12 September 2024
Chisinau
Sport

Concursuri sportive ale angajaţilor din comunicaţii: test la voință

Loading
Sport Concursuri sportive ale angajaţilor din comunicaţii: test la voință
Concursuri sportive ale angajaţilor din comunicaţii: test la voință
spartachiada-2016-fscm

Foto: fscm.md

 

Peste 450 de salariaţi, membri de sin­dicat, s-au reunit sâmbătă şi dumini­că la Tabăra de odihnă pentru copii „Camping” de la Vadul lui Vodă, în cadrul celei de-a XV-a Spartachiadă a Federaţiei Sindicatelor din Comu­nicaţii (FSCM) din municipiul Chişi­nău. Angajaţi din comunicaţii şi-au încercat puterile la minifotbal, volei, tenis de masă, şah şi jocul de dame.

 

Prezent la inaugurarea spartachiadei, Oleg Budza, preşedintele Confederaţiei Na­ţionale a Sindicatelor din Moldova, a menţi­onat: „Este important că sindicatele se gân­desc la sănătatea oamenilor. Competiţiile sportive abia au început, ele vor fi organiza­te de sindicate şi pe parcursul verii. Astfel de activităţi contribuie la consolidarea mişcării sindicale”.

Totodată, Ion Pîrgaru, preşedintele FSCM, a subliniat că „a devenit deja tradiţie ca în fiecare an să organizăm competiţii sportive cu participarea în total a peste două mii de salariaţi din domeniu. Scopul acestor activi­tăţi constă în promovarea modului de viaţă sănătos, mobilizarea sindicaliştilor pentru a participa în permanență la acțiunile de cultură fizică şi sport, propagarea sportului drept mijloc de fortificare a sănătăţii şi pro­filaxie a bolilor”.

Pentru că au un număr mai mare de sa­lariaţi, Compania „Orange” şi SA „Moldte­lecom” au participat la spartachiadă cu câte două echipe fiecare. Astfel, la proba minifot­bal, pe locul I s-a clasat echipa de la Între­prinderea de Stat CRIS „Registru”, pe locul II și III –echipele de la Compania „Orange”. La volei bărbaţi, pe poziţia întâi s-a situat o echipă de la SA „Moldtelecom”, pe poziţia II – ÎS CRIS „Registru”, iar pe poziţia III – echipa nr.2 de la SA „Moldtelecom”.

O altă situaţie s-a creat la proba volei fe­minin – pe locul I s-a clasat SA „Moldtele­com”, pe locul II – SRL „Moldpresa” Grup, iar pe locul III – ÎS CRIS „Registru”. La tenis de masă, cei mai buni sportivi s-au dovedit a fi cei de la ÎS „Radiocomunicaţii” (locul I), SA „Moldtelecom” (locul II) şi Orhei SA „Moldtelecom” (locul III).

La şah, pe poziţia I s-a situat o echipă de la ÎS CRIS „Registru”, pe poziţia II – o echi­pă de la SA „Moldtelecom”, iar pe poziţia III – echipa Companiei „Orange”.  La jocul de dame, locul I l-a ocupat ÎS CRIS „Registru”, iar locul II și III – echipele de la SA „Mold­telecom”.

Deţinătorii locurilor I, II şi III au bene­ficiat de premii băneşti, între 1000 şi 1500 de lei.  Potrivit lui Ion Pîrgaru, spartachiade ale membrilor de sindicat din comunicaţii vor avea loc la 29 mai la Bălţi, iar pe par­cursul verii – pentru angajaţii din ramură care activează în raioanele de sud ale ţării. Toamna se vor desfăşura spartachiade pen­tru salariaţii, membri de sindicat, care acti­vează la filialele Întreprinderii de Stat „Poş­ta Moldovei”.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand