28 martie 2024
Chisinau
Social

Cât timp Moldova va mai rămâne încremenită în sărăcie și disperare?

Loading
Social Cât timp Moldova va mai rămâne încremenită în sărăcie și disperare?
Cât timp Moldova va mai rămâne încremenită în sărăcie și disperare?

moldova-saracie

 

A devenit deja o tradiţie ca, la început de an, experţii indepen­denţi să-i descoase pe moldoveni despre starea de spirit și cum văd ei că merg lucrurile în țărișoara unde trag sapa. Şi trebuie să recunoaștem că lectura acestor sondaje pe mulți ne lasă tablou, deoarece de fiecare dată descoperim aceeași realitate tristă, aceeași Moldovă încremeni­tă în sărăcie și disperare.

 

Şi la acest început de an, un sondaj realizat de experții de la Centrul de Investigații Sociologi­ce şi Marketing CBS-AXA, la co­manda Institutului IDIS „Viitorul”, ne dezvăluie o situație destul de pesimistă la capitolul dezvolta­rea economică a ţării și stările de spirit ale cetățenilor de pe aceas­tă palmă de pământ. Fotografia developată de experți e destul de tristă și sumbră, lipsind în totalita­te luminița de la capătul tunelului. De fapt, ea nu se deosebește cu nimic de imaginea realizată acum 10 sau 20 de ani. Și asta în pofida faptului că la conducerea țării, în acești ani, s-au perindat guverne și parlamente ce s-au înfățișat în fața cetățenilor cu saci de promisiuni care, dacă erau realizate, trebuiau să facă viața cetățenilor un rai pe pământ. Dar, cu regret, odată ajunși la cârma țării, guvernanții noștri uită de făgăduințele făcute și toa-tă străduința și priceperea o în­dreaptă, ca de obicei, la prospera­rea propriei persoane și a clanului.

Pe când cetățenii dezamăgiți con­tinuă să-și ducă traiul în mizerie și sărăcie. Iată cum au răspuns cetățenii la întrebările: Merge Moldova într-o direcție bună sau rea? Care este cea mai mare îngrijorare a moldoveni­lor?

Potrivit sondajului, 74% din mol­doveni sunt nemulţumiţi atât de si­tuaţia economică a familiei lor, cât şi a ţării, în general. Aproape 62% din­tre cei chestionați cred că ţara merge într-o direcţie greşită. E cea mai mare cotă în ultimii doi ani în care ponde­rea celor dezamăgiți a atins recorduri istorice de peste 80%. Citind aceste răspunsuri, credem că orice cetățean e îndreptățit să se întrebe: când oare vom avea o guvernare demnă, care să aducă un pic de lumină și optimism în viața acestui oropsit popor, încreme­nit de 25 de ani în sărăcie!?

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand