.munca­decenta.md.

 

Acest material este produs în cadrul pro­iectului „Muncă Decentă pentru TINEri”, implementat de Asociația pentru Copii și Tineret „Făclia” și Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova, cu sprijinul fi­nanciar al Fundației CNV Internationaal, Olanda.

 

Daniela DÎRZU,

coordonator de program

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand