4 December 2024
Chisinau
Cultura

Cămaşa cu altiţă, o comoară a neamului 

Loading
Cultura Cămaşa cu altiţă, o comoară a neamului 
Cămaşa cu altiţă, o comoară a neamului 
jurnaltv.md

La Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a fost lansată, recent, cartea intitulată „Retorică ves­timentară: cămașa cu altiță”, semnată de doctorul în filologie Varvara Buzilă, conferențiar universitar, cer­cetător științific. În carte sunt descrise 101 cămăși naționale din colecția Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală și sunt prezentate nouă replici ale cămășilor inspirate din patrimoniul muzeal.

Autoarea cărții cercetează de câteva decenii portul tradițional, publicând articole, studii și lucrări de amploare.

„Retorică vestimentară: cămașa cu altiță” este prima carte care îşi propune să aducă în paginile ei foarte multe măr­turii fotografice de epocă, cea mai veche fiind din 1883. Cămașa cu altiță este cea mai expresivă haină, din punct de vedere artistic, ea constituie un reper identitar esențial al neamului românesc”, a menționat Varvara Buzilă, la lansarea cărții.

„Cămaşa cu altiţă este o comoară a ţării noastre, pe care trebuie să o transmitem următoarelor generaţii”, a declarat, la eveniment, Ioana Căpraru, Artistă a Poporului.

Volumul, tradus în limba engleză de angajaţii Muzeului de Etnografie și Istorie Naturală, va ajunge la toamnă pe masa juriului UNESCO, atunci când se va decide înscrierea Dosarului „Arta cămăşii cu altiţă – element de identitate cul­turală în România şi Republica Moldova” în Lista reprezenta­tivă a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO.

Varvara Buzilă s-a născut la 19 noiembrie 1955 în sa­tul Trebujeni, raionul Orhei. A publicat peste 50 de lucrări științifice, peste 100 de articole de popularizare a științei. A fost distinsă cu titlul onorific „Om Emerit”, cu Ordinul Gloria Muncii” și cu Ordinul Republicii.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand