Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în ajutorul cititorului nostru care caută răspunsuri la întrebări de ordin juridic. Continuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprinderi, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. | |
La întrebările primite la redacţie va răspunde şeful Departamentului juridic al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Ion PREGUZA. | |
Linia fierbinte la tel. 022-23-76-39 | |
Luni şi joi de la 14.00-16.00. |
Schimbarea proprietarului nu este motiv pentru concedierea salariaţilor
Toţi salariaţii am fost preavizaţi despre posibilitatea de a fi disponibilizaţi în legătură cu privatizarea întreprinderii. Permite oare legislaţia să fie concediaţi salariaţii în asemenea caz?
Anatol Covali, Comrat |
În cazul privatizării sau schimbării proprietarului unităţii, salariaţii nu pot fi concediaţi, deoarece nu există nici un motiv juridic pentru desfacerea contractelor individuale de muncă. În asemenea situaţie, legislaţia exceptează doar conducătorul unităţii, adjuncţii lui şi contabilul-şef, care pot fi disponibilizaţi, deşi nu este obligatoriu, de noul proprietar, într-un termen de cel mult trei luni din ziua apariţiei dreptului de proprietate. Pentru aceste persoane, în cazul concedierii, noul proprietar acordă câte o compensaţie suplimentară, dacă acest lucru este prevăzut de contractul individual de muncă.
Cât despre conducătorul unităţii, art. 264 din Codul muncii specifică suplimentar că în lipsa unor acţiuni sau inacţiunii culpabile, acesta este preavizat în scris cu o lună înainte de concediere. Acestuia îi este achitată o compensaţie pentru încetarea contractului de muncă înainte de termen în mărimea prevăzută de contract, dar nu mai mică de trei salarii medii lunare. Art. 64 alin. (3) din Codul muncii dispune cu destulă claritate că în caz de schimbare a proprietarului unităţii, succesorul preia toate drepturile şi obligaţiile existente la momentul respectiv, ce decurg din contractul colectiv şi din contractele individuale de muncă.
Concedierea salariaţilor în aceste cazuri este permisă numai dacă este redus numărul sau statele de personal din unitate.
Salariaţii beneficiază de o indemnizaţie în caz de încorporare în armată
Este obligat angajatorul să achite vreo indemnizaţie de eliberare a salariaţilor, în cazul încorporării acestora în serviciul militar?
Anatol Chircu, Chişinău |
Salariaţii al căror contract individual de muncă a fost suspendat în legătură cu încorporarea în serviciul militar în termen, în serviciul militar cu termen redus sau în serviciul civil (art. 76 lit. e) din Codul muncii), beneficiază de o indemnizaţie în mărimea unui salariu mediu pe două săptămâni.
În contractul colectiv sau în cel individual de muncă pot fi prevăzute şi alte cuantumuri de plată a indemnizaţiei de eliberare din serviciu.
Perioada de probă pentru lucrările sezoniere nu poate depăşi două săptămâni
Care este durata perioadei de probă în cazul angajării la lucrări sezoniere?
Eleonora Gâscă, Bălţi |
Perioada de probă la angajarea salariaţilor pentru lucrări sezoniere nu poate fi mai mare de două săptămâni calendaristice. Durata acesteia este determinată de către părţi şi trebuie să fie fixată în contractul individual de muncă (art. 280 din Codul muncii).