Foto: newsmoldova.md
În ultimul timp, opinia publică din Chişinău tot mai des este bulversată de dorinţa mai multor șoferi şi administratori de microbuze de a majora tariful unei călătorii. Iar în cazul în care doleanţa lor nu va fi auzită, ei ne ameninţă că vor intra în grevă. Şoferii susţin că preţul de 3 lei în „cel mai confortabil transport public” e departe de cel real şi că el trebuie să fie de cel puţin 5 lei. Motivul invocat este creşterea preţurilor la benzină şi motorină, dar şi deprecierea leului faţă de euro şi dolar. Ascultându-i, îţi vine greu să nu le dai dreptate, dacă pornim de la ideea că orice activitate trebuie să-ţi aducă profit.
„Treceţi mai în fund, acolo mai sunt locuri!”
Această frază o poţi auzi adesea de la şoferii de maxi–taxi. Îndemnul lor uneori este atât de insistent şi agresiv, încât îţi vine să crezi că acest „fund” n-are limită. În majoritatea cazurilor lipsa de cultură îi caracterizează pe şoferii de la maxi-taxi.
Din păcate, lucrurile în acest domeniu practic nu se schimbă mai cu nimic, deşi tindem spre standardele europene. Pentru a obţine un profit cât mai mare şi pentru a le face pe plac patronilor, mulţi şoferi continuă să transforme mașina într-un fel de cameră de tortură, modernă, unde pasagerii, care nu mai au nici o valoare, sunt nevoiţi să se sufoce. Profitul – acest lucru i-a interesat şi continuă să-i intereseze pe şoferi şi pe administratorii de rute, în rest, ei nu doresc să schimbe nimic. Aici mă refer la crearea unor condiţii normale pentru călători.
 |
Astăzi nu vei găsi vreun chişinăuian mulţumit de „confortul” din maxi–taxi |
Şi totuşi, un lucru straniu se întâmplă în premieră în marea afacere cu maxi–taxi. Mă refer la faptul că unii administratori nu susțin această idee. Ei, după ce ani în şir cereau insistent majorarea taxei de călătorie, astăzi sunt destul de înțelegători. Mulți dintre ei susţin că umflarea preţului „nu este o chestie reală la ziua de astăzi și nu întruneşte condițiile necesare”.
Astfel stând lucrurile, fără ca să vrei, încerci să pui la îndoială sinceritatea patronilor care încă din 2012 cereau insistent 7 lei pentru o călătorie cu microbuzul, iar peste un an au ajuns să nu fie solidari cu şoferii. Ceva nu e limpede aici. Acum un an, majorarea preţului de călătorie era o chestie reală, iar astăzi, ca să vezi, această idee nu întruneşte condiţiile necesare ca şoferii să aibă motiv de revoltă. Această poftă, după cum ştim, de fiecare dată le-o puneau în cui specialiştii în materie din cadrul Consiliului municipal, care le demonstrau cu cifre concrete patronilor că dorinţele lor nu au nici un temei. Amintim că patronii şi şoferii de maxi-taxi cereau majorarea tarifului încă de pe timpurile când preţul carburanţilor era de 9 lei și 50 de bani. Astăzi situaţia e cu totul alta. De exemplu, majoritatea importatorilor de produse petroliere au afişat, în ultimele zile, preţuri majorate la benzină.
Astfel, benzina „Premium-95” a ajuns să coste 18 lei şi 50 de bani. Preţul motorinei a crescut până la 17 lei şi 67 bani, iar un litru de gaz lichefiat a ajuns să coste 9 lei şi 96 de bani.
De menţionat că declaraţiile şoferilor, de la sfârşitul lunii aprilie curent, l-a lăsat rece pe primarul capitalei, Dorin Chirtoacă. El a venit cu propunerea ca numărul microbuzelor să fie redus pentru a acorda prioritate troleibuzelor și autobuzelor în Chișinău. Iată ce a declarat edilul: „Ținând cont de modul în care își desfășoară activitatea șoferii de microbuze și modul în care nu respectă o serie de obligații, nu văd despre ce modificări ar fi vorba. Regia Transport Electric și Parcul Urban de autobuze să țină cont de acest lucru și să fie pregătiți pentru o astfel de situație”. De asemenea, Dorin Chirtoacă a mai spus că șoferii microbuzelor nu ar trebui să amenințe cu diferite acțiuni, pentru că sunt modalități legale pentru a solicita majorarea tarifelor la călătorii.
Mai avem o problemă care rămâne nerezolvată de ani de zile. Atât patronii, cât şi şoferii, nu ştiu de ce nu doresc să ţină cont de un fapt foarte important – că ei prestează servicii care trebuie să corespundă doleanţelor cetăţenilor. Astăzi însă nu cred dacă vei găsi vreun chişinăuian care să fie mulţumit de „confortul” ce domină în acest transport public. Cât mă priveşte, am mari pretenţii faţă de rutele 110, 113, 180 şi 155. Este un chin să te urci în aceste microbuze, deoarece, practic, de fiecare dată, ele sunt supraîncărcate. Dacă, totuşi, reuşeşti să urci, te simţi ca în infern, unde te sufoci de înghesuială şi năduf. Până ajungi la staţia unde trebuie să cobori, condiţiile devin şi mai insuportabile, căci şoferii se străduiesc să ia toţi doritorii, iar atunci când pasagerii se revoltă, ei au o singură replică – „trece-ţi mai în urmă că acolo mai sunt locuri!”.
De exemplu, de la staţia P. Zadnipru şi până la M. Sadoveanu (unde există două staţii de troleibuz), într-o zi de luni, microbuzul de pe ruta 155 a oprit de nouă ori, în pofida faptului că şoferul era rugat să nu mai ia pasageri, maşina fiind supraîncărcată. Aici aş mai avea o întrebare: de ce şoferii nu respectă cerinţele primăriei de a opri doar la staţii, de a elibera pasagerilor bilete şi să țină seama, în sfârşit, de numărul locurilor pe care călătorii le pot ocupa în picioare. Iar despre modernizarea sau înlocuirea mijloacelor de transport care nu corespund cerinţelor capitalei unei ţări, nemaivorbind de cele europene, nu ştiu dacă face să mai amintim.
Asta fiind realitatea, i-aş întreba pe patroni câţi lei ar achita ei pentru o astfel de călătorie? E bine ştiut faptul că majoritatea cetăţenilor se folosesc de acest mijloc de transport de nevoie, deoarece nu au alternativă. De acest fapt, însă, nu trebuie să se folosească patronii de maxi–taxi în detrimentul pasagerilor care adesea, în loc să se bucure de serviciile prestate, ei se sufocă, iar uneori se aleg şi cu traumatisme. Să fim de acord – cu un astfel de mijloc de transport, drumul spre Uniunea Europeană poate fi unul lung și sufocant.
(Un material de investigaţie pe această temă veţi putea citi în unul dintre numerele următoare.)
