15 October 2024
Chisinau
Social

„Bucuria” de a participa la procesul de atestare a locurilor de muncă

Loading
Social „Bucuria” de a participa la procesul de atestare a locurilor de muncă
bucuria

Foto: vocea.md

„Vocea Poporului” a scris mai multe articole în care relata despre importanţa respectării de către salariaţi a normelor securităţii muncii, dar şi despre obli­gaţiunea angajatorilor de a asigura condiţiile necesare pentru desfăşurarea ac­tivităţii lucrătorilor. Am publicat opiniile celor implicaţi în acest domeniu, dar şi ale specialiştilor care atrăgeau atenţia celor care se eschivează de la această datorie. Astăzi vom relata despre un alt subiect, care are legătură directă cu te­mele abordate anterior. Este vorba despre atestarea locurilor de muncă.

 

Potrivit Hotărârii Guvernului despre aprobarea Regulamentu­lui cu privire la evaluarea condiţi­ilor la locurile de muncă şi modul de aplicare a listelor ramurale de lucrări pentru care pot fi stabili­te sporuri de compensare pentru munca prestată în condiţii ne­favorabile, evaluarea factorilor de risc sau atestarea locurilor de muncă se face o data la cinci ani. Specialiștii din domeniu spun însă că acest lucru trebuie să aibă loc de fiecare dată când este nevoie. Și este nevoie, cred ei, ținând cont că, în urma verificărilor pe teren depistează numeroase încălcări în acest sens.

 

„Angajatorii sunt indiferenţi”

 

Inspectorul de muncă al Sin­dicatelor Andrei Adam ne pre­zintă câteva imagini de la ultimile sale verificări. Constată cu regret că mulți lucrători, în special pe șantierele de construcție, nu res­pectă nici cele mai elementare cerințe de securitate. „Mă aflam pe teritoriul unei întreprinderi, unde la o înălțime de peste zece metri, un bărbat făcea anumite lucrări la fațada unei clădiri. S-a constatat că el este angajat al altei firme, care încheiase contract de prestări-servicii cu întreprinde­rea verificată. I-am întrebat pe aceștia de ce permit asemenea lucruri, dar mi-au spus că omul nu e angajatul lor și că le este in­diferent ce se întâmplă cu el”, ne-a spus Andrei Adam.

 

Cum are loc atestarea locurilor de muncă?

 

Această procedură are loc în trei etape. În primul rând, este constituită o comisie, compusă din reprezentanți ai salariaților, administrației, Inspectoratului de Stat al Muncii, iar acolo unde există organizații sindicale, este prezent și cineva de la Inspectora­tul Muncii al Sindicatelor (IMS). Scopul acestora din urmă, potri­vit IMS, este de a verifica dacă situația corespunde normelor în vigoare, de a acorda asistența ne­cesară și de a face recomandări.

 

g_social

Inspectorii au constatat că la SA „Bucuria” sunt respectate normele securităţii muncii

 

A doua etapă constă în lua­rea probelor de laborator, unde se verifică factorii chimici și cei fizici. Aceasta are loc în prezen­ţa specialiștilor de la Centrul Național de Sănătate Publică sau de la alte instituții abilitate în acest scop. În final, se întocmesc fișe speciale de către specialiștii laboratorului. Ei indică unde sunt carențe, unde indicii sunt mai mari decât cei stabiliți în regu­lamentul aprobat de Guvern sau dacă întreprinderea duce lipsă de anumite instrumente.

De asemenea, în baza acestor concluzii, Comisia întocmește „fișa condițiilor la locul de mun­că”, unde se indică concentrația maxim admisibilă (CMA) și depășirile.

În funcție de punctajul final acumulat, se stabilește un adaos la salariu din salariul minim pe țară (600 de lei). „Scopul aces­tei proceduri nu este stabilirea plăților respective. Important este ca problema să fie identificată și rezolvată, iar situația în care se află un salariat să fie bună”, pre­cizează pentru Vocea Poporului inspectorul de muncă al sindica­telor Andrei Adam.

 

SA „Bucuria” – un exemplu pozitiv

 

Ca să nu fim acuzați că scriem doar despre probleme, ne vom referi în continuare la un aspect pozitiv al problemei. Pe lângă întreprinderile care sunt luate în vizorul autorităților, există și companii în cadrul cărora secu­ritatea și sănătatea muncii este respectată. Este și cazul SA „Bu­curia”, unde atestarea locurilor de muncă are loc ori de câte ori este nevoie.

Săptămâna trecută, echipa noastră a vizitat fabrica de dul­ciuri împreună cu o comisie for­mată din reprezentanți ai Centru­lui Național de Sănătate Publică (Alexandru Tcaci, Anatoli Malii, Iulia Eftodi), ai Inspectoratului Muncii al Sindicatelor (Andrei Adam), ai administrației fabricii (Nicolae Gamarț, șef serviciu in­tern protecție și prevenire și Gri­gore Bivol, inginer securitate și să­nătate în muncă) și reprezentanți ai salariaților (Eugenia Ghiric, președintele organizației sindi-cale).

 

bucuria-2

Foto: vocea.md

 

Verificările au avut loc în două sectoare mari ale fabricii – secto­rul varia mare, unde se produc fructele în ciocolată și griliajul și sectorul „Meteorit”, cunoscut pentru producerea bomboane­lor cu aceeași denumire. Grigore Bivol ne dă asigurări că la fabrica „Bucuria” condițiile de igienă, se­curitate și sănătate în muncă sunt respectate. „Dacă depistăm cazuri când regulile interne sunt încăl­cate, atunci persoanele implicate sunt pedepsite. Noi monitorizăm întotdeauna cerințele elementa­re, deoarece avem un nume și nu vrem să-l discredităm”.

Potrivit lui Alexandru Tcaci, de la CNSP, factorii de risc la lo­cul de muncă au fost evaluați la patru parametri: chimici, fizici (zgomotul, vibrațiile, microcli­ma, iluminatul), biologici și er­gonometrici. În timp ce ne aflăm în primul sector, Alexandru Tcaci ne spune că cel mai mult persis­tă factorul fizic, zgomotul. „Vom face investigațiile, după care vom veni cu generalizări și propuneri concrete de diminuare a unor factori”, a menţionat Alexandru Tcaci.

 

Infrastructura e nouă

 

La sectorul „Meteorit”, șefa halei, Livia Clima, ne spune că în total aici lucrează 350 de angajați. Numărul acestora se dublează însă în perioada sărbătorilor de iarnă.

Despre condițiile de mun­că are numai cuvinte de laudă. „Acestea se îmbunătățesc în fi­ecare an. Avem un plan după care se fac anumite reparații, in­frastructura, ventilația e nouă”. Și președinta organizației sindi­cale de la SA „Bucuria”, Eugenia Ghiric, ne spune că administrația fabricii atrage o deosebită atenție ca persoanele care lucrează în sectorul de producere să dispună de condițiile necesare pentru ca în rezultat toți să fie mulțumiți de produsul final.

„Activez de 25 de ani la în­treprindere, iar de 13 ani sunt președinta organizației sindica­le. Deci, am experiența necesară conducerii acestei organizații și vă pot confirma că aici se respec­tă legislația, iar controalele care au loc nu ne sperie, ci dimpotri­vă, ne fac mai exigenţi și mai responsabili”.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
8
Comentează
  • Bujac
    17.12.2015

    Buna,as dori un post vacant la fabrica,e posibil…?unde pot apela? Mersi..060995337

  • elena
    02.02.2016

    caut de lucru daca se poate la bucuria da e nevoie de lucratori

  • Silvia
    11.02.2016

    Rog lok vacant la fabrica,msk 060297088

  • Aurelia
    29.08.2016

    Buna as dori si Eu un post de munca la Bucuria .Ma numesc Aurelia unde ma pot adresa ms astept rsp

  • Elena
    17.08.2017

    Buna, imi puteti spune daca la moment sunt posturi vacante la fabrica in calitate de muncitoare? Multumesc – 079714538

    • vocea.md
      17.08.2017

      Contactati va rog Secţia resurse umane: Tel./Fax: +373 (22) 895535, e-mail: sp@bucuria.md

  • Galina
    30.10.2017

    Buna asa dori un post de lucru bucuria078576724

Citește și
slot thailand