4 December 2024
Chisinau
Cititorii ne scriu

Cheltuieli majorate pentru medicamentele compensate

Loading
Cititorii ne scriu Cheltuieli majorate pentru medicamentele compensate
Cheltuieli majorate pentru medicamentele compensate
medic-pacient

Foto: casmb.ro

 

Un şir de reacţii au fost provocate în rândul cititorilor ziarului „Vocea po­porului” de informaţiile privind recenta majorare a preţurilor la un şir de medicamente comercializate în ţara noastră. Unii dintre cititori au dorit să afle care este ponderea cheltuielilor suportate din fondurile de asigura­re obligatorie de asistenţă medicală pentru medicamentele compensate.

 

La solicitarea noastră, reprezentan­ţii Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină au făcut publică o informaţie potrivit căreia, în 2015, volumul total al cheltuielilor pentru medicamentele parţial sau integral compensate a fost de 279 mln. 720 de mii de lei, cu aproa­pe 36 la sută mai mult faţă de 2014.

Majorarea volumului de cheltuieli pentru medicamente compensate este explicat prin creşterea semnificativă a numărului de beneficiari în cadrul unor categorii de compensare. La aceasta a contribuit şi majorarea cu 20 la sută, începând cu noiembrie 2015, a ratei de compensare a unor medicamente des­tinate tratamentului bolilor cardiovas­culare, precum şi tendinţa de creştere continuă a preţurilor la medicamentele compensate integral.

Potrivit celor de la CNAM, fiecare al şaselea moldovean a beneficiat, în anul trecut, de medicamente compensate. Din numărul total de peste 590 de mii al acestor beneficiari, cei mai mulţi au primit produse farmaceutice pentru tratamentul maladiilor cardiovascula­re, preparate antidiabetice orale şi in­sulină.

Lista medicamentelor compensate cuprinde, în prezent, 87 de denumiri comune internaţionale. Aceste prepa­rate sunt destinate bolnavilor de diabet zaharat, cu afecţiuni cardiovasculare, gastrointestinale, oftalmologice, res­piratorii etc. Totodată, cu preparate compensate sunt asigurate gravidele şi copiii cu vârsta de până la cinci ani.

Pentru a beneficia de preparate compensate integral sau parţial, 

me­dicul de familie sau, după caz, medicul endocrinolog, psihiatru sau neurolog eliberează o reţetă. Pentru eliberarea medicamentelor compensate, în anul trecut, au fost contractaţi 253 de pre­statori de servicii farmaceutice.

Fondul de bază al asigurării obli­gatorii de asistenţă medicală alocat în 2015 pentru achitarea serviciilor me­dicale, inclusiv pentru medicamentele compensate, a fost de aproximativ 4,9 miliarde de lei. Fondul de bază deţine 95 la sută din mijloacele totale prove­nite din asigurările obligatorii de asis­tenţă medicală.

Aproape jumătate din mijloacele fondului de bază sunt alocate pentru serviciile prestate în cadrul asisten­ţei medicale spitaliceşti, după care urmează cele acordate la nivelul asis­tenţei medicale primare. Totodată, a cincea parte din fondul de bază a fost utilizată pentru acoperirea cheltuie­lilor privind serviciile acordate în ca­drul asistenţei medicale urgente, celei specializate de ambulatoriu, serviciile de înaltă performanţă şi îngrijirile me­dicale la domiciliu.

 

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand