3 December 2024
Chisinau
Social

CNSM dezvoltă relațiile de cooperare cu Solidarity Center

Loading
Social CNSM dezvoltă relațiile de cooperare cu Solidarity Center
CNSM dezvoltă relațiile de cooperare cu Solidarity Center
sindicate.md

Conducerea CNSM a avut, pe 24 ianuarie curent, o întrevedere cu reprezentanți ai Solidarity Center – cea mai mare organizație internațională pentru drepturile lucrătorilor, cu sediul în SUA.

La întrevedere au participat Igor Zub­cu, președintele CNSM, Sergiu Sainciuc, vicepreședinte, Lilia Franț, vicepreședintă, Valeriu Cazacu, șef al Departamentului relații internaționale, mass-media și tehno­logii informaționale. Din partea Solidarity Center, au participat Rudy Porter, director de program regional pentru Europa și Asia Centrală, și Tristan Masat, director de țară pentru Ucraina și Belarus.

Părțile au făcut un schimb de opinii privind perspectivele de dezvoltare a co­laborării dintre cele două organizații pen­tru a explora posibilitatea implementării unor proiecte de asistență tehnică și coo­perare, în contextul obiectivelor CNSM în domeniul legislației muncii, problemelor legate de domeniul securității și sănătății în muncă, reformarea Inspectoratului de Stat al Muncii, cooperarea în contextul in­tegrării în UE.

În cadrul discuției, Igor Zubcu a mulțumit pentru sprijinul acordat de poporul ame­rican în ceea ce privește implementarea mai multor proiecte importante pentru în­treaga societate, inclusiv pentru sprijinul acordat de Solidarity Center în desfășurarea unor activități comune, implementate ante­rior. Liderul sindical s-a arătat deschis să dezvolte în continuare relațiile de coopera­re cu Solidarity Center pentru a consolida capacitățile mișcării sindicale din R. Moldo­va și a dezvolta dialogul social.

Sindicaliștii s-au referit la mai multe su­biecte importante aflate pe agenda mișcării CNSM ce vizează domeniul protecției social-economice a salariaților, membri de sindicat, cooperarea dintre partenerii sociali, fortificarea rolului organizațiilor sindicale primare, dezvoltarea partene­riatului social la nivel teritorial, necesi­tatea îmbunătățirii situației în domeniul securității și sănătății în muncă, combaterea economiei informale, respectarea preve­derilor legislației muncii și a standardelor internaționale în domeniul muncii.

Totodată, sindicaliștii au comunicat despre eforturile societății civile din Repu­blica Moldova în contextul procesului de integrare europeană, activitatea Platfor­mei Societății Civile Uniunea Europeană – Republica Moldova, ratificarea de către Parlamentul Republicii Moldova a Convenției OIM nr. 190 privind eliminarea violenței și hărțuirii la locul de muncă, situația tineri­lor pe piața muncii.

Rudy Porter a precizat că organizația pe care o reprezintă este interesată să afle mai multe despre situația din R. Moldova în domeniul drepturilor lucrătorilor, despre reformele în domeniul inspecției muncii, pentru a stabili direcții de cooperare cu R. Moldova.

De asemenea, Rudy Porter l-a felicitat pe Igor Zubcu pentru alegerea sa în calitate de președinte al Consiliului Regional Pan-European (PERC) al ITUC și și-a manifestat deschiderea de a dezvolta cooperarea bila­terală pe platforma PERC.

În cadrul vizitei în R. Moldova, reprezentanții Solidarity Center vor fi familiarizați cu activitățile de instruire și formare sindicală desfășurate de CNSM în cadrul Institutului Muncii.

Înființată în 1997, Solidarity Center este o organizație non-profit, afiliată la The Ame­rican Federation of Labor and Congress of Industrial Organizations (AFL-CIO), cea mai mare organizație sindicală din SUA, care implementează proiecte în peste 60 de țări și oferă asistență în domenii legate de drepturile lucrătorilor, promovează democrația și drepturile omului, justiția socială și dezvoltarea economică incluzivă.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand