27 October 2024
Chisinau
Social

CNSM în susţinerea copiilor din familii social-vulnerabile

Loading
Social CNSM în susţinerea copiilor din familii social-vulnerabile
CNSM în susţinerea copiilor din familii social-vulnerabile

cnsm-ajutor-familii-social-vulnerabile

 

O vorbă populară înţeleaptă spune că nu este bogat cel care are mult, ci acela care dăruieşte mult. Adevărata avere a unui om în viaţă constă din lucrurile bune făcute pe această lume pentru semenii săi. Fiind călăuziţi de aceste deziderate, reprezentanți ai Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova au întreprins recent o vizită la Centrul de plasament pentru copii  din Străşeni. În cadrul  acestei instituții, anual, sunt plasaţi circa 100 de copii din familii social-vulnerabile, cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani.

 

Actualmente, aici sunt  21 de copii, care au o istorie tristă de viaţă în spate şi doar atitudinea pozitivă a oamenilor din jur îi poate ajuta să depăşească problemele emoţionale şi materiale cu care se confruntă. Căci e ştiut faptul că fiecare act de caritate este o treaptă spre cer. Iar angajaţii Centrului se străduiesc să creeze aici un spaţiu şi  o atmosferă caldă, amicală, aproape familială, să contribuie la educarea spirituală şi la asigurarea unui viitor mai bun pentru ei. Micuţii sunt antrenaţi în diverse activităţi, ei sunt buni ajutori şi la bucătărie, şi la făcut curăţenie în instituție şi în alte activităţi  gospodăreşti şi de creaţie. Astfel, ei îşi fac lecţia vieţii, formându-şi abilităţile, care le vor fi utile pe tot parcursul vieţii.

„Sunt recunoscătoare conducerii CNSM pentru acest act de binefacere. Mulţumim pentru susţinere, generozitate şi bunăvoinţa de a întinde o mână de ajutor acolo unde era nevoie”, a menţionat Liliana Croitor, asistent social al Centrului de plasament temporar din Străşeni.

 

g_social

O parte din căldura sufletului nostru o  vom împarţi cu cei mai trişti ca noi

 

Oleg Budza, preşedintele CNSM, a relevat în context că „una din problemele stringente cu care se confruntă comunităţile din Republica Moldova este cea a copiilor din familiile social-vulnerabile. Aceste familii nu dispun de cultură generală şi abilităţi de educare, cresc şi își educă copiii departe de rigorile unei educaţii normale sau unele dintre ele nu au surse şi timp pentru o educaţie eficientă. Implicarea Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova în soluţionarea necesităţilor prioritare de reintegrare socială a copiilor din familiile social-vulnerabile este oportună şi prezintă o cauză nobilă”, a conchis Oleg Budza.

Vasile Patrașcu, consilier al președintelui CNSM, a spus că a  rămas profund mişcat de soarta micuţilor, care prea devreme s-au ciocnit cu greutăţile vieţii. „Sindicatele vor veni permanent în ajutorul acestor copii. Vom depune toate eforturile noastre  pentru a le „îndulci”,  pe cât e posibil, viaţa acestor copilaşi. Le vom aduce daruri de sărbători, îi vom ajuta cu îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite şcolare etc. Vom veni aici mai des. O parte din căldura sufletului nostru o  vom împarţi cu cei mai trişti ca noi”, a accentuat Vasile Patraşcu.

Consilierul președintelui CNSM nu a venit cu mâinile goale. Domnia sa le-a adus copiilor fructe, dulciuri, rechizite şcolare ş. a. În semn de recunoştinţă, micuţii au cântat, au recitat poezii, au desenat creator „Paleta toamnei” şi au adresat sincere mulţumiri.                       

La rândul său, Tatiana Marian, liderul Clubului Şcolii Sindicale, a remarcat că rolul sindicatelor nu se rezumă doar la apărarea drepturilor şi a intereselor profesionale ale salariaţilor, dar se orientează şi spre latura spirituală a societăţii, care trezeşte omenescul din noi. Ne dorim să sensibilizăm oamenii să fie mai atenţi faţă de această problemă socială a copiilor nevoiaşi din familii social-vulnerabile. Căci, cu certitudine, vorba înţeleptului: „dacă ar prevala caritatea universală, Pământul ar fi un paradis, iar iadul – o fabulă”.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand