1 September 2024
Chisinau
Social

Cetăţenii vor fi stimulaţi să se implice în monitorizarea calităţii serviciilor educaţionale

Loading
Social Cetăţenii vor fi stimulaţi să se implice în monitorizarea calităţii serviciilor educaţionale
maia-sandu

Foto: diez.md

Aproximativ 65 de mii de elevi, pă­rinţi şi reprezentanţi ai societăţii civile vor fi sprijiniţi să se implice în monitorizarea calităţii servicii­lor educaţionale prin intermediul primului grant în cadrul Partene­riatului Global pentru Responsa­bilizare Socială, administrat de Banca Mondială, comunică MOL­DPRES.

 

Valoarea grantului care a fost lansat, pe 28 ianuarie, este de 696 de mii de dolari. Acesta se axează pe sprijinirea reformelor în sectorul educaţional şi va fi implemen­tat de centrul analitic „Expert-Grup”.

Abdoulaye Seck, directorul Biroului Băncii Mondiale din Moldova, a declarat că în prezent părinţii şi comunitatea din Republica Moldova sunt în mare parte neinformaţi cu privire la performanţele şcolare. Aceasta înseamnă, potrivit ofici­alului, că părţile implicate au o capacitate limitată de a responsabiliza profesorii şi şcolile pentru lipsa de calitate sau utiliza­rea ineficientă a resurselor. În alt context, Abdoulaye Seck a menţionat că „al doilea grant, pe care îl va primi Moldova în ca­drul iniţiativei, va fi acordat sistemului de sănătate”.

Adrian Lupuşor, director executiv al „Expert-grup” a menţionat că unul dintre obiectivele proiectului este facilitarea im­plicării actorilor locali în monitorizarea activităţii a aproximativ 100 de şcoli, cu aplicarea instrumentelor de responsabi­lizare socială şi promovarea unui dialog privind bugetele şcolare. Şcolile implica­te urmează să fie selectate ulterior. Tot­odată, în cadrul proiectului va fi lansată pagina www.scoalamea.md. Aceasta va include indicatori de performanţă ai tu­turor şcolilor din Republica Moldova. Ministrul Educaţiei Maia Sandu a spus că unele dintre acţiunile din cadrul proiectu­lui vor fi implementate în toate şcolile din ţară şi nu doar în cele 100 de instituţii de învăţămînt implicate în proiect.

„De exemplu, datele cu privire la buget vor fi publicate pentru toate şcolile. Noi ne-am obligat să prezentăm informaţii cu privire la buget în următoarele săptă­mîni. Şi fişele de performanţă pot fi ela­borate pentru toate instituţiile”, a spus ministrul. Sandu speră că „la realizarea proiectului vor participa toate părţile interesate şi rezultatele vor fi pe măsura aşteptărilor”.

De la iniţierea cooperării Republicii Moldova cu Banca Mondială în anul 1992, ţara noastră a beneficiat de sprijin în va­loare de peste un miliard de dolari.

 

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand