Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) își desfășoară astăzi, 3 iunie curent, cel de-al IV-lea Congres. La lucrările forumului participă 203 delegați, reprezentanți ai Centrelor Sindicale Național-Ramurale, sunt invitați parteneri sociali naționali, precum și sindicaliști din organizațiile internaționale.
„Mișcarea sindicală din Moldova, de la constituire și până în prezent, a jucat un rol important în restructurarea și democratizarea societății. Simțul solidarității și comportamentul reformator sunt caracteristice liderilor sindicali autentici. Aceste calități se manifestă preponderent în procesul de apărare a drepturilor și intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților, membri de sindicat.
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova, în perioada dintre congrese, a aplicat noi forme și metode de lucru în conformitate cu cerințele actelor normative naționale și internaționale, precum și cu necesitățile timpului. Pandemia a periclitat și modificat, dar nu a sistat activitatea de zi cu zi a sindicatelor. Confederația a continuat consolidarea instituției sindicale, menținându-și poziția, în ansamblu, în societatea civilă”, a declarat Igor Zubcu, președintele în exercițiu al CNSM, într-un mesaj adresat delegaților la Congresul IV.
Mișcarea sindicală joacă un rol important în restructurarea și democratizarea societății
Delegații la Congres urmează să discute raportul de activitate al organelor de conducere ale CNSM în vederea realizării Strategiei pentru anii 2017-2022 și obiectivele pentru anii 2022-2027. Ei vor adopta o serie de documente importante pentru mișcarea sindicală și vor alege noua conducere a CNSM pentru următorul mandat.
Printre documentele ce urmează a fi adoptate se numără Strategia Confedera-ției Naționale a Sindicatelor din Moldova pentru anii 2022-2027. Strategia CNSM cuprinde cinci obiective generale și e structurată pe 13 direcții de activitate, care se referă la respectarea drepturilor funda-mentale ale omului și la dezvoltarea in-stituțională a sindicatelor.
De asemenea, delegații la Congresul IV al CNSM vor adopta o Declarație în care se vor pronunța pe marginea situației social-economice din Republica Moldova și vor veni cu o serie de propuneri care vor fi înaintate partenerilor sociali.
Precizăm că Congresul este organul suprem de conducere al Confederației. Congresul ordinar se convoacă prin hotărârea Consiliului General al CNSM o dată la cinci ani.
Suntem siguri, Congresul IV va constitui un punct de cotitură, va da un nou impuls mișcării sindicale din Republica Moldova, care va deveni mai solidară, mai comba-tivă și va schimba spre bine viața membrilor de sindicat.