Un ciclu de seminare axate pe pregătirea de recrutori profesionişti a fost lansat, recent, de Federaţia „Sindicons”. Pentru început, de instruire vor avea parte mai mulţi lideri sindicali selectaţi în acest scop, iar organizatorii se aşteaptă ca, pe parcurs, în acest proces să fie atraşi şi alţi sindicalişti care-şi vor manifesta interesul de a face carieră în acest domeniu.
„Noi vorbim în permanenţă despre recrutare. Avem atâtea rezerve interne şi ne-am gândit cum să le valorificăm în folosul organizaţiilor primare”, a precizat Victor Talmaci, preşedintele Federaţiei „Sindicons”.
La primul seminar, participanţii au luat cunoştinţă de un şir de strategii şi tactici de recrutare în sindicat. Printre acestea se numără: analiza nevoii de recrutare, planificarea procesului în funcţie de posibilităţi şi necesităţi, stabilirea resurselor, organizarea de întruniri şi interviuri, colectarea de informaţii, adoptarea deciziilor de către organele executive, evaluarea rezultatelor etc.
doar pentru utilizatorii înregistrați
Logare