Clasificarea și modul de cercetare a accidentelor de muncă, sancțiunile aplicate

Clasificarea și modul de cercetare a ac­cidentelor de muncă este reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1361/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de muncă.

Astfel, conform prevederilor Regulamen­tului menționat, accidentele se clasifică în:

• accidente de muncă;
• accidente în afara muncii.

Prin accident de muncă se înțelege un eveniment care a produs vătămarea violen­tă a organismului salariatului (leziune, stres psihologic, electrocutare, arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută, leziuni corporale provocate de insecte şi animale, de calami­tăţi naturale etc.), ca urmare a acţiunii unui factor de risc (însuşire, stare, proces, feno­men, comportament) propriu unui element al sistemului de muncă (executant, sarcini de muncă, mijloace de producţie, mediu de muncă) şi care a condus la pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă ori la decesul salariatului, survenit:

1. în timpul îndeplinirii sarcinii de mun­că, a obligaţiilor de serviciu;
2. înainte de începerea sau după înceta­rea lucrului, când salariatul se deplasează de la intrarea în incinta întreprinderii, insti­tuţiei, organizaţiei (în continuare – unitate) până la locul de muncă şi invers, îşi schim­bă îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie şi de lucru şi invers, preia sau predă locul de muncă şi mijloace­le de producţie;
3. în timpul pauzelor stabilite, când sa­lariatul se află pe teritoriul unităţii sau la locul său de muncă, precum şi în timpul frecventării încăperilor sanitaro-igienice sau auxiliare;
4. în timpul deplasării de la domiciliu la lucru şi invers, cu transportul oferit de uni­tate, în modul stabilit, precum şi în timpul îmbarcării sau debarcării din acest mijloc de transport;
5. în timpul deplasării de la unitatea în care este încadrat salariatul, până la locul de muncă, organizat în afara teritoriului unităţii, sau până la o altă unitate, şi invers, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă sau a obligaţiilor de serviciu, în timpul util pentru aceasta şi pe traseul stabilit al de­plasării, indiferent de modul de deplasare sau mijlocul de transport utilizat;
6. în cadrul participării la acțiuni cultura­le, sportive sau la alte activităţi organizate de unitate în baza ordinului sau dispoziției emise de angajator;
7. în cadrul acţiunii întreprinse din pro­prie inițiativă pentru prevenirea sau înlătu­rarea unui pericol ori pentru salvarea altui salariat de la un pericol în circumstanţele specificate la literele a), b), с), d) şi f) ale prezentului punct;
8. în timpul instruirii de producţie sau al practicii profesionale în bază de contract încheiat între angajator şi instituţia de învă­ţământ, între angajator, elevi şi studenţi.

Prin accident în afara muncii se înţelege un eveniment care a provocat vătăma­rea violentă a organismului salariatului, chiar dacă s-a produs în timpul de muncă al acestuia, la locul de muncă sau pe te­ritoriul unităţii, în condiţii care nu au fost enumerate mai sus, cauza directă a căruia este determinată de fapte ce nu au legă­tură cu îndeplinirea sarcinii de muncă sau a obligaţiilor de serviciu (joacă, încăierare, automutilare intenţionată, sinucidere, ca­zuri de boală latentă şi moarte naturală, fo­losire a mijloacelor de producţie în scopuri personale fără permisiunea angajatorului sau a conducătorului, comitere a unui furt din avutul unităţii, al angajatorului persoa­nă fizică şi altele de acest gen). Activităţile, actele sau faptele menţionate în prezentul punct trebuie să fie confirmate prin docu­mente corespunzătoare.

Accidentele de muncă şi accidentele în afara muncii se divizează în trei tipuri:

1. accident care produce incapacitate temporară de muncă – eveniment ce a pro­vocat pierderea parţială sau totală de către salariat a capacităţii de muncă pentru un interval de timp de cel puţin o zi, cu carac­ter reversibil după terminarea tratamentu­lui medical, confirmată de instituţia medi­cală în modul stabilit;
2. accident grav – eveniment care a pro­vocat vătămarea gravă a organismului sala­riatului, confirmată de instituţia medicală în modul stabilit;
3. accident mortal – eveniment care a cauzat, imediat sau după un anumit inter­val de timp de la producerea lui, decesul salariatului, confirmat de instituţia de ex­pertiză medico-legală în modul stabilit.

Fiecare accidentat sau martor ocular este obligat să anunţe imediat despre acci­dentul produs conducătorul său direct sau oricare conducător superior al acestuia şi să acorde, după caz, primul ajutor.

Conducătorul, fiind anunțat despre ac­cident:

• va organiza acordarea ajutorului medi­cal accidentatului şi, dacă va fi necesar, îl va transporta la o instituție medicală de la care va solicita certificatul medical cu pri­vire la caracterul vătămării violente a orga­nismului acestuia;
• va evacua, după caz, personalul de la lo­cul accidentului;
• va informa angajatorul despre acciden­tul produs;
• va menţine neschimbată situaţia rea­lă în care s-a produs accidentul, până la primirea acordului persoanelor care efec­tuează cercetarea, cu excepţia cazurilor în care menţinerea acestei situaţii ar provoca alte accidente ori ar periclita viaţa sau să­nătatea altor persoane. În cazul în care se impune modificarea situaţiei reale, în care s-a produs accidentul, în prealabil se vor face fotografii şi scheme ale locului unde s-a produs accidentul, se vor aduna probe, materiale ce pot furniza informaţii despre accidentul produs, pentru a fi predate per­soanelor care efectuează cercetarea.

Angajatorul va comunica imediat (prin telefon sau prin orice alt mijloc de comu­nicare) despre producerea accidentelor suferite de salariați Inspectoratului de Stat al Muncii, Casei Naționale de Asigurări Sociale și, după caz, organului ierarhic su­perior, organului sindical de ramură sau interramural, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (în cazurile de intoxicație acută).

În cazul producerii accidentelor grave și/sau mortale, angajatorul este obligat să asigure accesul inspectorului de muncă la locul producerii accidentului și suplimentar să informeze subdiviziunea teritorială a po­liţiei în a cărei rază s-a produs accidentul.

În toate cazurile în care Inspectoratul de Stat al Muncii a aflat despre produce­rea unui accident, acesta are obligaţia să se autosesizeze.

Instituţia medicală care acordă asisten­ţă accidentatului este obligată să anunţe autorităţile competente în domeniul sigu­ranţei ocupaţionale, datele cunoscute ce ţin de identitatea accidentatului şi a unităţii în care s-a produs accidentul.

Comunicarea despre producerea acci­dentelor va cuprinde următoarele date:

• denumirea, adresa unităţii sau a anga­jatorului persoanei fizice;
• numele, prenumele, starea familială, vârsta şi profesia accidentatului/ acciden­taţilor;
• data şi ora producerii accidentului;
• locul şi circumstanţele care se cunosc în legătură cu accidentul produs;
• caracterul vătămării violente a organis­mului accidentatului;
• numele şi funcţia persoanei care a transmis comunicarea, numărul telefonului de legătură.

Accidentele grave şi mortale produse la locul de muncă se cercetează de inspectorii de muncă din cadrul autorității competen­te în domeniul siguranței ocupaționale, iar cele cu incapacitate temporară de muncă – de comisia angajatorului.

În cazul în care angajatorul nu are posi­bilitatea de a constitui o comisie de cerce­tare a accidentului, acesta va fi cercetat de Inspectoratul de Stat al Muncii.

 

Accidentele care conduc la incapacitate temporară de muncă

Pentru cercetarea unui accident cu in­capacitate temporară de muncă, în termen de cel mult 24 de ore din momentul primirii comunicării despre acest eveniment, anga­jatorul va desemna prin dispoziţie scrisă co­misia de cercetare.

Comisia va fi formată din cel puţin trei persoane, în componenţa căreia vor intra conducătorul serviciului – specialist în se­curitatea și sănătatea în muncă (lucrător desemnat) şi câte un reprezentant al anga­jatorului şi al sindicatului (salariaţilor).

În unele cazuri, astfel de accidente vor fi cercetate de Inspectoratul de Stat al Muncii în modul stabilit de prezentul Regu­lament.

 

Cercetarea accidentelor grave şi mortale

Accidentele grave şi mortale vor fi cerce­tate de către Inspectoratul de Stat al Muncii, care va desemna inspectorii de muncă ce vor efectua cercetarea accidentelor fără a se preta influenţelor de orice fel.

De la data emiterii dispoziţiei de cerce­tare a accidentului, inspectorul de muncă va întocmi şi va semna, în termen de cel mult 30 de zile (cu excepţia cazurilor care necesită expertize tehnice, a situaţiilor în care Inspectoratul de Stat al Muncii poate prelungi termenul până la obţinerea docu­mentelor necesare şi a rezultatelor experti­zelor), procesul-verbal de cercetare.

Accidentele se înregistrează şi se ţin în evidenţă de către unităţi ale căror salariaţi sunt sau au fost accidentaţii, iar cele produ­se la angajator – persoană fizică, se înregis­trează şi se ţin în evidenţă de către autorita­tea administraţiei publice locale (primărie) pe teritoriul căreia este înregistrat contrac­tul individual de muncă.

Conform art. 553 din Codul contra-vențional nr. 218/2008, neasigurarea co­municării, cercetării, evidenţei şi a raportării în modul stabilit a accidentelor de muncă produse în unitatea economică sau modifi­carea stării de fapt rezultată din producerea unui accident de muncă, cu excepţia cazu­rilor în care menţinerea acestei stări poate genera alte accidente de muncă ori poate pune în pericol viaţa accidentaţilor sau a altor persoane, se sancţionează cu amendă de la 300 la 400 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspun-dere.

În conformitate cu prevederile art. 183 din Codul penal nr. 985/2002, încălcarea de către o persoană cu funcţie de răspun­dere ori de către o persoană care gestio­nează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a tehnicii securităţii, a igienei industriale sau a altor reguli de protecţie a muncii, dacă această încălcare a provocat accidente cu oameni sau alte urmări grave, se pedepseşte cu amendă în mărime de 550 până la 850 de unităţi convenţionale sau cu muncă nere­munerată în folosul comunităţii de la 100 până la 200 de ore, sau cu închisoare de până la doi ani.

Aceeaşi acţiune care a provocat din im­prudenţă decesul unei persoane se pedep­seşte cu închisoare de doi până la șase ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la trei ani.

 

Sergiu IURCU,

consilier superior în Departamentul protecție social-economică al CNSM