Cerințele de securitate la obiecte industriale periculoase

Cerințe de securitate față de sistemele sub presiune

La recipientele (sistemele) sub presiune se atribuie capacitățile umplute cu gaze comprimate, li­chefiate şi rarefiate şi cu lichide, compresoarele, buteliile, cazane­le de abur, precum şi conductele destinate pentru transportarea ga­zelor, aburilor şi lichidelor.

Sistemele sub presiune se con­sideră obiecte industriale pericu­loase, deoarece la deteriorarea etanșeității şi modificarea regimu­rilor de exploatare a acestora sunt posibile explozii puternice, gene-rate de energia potențială dega-jată de gazele comprimate şi acţiu­nea energiei cinetice.

Cauzele exploziilor în recipien­te: fabricarea incorectă a recipi­entelor; nerespectarea regimurilor de lucru şi a regulilor de exploa-tare; defectarea armăturii şi a aparatelor de măsurare şi control; coroziunea; ciocnirile mecanice; suprapresiunile; acţiunea tempera­turilor înalte şi a focului deschis.

Explozia se poate produce în compresoare din cauza supraîn-călzirii pereților, aprinderii şi ex-ploziei vaporilor de uleiuri lubri­fiante, descărcărilor electricită-ții statice, aspirațiilor de aer polu­ant etc.

Cauzele exploziilor în conduc­te: coroziunea internă; şocurile hi­draulice; sudura incompletă.

Exploziile în cazanele de abur se produc din cauza scăderii nivelului admisibil de apă, a suprapresiuni­lor, defectelor de fabricare.

Cauza exploziilor în butelii, afară de cele enumerate mai sus, poate fi pătrunderea accidentală a gazelor în interiorul buteliei, formând cu conţinutul buteliei amestec explo­zibil.

1.1. Verificarea tehnică

Recipientele sub presiune tre­buie să fie supuse verificării teh-nice (încercărilor hidraulice) după montare, până la punerea în func­ţiune, periodic în procesul de ex­ploatare şi, în cazuri de necesitate – verificării neprogramate.

Se supun încercării hidraulice toate recipientele după fabricare.

Recipientul se consideră că a susţinut încercarea hidraulică în cazul în care nu vor fi depistate: scurgeri, picături, aburiri în îmbi­nările sudate şi la metalul de bază, scurgeri în îmbinările demontabile; deformări vădite, căderi de presiu­ne conform manometrului.

Verificarea tehnică a buteliilor se efectuează după metodica aproba­tă de către elaboratorul construc­ţiei buteliilor, în care trebuie să fie indicate periodicitatea verificării şi normele de rebutare.

În procesul de exploatare se efectuează: inspectarea exterioa­ră şi interioară, nu mai rar de 1 la 4 ani; încercarea hidraulică la pre­siunea de probă, nu mai rar de 1 la 8 ani; inspectarea recipientelor aflate în exploatare, nu mai rar de o dată în an.

Conductele de oţel pentru gaze combustibile sânt supuse inspec­tării şi verificării la etanşeitate, nu mai rar de 1 la 3 ani. Conductele de gaze din fontă sânt supuse ve­rificării la etanşeitate nu mai rar de o dată în an.

1.2. Siguranță în exploatare

Sistemele sub presiune se uti­lează cu dispozitive de siguranţă: supape – pentru evacuarea auto­mată a excesului de gaze, abur şi lichide din sistem, în caz de supra­presiune accidentală; membrane (de întrerupere) – pentru protecţie în caz de suprapresiune rapidă ac­cidentală.

În recipientele sub presiune se utilizează aparate de măsurare şi control şi automatică: manometre şi termometre. Aparatajul de mă­surare şi control se verifică nu mai rar de o dată la 6 luni de către or­ganizaţiile specializate.

1.3. Compresoare

Presiunea aerului comprimat încompresoare se verifică şi se re­glează automat, regulatorul de presiune la sporirea acestuia cu­plează compresorul la mers în gol; iar supapa de siguranţă reduce presiunea până la nivelul normal, cu eliminarea aerului în atmosferă.

Pentru a evita explozia, aerul comprimat se răceşte cu apă şi aer. În caz de sistare a alimentării cu apă, se prevede semnalizarea au­tomată şi blocarea compresorului.

1.4. Butelii

Exploatarea, depozitarea şi transportarea buteliilor trebuie efectuată în conformitate cu cerin­ţele instrucţiunii aprobate în modul stabilit. Buteliile cu gaze pot fi de­pozitate atât în încăperi speciale, cât şi pe teren deschis, dar în acest caz ele trebuie să fie protejate de precipitaţiile atmosferice şi de ra­zele solare.

Se interzice de depozitat în ace­eaşi încăpere buteliile cu oxigen şi gaze combustibile.

Buteliile cu gaze instalate în în­căperi trebuie să se afle la o distan­ţă de cel puţin 1 m de la calorife-rele de încălzire şi de alte corpuri de încălzire şi cuptoare, de cel puţin 5 m de la sursele de căldură cu foc deschis.

La exploatarea buteliilor se in­terzice de consumat total gazele care se află în interiorul acestora. Presiunea remanentă a gazelor în butelie trebuie să fie de cel puţin 0,05 MPa (0,5 kgf/cm2).

Buteliile se vopsesc în diverse culori cu indicarea gazelor (com­bustibile – roşie, oxigen – azurie, gaze inerte – neagră).

Transportarea buteliilor umplute cu gaze trebuie efectuată cu trans­port cu amortizare sau cu autocare în poziţie orizontală, cu condiţia obligatorie de a instala între butelii garnituri de etanşare. Totodată, fa­rurile unităţilor de transport trebu­ie să fie aprinse.

1.5. Conducte de gaze

Presiunea constantă în conductele de gaze se menţine cu regulatoare de presiune speciale, în faţa cărora se instalează supape de închidere automate.

Depistarea scurgerilor de gaze natura­le este dificilă din cauza lipsei de miros, de aceea, în gaze se adaugă odorant, în special, etilmercaptan.

Conductele pentru gaze se utilează cu obturatoare hidraulice sau ecrane de protec­ţie contra flăcării pentru evitarea pătrunderii undei de explozie sau a flăcării din partea reţelelor de alimentare, precum şi a pătrun­derii oxigenului.

În funcție de mediul de transportare, con­ductele se vopsesc în culori speciale şi se marchează cu semne de identificare.

Securitatea mecanismelor de ridicat

La mecanismele de ridicat se atribuie: macaralele de toate tipurile (macarale-turn, macarale-capră, poduri-rulant, macarale-portal, feroviare, automacarale; troliuri; as­censoare; grinzi şi palane; oţeluri electrice şi palane electrice cu cărucior, tachelaje).

Securitatea mecanismelor de ridicat se asigură cu următoarele dispozitive spe­ciale: întrerupătoare de capăt – dispoziti­ve de comutare şi manevră a cârligului la apropierea de poziţiile limită; limitatoare de sarcină – protecţia dispozitivelor de su­prasarcini prin decuplarea mecanismului de manevră a sarcinii cu modificarea razei de acţiune; mecanisme de frânare şi fixare, sem­nalizare sonoră, optică şi combinată, şi tele­comandă.

Toate mecanismele de ridicat se supun: inspectării; încercărilor la funcţionare în gol; încercărilor la funcţionarea manuală a in­stalaţiei (dacă acest lucru este prevăzut de execuţia instalaţiei); încercărilor statice; în­cercărilor dinamice; încercărilor privind de­clanşarea paracăzătoarelor.

În timpul încercărilor statice ale instala-ţiei, sarcina trebuie să depăşească sarcina nominală cu 100%, iar în timpul încercărilor dinamice – cu 10%.

2.1 Securitatea transportului interior în secţie

Pentru transportarea şi deplasarea încăr­căturilor se utilizează transportoare, electro­care şi transportatoare (cu plăci, cu raclete şi suspendate).

Toate părţile rotative ale transportato­rului se împrejmuiesc, iar organele de co­mandă asigură controlul şi accesul adecvat. Construcțiile transportatoarelor exclud că­derea încărcăturilor.

La transportoarele suspendate sunt pre­văzute dispozitive care fixează lanţul contra căderii în caz de ruptură. La prezenţa mai multor butoane de pornire, este prevăzută blocarea în caz de pornire accidentală. Fie­care transportor este înzestrat cu buton de stopare pentru frânarea integrală a sistemu­lui.

2.2. Securitatea mașinilor unelte

Strungurile, maşinile de frezat, găurit, as­cuţit, rectificat şi alte maşini-unelte, toate roţile de antrenare, roţile dinţate, curelele de transmisie trebuie să aibă protecţii rigide.

Pentru inspectare, lubrifiere, deservire există protecţii demon­tabile la: strunguri – dispozitive de evacuare a aşchiilor metalice; maşinile de găurit – dispozitive de prevenire a coborârii spontane a traversei; maşinile de rectificat – pietre de ascuţit, care pot să se rupă, ele se împrejmuiesc cu man­tale compacte. Zona de rectificare se protejează cu panou transpa­rent special; prese şi ciocane – dis­pozitiv de protecţie, cuplare dublă, împrejmuiri; foarfece ghilotină – reductoare speciale de protecţie; ferăstraie circulare, instalaţii speci­ale, care asigură reţinerea semifa­bricatelor.

2.3. Securitate electrică

Încălcarea cerinţelor de securi­tate electrică cauzează traumatis­me (șocuri) electrice.

Instalație electrică: totalitatea instalațiilor, aparatelor, liniilor şi utilajelor auxiliare, destinate pentru producerea, transformarea, tran-

smiterea, distribuirea energiei elec­trice şi transformarea ei în alt tip de energie.

Instalaţiile electrice în funcție de măsurile de securitate electrică se divizează în instalaţii electri-cede până la 1 kV şi instalaţii elec­trice de peste 1 kV.

Cauzele șocului electric: atin­gerea simultană a omului a două elemente conductoare de curent electric neizolate sub tensiune; apropierea omului la distanţa de pericol de elementele conductoa­re de curent electric neizolate sub tensiune; atingerea de către om a corpului metalic sub tensiune; anclanșarea în circuitul electric a omului.

Factorii care duc la electrocu­tare: metalizarea, umezirea, afec-ţiunea dermatologică, boala cro­nică, starea neuropsihică, durata de acţiune a curentului electric, condiţiile mediului înconjură-tor.

Primul ajutor în caz de elec­trocutare

Primul ajutor: complex de mă­suri direcţionate spre restabilirea sau păstrarea vieţii şi sănătăţii ac­cidentatului, efectuat nu neapărat de lucrătorii medicali sau de însuși accidentat.

Unul din factorii de bază în ve­derea acordării primului ajutor constituie urgență: cu cât mai ur­gent se acordă, cu atât mai mult este speranţa unui rezultat  favo­rabil.

3.1. Tensiunea de contact şi tensiunea de pas

Gradul de pericol de contact al omului  cu elementele conduc-toare de curent ale instalaţiilor electrice, aflate sub tensiune, de­pinde de tipul de contact.

Contactul este de două tipuri: monofazat şi bifazat în reţelele trifazate; mono-polar şi bipolar în reţeaua monofazată.

Contactele bifazat şi bipolar sunt foarte periculoase, deoarece în acest caz omul se află sub ten­siunea nominală integrală a sursei de curent.

Tensiune de contact – diferenţa de potenţial între două puncte ale circuitului de care simultan se atin­ge omul.

Contact electric la pământ – le­gare accidentală la pământ a ele­mentelor conductoare de curent sau elementelor constructive ne­conductoare, sau obiectele nei­zolate la pământ. În cazul punerii la pământ sau la corpul utilajului legat la pământ are loc scurgerea curentului în pământ.

Zona de scurgere a curentului – zona de pământ, peste limitele căreia potenţialul electric, generat de curentul de scurtcircuit, poate fi luat drept nul.

În zona de curent de scurtcir­cuit omul poate nimeri sub dife­renţa de potenţial la distanţa de un pas (potenţial de pas).

Tensiune de pas – tensiunea între două puncte ale circuitului de curent, aflate unul de altul la distanţa de un pas, pe care con­comitent se află omul.

Mijloacele de protecţie elec­trică după destinaţie se clasifică: izolante – pentru izolarea omului de elementele conductoare de curent şi, la rândul său, se împart în mijloace de protecţie electrice principale şi suplimentare; împrej­muiri – pentru împrejmuirea tem­porală a elementelor conductoare de curent, precum şi pentru pre­întâmpinarea acţiunilor eronate la aparatura de comutaţie; auxiliare – pentru protecţia de cădere de la înălţime, de acţiunea termică (cu­rele de siguranţă, cabluri de sigu­ranţă, gheare de picior, ochelari de protecţie, mănuşi, măşti anti­gaz etc.).

3.2. Semnalizarea, indicatoa­re şi blocarea

Semnalizarea (sonoră, optică şi combinată) este destinată pen­tru preîntâmpinarea personalului despre prezenţa tensiunii sau a lipsei acesteia.

Indicatoarele servesc pentru preîntâmpinarea pericolului de contact cu instalaţiile electrice. Ele pot fi de: avertizare, interzice­re, siguranţă şi informare.

Blocarea: instalaţie de preîn­tâmpinare a nimeririi lucrătorilor sub tensiune în urma acţiunilor eronate.

Măsuri organizatorice şi tehnice de securitate la exploa­tarea instalațiilor electrice

Pentru efectuarea lucrărilor în siguranţă, trebuie îndeplinite acţiunile organizatorice: numi­rea persoanelor responsabile de efectuarea lucrărilor în siguranţă; emiterea autorizaţiei de lucru sau a dispoziţiei; eliberarea permi-siunii pentru pregătirea locurilor de muncă şi admiterii la lucru; pregătirea locului de muncă şi admiterea; supravegherea asupra îndeplinirii lucrărilor; trecerea la alt loc de muncă.

Pentru pregătirea locului de muncă la lucrările care necesită deconectarea tensiunii, trebuie îndeplinite în modul indicat ur­mătoarele măsuri tehnice: efec­tuarea deconectărilor necesa­re; atârnarea indicatoarelor de interzicere; verificarea lipsei detensiune la elementele con­ductoare de curent; instalarea scurtcircuitoarelor; împrejmuite locurile de muncă și atârnate in­dicatoarele de securitate.

Lucrările la instalațiile electri­ce în funcțiune trebuie efectuate conform autorizației de lucru sau dispoziției.

Electricitatea statică – to­talitatea fenomenelor legate de amorsarea, păstrarea și relaxarea sarcinii electrice libere la suprafața și în capacitatea substanțelor, materialelor, articolelor die­lectrice și semiconductoarelor sau pe conductorii izolanți.

5.1 Protecția de electricitate statică se efectuează prin două direcții:

1. reducerea intensității gene­rării sarcinilor electrice prin se­lectarea justă a materialelor de construcții; micșorarea suprafeței de contact prin îmbunătățirea rigurozității suprafeței; reducerea vitezei de prelucrare; umplerea recipientelor cu lichid sub presi­une; curățarea de impurități sau gaze, care generează electrizarea.
2. remedierea sarcinilor deja formate prin legarea la pământ a elementelor conductoare de curent ale utilajului, executată de la alte mijloace de protecție inde­pendente.

Dacă legarea la pământ este destinată numai pentru protecția de electricitate statică, atunci rezistența acesteia poate atinge 100 ohmi.

Siguranță contra incendii­lor și exploziilor

Factori periculoși ai incen­diului – focul deschis și scântei­le, aerul supraîncălzit și obiecte­le fierbinți, produsele toxice ale arderii, fumul, reducerea conți-nutului de oxigen, prăbușirea și distrugerea clădirilor; exploziile.

Condițiile necesare pentru ardere – prezența substanțelor combustibile; prezența oxidan­tului; impulsul inițial (sursa de aprindere) pentru transmiterea amestecului combustibil energiei de ardere.

Sistemul de prevenire a in­cendiului sau exploziei – com­plex de măsuri organizatorice și de mijloace tehnice ce exclud eventualitatea incendiului sau exploziei.

Sistemul de protecție împo­triva incendiilor – măsuri și mij­loace ce garantează securitatea oamenilor și reducerea pierderilor materiale.

 

Vasile SILOCI, inspector de muncă al CNSM